Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna”,Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Asociaţia „Ştefadina” Bucureşti,  în parteneriat cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Editura şi Tipografia Magic Print Oneşti, Primăria şi Consiliul Local al Comunei Vâlcele şi cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi al Consiliului Local al Municipiului Sf. Gheorghe, organizează cea de a XXIV-a ediţie a ZILELOR ANDREI ŞAGUNA, în perioada 24 iunie -9 iulie 2016

 Manifestările se vor  defăşura  după  următorul program:

 

                        Vineri, 24 iunie 2016

900 – 1200 Mănăstirea „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”, Valea Mare

Participarea la Liturghia arhierească oficiată de PS Andrei MOLDOVAN, Episcopul Covasnei şi Harghitei, împreună cu un sobor de preoţi, cu ocazia hramului mânăstirii

 

Marţi, 28 iunie 2016

1600 Statuia Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Parcul „Andrei Şaguna” din Sf. Gheorghe

Slujbă de pomenire pentru membrii fondatori ai Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna

Evocarea Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, pr. dr. Sebastian PÂRVU

1630 Prima Şcoală Românească, Parcul „Andrei Şaguna” din Sf. Gheorghe

Vizitarea punctului muzeal Prima Şcoală Românească din Sf. Gheorghe, din cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

 

Vineri, 1  iulie 2016

Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Sf. Gheorghe

1500 – 1730 Simpozionul cu tema Istorie, cultură  şi credinţă românească  în Transilvania

Moderatori:   Prof. univ. dr. Petre ŢURLEA, Dr. Milandolina Beatrice DOBOZI

  1. Transferurile confesionale – studiu de caz – Valea Jidanului.,  Dr. Milandolina Beatrice DOBOZI, Tg.Mureş
  2. Testamentul unui român din sud-estul Transilvaniei (secolul XIX),  Dr. Anton COŞA, Bacău
  3. Din secretele Convenţiilor secrete ale României cu aliaţii (august 1916), Dr.Alexandru PORŢEANU, Bucureşti
  4. 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. Bucureştiul în perioada august –decembrie 1916, Dr. Andrian DEHELEANU,Timişoara
  5. O sută  de  ani, de  la intrarea  armatei  române  prin  trecătorile  Tabla  Buţii şi Siriu, în  Buzăul Ardelean pentru dezrobirea  Ardealului, Prof.Corina BĂRĂGAN, Vama Buzăului
  6. Aspecte din activitatea gărzilor naţionale româneşti din fostul judeţ Treiscaune (1918-1919), pr.drd. Marius BANCIU,  Parohia ortodoxă Sărmaş, Protopopiatul Întorsura Buzăului
  7.  Acţiunea statului ungar pentru propaganda de susţinere a cauzei maghiare în faţa Comisiei de delimitare a frontierei cu Romȃnia (1921), Drd. Daniel NICULAE, Bucureşti
  8. Studiu privind reformele agrare în Transilvania, prof. univ. emerit dr. Ioan SABĂU – POP,  conf.univ. dr. Olimpiu – Aurelian SABĂU – POP, Tg. Mureş
  9. Despre problema maghiară din Transilvania interbelică în publicistica lui Anton Golopenţia, cercet. Traian CEPOIU, Ceraşul, Prahova
  10. Antirevizionism la românii din judeţele Ciuc, Odorhei şi  Treiscaune, prof. univ. dr.Petre ŢURLEA, Ploieşti
  11. Linia Carol al II-lea  – un proiect de apărare între măreţie şi nădejdi ruinate. Rolul Bisericii Ortodoxe Române în fortificarea morală şi spirituală a românilor de la graniţa de Vest a României Mari. Dr.  Dan PRISĂCARU, Bucureşti
  12. Dictatul de la Viena reflectat la posturile străine de radio, Dr Alin SPÂNU, Bucureşti

 

1730 – 1800  – Pauză

 

1800 – 1930  Dezbatere cu tema Noi cercetări privind istoria românilor din sud-estul Transilvaniei în cadrul Colocviului naţional al Grupului de cercetare „I.I. Russu” pentru studiul sud-estului Transilvaniei, ediţia a VIII-a.

–         Mocanii voineşteni străjeri ai românismului în arcul carpatic transilvan, de Florentina Teacă, prefaţă Vasile STANCU

–         Poiana Sărată,  Repere monografice, Ciprian HUGIANU

–         Mărcuş. Lada de zestre. Pagini de monografie, de Ioan STOICA

–         Noi cercetări privind istoria şi cultura românilor din sud-estul Transilvaniei, Dr. Ioan LĂCĂTUŞU

–         Lansarea volumelor:

–         Profesioniştii noştri. Istoricul Gelu Neamţu la 75 de ani, Editura Eurocarpatica, Sf.Gheorghe, 2016, prezintă Vasile LECHINŢAN

–         Însemne ale nemuririi eminesciene, Catinca AGACHE, Editura Princemps Multimedia, Iaşi,   2016

–         Iarăş. Tărâm de vis. Repere monografice, de Constantin AITEAN-TAUS, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2016, prezintă Ioan LĂCĂTUŞU

 

Sâmbătă, 2 iulie 2016

Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Sf. Gheorghe

900 – 1030

Dezbaterea cu tema „Două decenii în slujba istoriei şi culturii româneşti, dedicată împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea:

–         Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colandin  Sfântu Gheorghe, Pr.dr. Sebastian PÂRVU, Dr. Ioan LĂCĂTUŞU

–         SC Ştefadina Comserv SRL din Bucureşti, director general  Mihai NICOLAE, prof. univ. dr. Corneliu-Mihail LUNGU

–         SC Magic Print SRL din Oneşti,  director general  Maria DOHOTARU

 

Moderatori: PS Andrei MOLDOVAN, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Dr. Alexandru PORŢEANU

Vor fi lansate publicaţiile:

–         Acta Carpatica nr. 2/2015, anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, prezintă prof. Vasile STANCU

–         Almanahul Grai Românesc 2016, număr dedicat aniversării Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, prezintă. Prof. Ligia – Dalila Ghinea

–         Ştefadina…file de arhivă, nr. 1/2016, prezintă  editorii: director general Mihai Nicolae şi prof. univ. dr.Corneliu-Mihai Lungu

–         Vernisarea Expoziţiei „ Cărţi  apărute la editura şi tipografia Magic Print Oneşti”, prezintă  Maria Dohoratu,director general al editurii şi tipografiei Magic Print Oneşti

1030 – 1100  – Pauză

1100 – 1230 Colocviu cu tema  Realizări şi priorităţi din domeniul  cercetării  socio-umane

–         Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române  Bucureşti, prof. univ. dr. Radu  BALTASIU

–         Institutul de Cercetări Socio –Umane „Gheorghe Şincai” Tg. Mureş, prezintă prof. univ. dr. Cornel SIGMIREAN

–         Elemente de cultură tradiţională românească incluse de UNESCO în Patrimoniul Cultural Intangibil al Umanităţii, dr. Constantin SECARĂ,  Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, Bucureşti

–         Sfântul Ierarh Antim Ivireanul şi viziunea sa cu privire la relaţia Stat – Biserică precum şi folosul, participarea sau impactul creştinilor  ortodocşi români în Uniunea Europeană de astăzi, Dr. Stelian GOMBOŞ,   Secretariatul de Stat pentru Culte, Bucureşti

–         Două decenii care traversează două milenii. O binecuvântată istorie recentă. Mesajul Asociaţiei Foştilor Refugiaţi, Dr.Alexandru PORŢEANU, Bucureşti

–         Spovedanii în timp şi spaţiu din domeniul literaturii şi artei.  Paralelisme – Confluenţe – Corelaţii, Prof.dr.Nicolae BUCUR, Miercurea-Ciuc

 

 1230 – 1400   Înmânarea premiilor I.I. Russu, ediţia 2016

  1. Prof. univ. dr. Gheorghe LAZAROVICI, Cluj-Napoca – Laudatio  de dr. Valeriu CAVRUC
  2. Dr.Mihai GORGOI,  Bucureşti – Laudatio de  dr.Ioan LĂCĂTUŞU
  3. Dr. Ligia FULGA, Braşov – Laudatio de cercet. Ana GRAMA
  4. Dr. Virgil PANĂ, Tg.Mureş – Laudatio de   dr. Liviu BOAR
  5. Prof. Vasile STANCU,  Sf. Gheorghe – Laudatio de prof.   Vilică  MUNTEANU

 

În memoriam: Prof.univ. dr. Nicolae BOCŞAN (1947-2016)

 

Sâmbătă, 2 iulie 2016

1500 Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci

„La umbra nucului bătrân”. Lansări şi prezentări de cărţi aparţinând autorilor din zona Carpaţilor Răsăriteni, manifestare organizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita. Moderator: prof. dr. Luminiţa CORNEA

 

Sâmbătă, 2 iulie 2016

 

1300 -Staţiunea Vâlcele, manifestări cultural-artistice organizate în cadrul „Zilelor comunei Vâlcele”

 

Duminică  3 iulie 2016

–          1000 – 1200 Biserica ortodoxă „Sf. Teodor Stratilat” Vâlcele; participare la Sfânta Liturghie . .

–          1200 – 1230 Lansare de carte: Testament, de pr. Ioan-Tămaş Delavâlcele, Editura Suflet transilvan, Teliu, 2016

–          1230 – 1300 Troiţa refugiaţilor, expulzaţilor  din Vâlcele; slujbă de pomenire în memoria refugiaţilor şi expulzaţilor 

1300 Staţiunea Vâlcele

NEDEIA SÂNPETRULUI – ZILELE COMUNEI VÂLCELE

Serbare câmpenească tradiţională anuală, cu participarea unor artişti profesionişti şi formaţii folclorice din judeţele Covasna şi Braşov.

Manifestare organizată de Consiliul Local şi Primăria comunei Vâlcele

 

Vineri, 9 iulie 2016

1600  Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Sf. Gheorghe

Colocviu cu tema „Priorităţi ale comunităţii româneşti din judeţul Covasna”; întâlnire cu primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni şi  locali  din judeţul Covasna

Moderatori: PS Andrei MOLDOVAN, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Sebastian CUCU, Prefectul judeţului Covasna

 

 

Biroul de presă al Ligii Cultural – Creştine „Andrei Şaguna”

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail