Fundația Comunitară Covasna (HKA) a obținut finanțare, prin Fondul ONG, pentru programul Un pom pentru noua generație”. Astfel, programul – prin care se urmărește repopularea livezilor din județ și salvarea soiurilor autohtone – ar putea fi implementat mai repede.

Fundația Comunitară Covasna (HKA) a obținut finanțare prin Fondul ONG, pentru programul intitulat „Un pom pentru noua generație”: . . Am obținut finanțare prin Fondul ONG, în valoare de 21.000 de euro, ceea ce ne bucură foarte mult pentru că putem realiza programul mult mai repede având resursele necesare, fondurile necesare”, a declarat directorul executiv al HKA, Bereczki Kinga.

Aceasta a precizat că „scopul programului constă în replantarea puieților autohtoni pe teritoriul județului, precum și în mobilizarea comunităților mici și în promovarea gândirii responsabile și pe termen lung a oamenilor”. Fundația va achiziționa un teren de cca. 2-4 ha, va amenaja o pepinieră și va distribui anual pomi fructiferi localităților din județul Covasna, distribuirea puieților urmând să se realizeze printr-un program de granturi.  Potrivit directorului executiv al HKA, luna viitoare ar urma să fie achiziționat terenul pentru amenajarea pepinierei.

„După planurile noastre, deja, anul acesta vom începe plantarea în grădina de puieți și până la sfârșitul anului planificăm să asigurăm 1.000 de pomi fructiferi autohtoni pentru patru localități din județ.  Aceasta este ținta pentru anul în curs (…). Avem planuri pe termen lung cu această grădină, nu numai în sensul asigurării pomilor pentru acest program, dar și în sensul dezvoltării comunității”, a  mai spus doamna Bereczki Kinga.

Aceasta a precizat că Fundaţia doreşte să implice comunitatea în realizarea programului prin diverse activități și că persoanele care doresc, pot sprijini această inițiativă în diverse moduri: „Există fel de fel de metode de implicare…. Spre exemplu, după ce vom achiziționa terenul, vom începe lucrările și vom avea nevoie  de voluntari, dar vom avea și activități cu caracter educativ, vom implica și studenți de la facultățile din domeniu, reprezentanți ai comunității, dar și întreprinzători, companii locale…Vrem să derulăm acest program împreună, pentru ca realizarea să fie a tuturor”, a spus directorul executiv al Fundației Comunitare Covasna (HKA).

Informații suplimentare pot fi aflate accesând site-ul Fundației, www.hka.ro.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail