În cadrul Proiectului Erasmus+ care se va desfășura pe o perioadă de 2 ani, 60 de elevi ai Liceului „Mikes Kelemen”, vor participa la o pregătire profesională în localitatea Chemillé, Franța, în parteneriat cu Liceul „Robert d’Arbrissel”, din departamentul Maine-et-Loire.

 

         Relațiile de colaborare au fost stabilite în urmă cu zece ani când cele două unități administrativ-teritoriale, Maine-et-Loire și Covasna, împreună cu județul Veszprém, au încheiat un triplu protocol de colaborare care a funcționat cu succes în mai multe domenii. Acest protocol avea ca obiectiv și schimbul de tineri, ceea ce a dus la inițierea Proiectului Erasmus+, în octombrie 2013.

         Cele două părți implicate în Proiect și-au expus planurile și concepțiile prin discuții ce au avut loc atât la Liceul „Mikes Kelemen”, cât și în Chemillé la Liceul „Robert d’Arbrissel”. În urma discuțiilor au elaborat documentele necesare proiectelor.

         După aprobarea celor două proiecte, Liceul „Robert d’Arbrissel” a venit în Sfântu Gheorghe cu un grup de 10 elevi și 2 profesori însoțitori pe o perioadă de 14 zile.

         În aceste zile s-au desfășurat mai multe activități – înainte de masă, elevii francezi au făcut practică profesională în instituții sociale: Conacul Potsa din localitatea Chilieni, Casa „Iris”, Căminul pentru persoane vârstnice „Zathureczky Berta”. După-masa și la sfârșit de săptămână s-au organizat activități culturale, dar și de petrecere a timpului liber împreună cu elevii Liceului „Mikes Kelemen”: vizită la Muzeul Național Secuiesc, la Castelul Bran, vizionarea spectacolului „Gábor Áron” a formației „Háromszék”, excursie la Lacul Sfânta Ana și un drum cu bicicletele la Benedek Mező. Elevii francezi au luat contact și cu arta tradițională a fetrului printr-o activitate desfășurată în colaborare cu Fundația „Guzsalyas”.

         În cadrul Proiectului Erasmus+ se vor organiza patru deplasări ale elevilor Liceului „Mikes Kelemen” în Franța. Prima deplasare în care au fost implicați 15 elevi, a avut loc între 26 ianuarie și 10 februarie 2015.

         În cele 14 zile petrecute în Franța, elevii au făcut practică la Chemillé, dar și în localitățile învecinate, în oficii de turism, în complexe industriale, precum și în grădinițe și școli.

         Pe lângă această practică profesională, grupul a vizitat orașul Angers și castelul ducilor de Anjou și a petrecut un sfârșit de săptămână în Paris.

         Scopul proiectului este de a dezvolta competențele de comunicare în limba franceză a elevilor.

         În afară de succesul acestui scop s-au legat prietenii, relații durabile.

         „A fost o experiență unică, o privire din interior asupra unei culturi de care am fost fascinată dintotdeauna”, a declarat o elevă la întoarcerea în țară.

. .

         Prof. Gabriella Rusznák

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail