. . Centrul de Cultură al Judeţului Covasna va finaliza în primăvara acestui an un proiect de cartografiere, popularizare şi revitalizare a meşteşugurilor tradiţionale, finanţat din fonduri norvegiene.
Directorul Centrului de Cultură, Imreh Marton Istvan, a declarat ieri, pentru AGERPRES, că în cadrul proiectului a fost realizată o bază de date digitală cu informaţii referitoare la meşteşugurile tradiţionale şi meşterii populari din zonă şi au fost realizate zece filme documentare pe această temă, care urmează să fie proiectate în diferite localităţi din judeţ.
`Proiectul a presupus identificarea a 250 de meşteri populari, dar pe teren noi am găsit un număr mult mai mare, aproape dublu. Aşa că am dori să continuăm proiectul şi după încheierea finanţării, din surse proprii, cu sprijinul Consiliului Judeţean Covasna~, a declarat Imreh Marton Istvan.
El a menţionat că în cadrul proiectului, demarat anul trecut, va fi realizată şi o strategie de marketing pentru atragerea turiştilor în zonă şi pentru valorificarea produselor meşteşugăreşti.
„Luna aceasta vom avea primul workshop în cadrul căruia vom contura o serie de pachete cultural-turistice, (…) iar până în luna martie vom finaliza ofertele”, a mai spus Imreh Marton Istvan.
Conducerea Centrului de Cultură a menţionat că în judeţul Covasna se mai păstrează peste 35 de meşteşuguri tradiţionale şi aproape în fiecare localitate există cel puţin un meşter popular. Proiectul a fost finanţat din Fondul pentru proiecte al statelor Islanda, Liechtenstein şi Norvegia cu peste 300. 000 de lei.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES
www.agerpres.ro