Timp de două zile, în perioada 23-24 septembrie a.c, la Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, județul Harghita, au loc lucrările celei de a XXVIII-a ediții a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizație”.
Publicăm, în rândurile ce urmează, programul complet al evenimentului organizat de Liga Cultural-Creștină „Andrei Șaguna”, Centrul European de Studii Covasna – Harghita Sf. Gheorghe și Asociația „Ștefadina” București, în parteneriat cu Institutul de Istorie „ George Barițiu” Cluj-Napoca, Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” Tg. Mureș, Centrul European de Studii în Probleme Etnice București, Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei Centrul cleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României prin Serviciul Dezvoltare Comunitară din cadrul Direcţiei Generale Guvernare Deschisă, Relaţii Publice şi Cooperare.
PROGRAM
Izvoru Mureșului
23-24 septembrie 2022
VINERI, 23 septembrie 2022
Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului
1430 – 1500 Deschiderea lucrărilor Sesiunii
- Cuvânt de binecuvântare al Preasfințitului Părinte ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei
- Cuvinte de salut din partea reprezentanților administrației publice locale și a organi-
zatorilor
1500 – 1700 Lucrări în plen ale Sesiunii
Moderatori: Prof. univ. dr. Cornel SIGMIREAN, prof. univ. dr. Ioan VLAD
- univ. dr. Cornel SIGMIREAN (Tg. Mureș) – Aromânii și nașterea națiunii române
- univ. dr. emerit Ion SABĂU-POP (Tg. Mureș) – Analiza unor aspecte privind aplicarea reformei agrare din 1921 în Transilvania
- univ. dr. Alexandru PORȚEANU (București) – Încoronarea de la Alba Iulia ca act al construcției României Mari
- Dorel MARC (Tg. Mureș) – Mureșeni în construcția României Mari: demersuri instituționale și legislative în județul Mureș – Turda
- univ. dr. Valentin MARICA (Tg. Mureș) – Incursiune în istorie și critica literară în memorialistica lui Octavian C. Tăslăuanu
- dr. Sebastian PÂRVU (Brașov) – Colecția de carte veche a Colegiului Național „Andrei Șaguna” aflată în păstrarea Muzeului Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului
- univ. dr. Valer DORNEANU (București) – Titlu rezervat
1730 – 1800 Înmânarea premiului „VASILE LECHINȚAN”, ediția 2022
- CS Ela COSMA – Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, Cluj-Napoca, Laudatio Ioan Lăcătușu
- Gabriel COJOCARU – directorul editurii GRINTA Cluj-Napoca
- Nina HOZA – îngrijitoarea lucrării Vasile Lechințan – Silivașu de Câmpie (amintiri din vremuri de odinioară) Jurnal în timp de pandemie 2020, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2022
- Ioan CĂMĂRĂȘAN – primarul comunei Silivașu de Câmpie
- Tatiana SCURTU – Institutul de Studii Socio-Umane „Gheorghe Șincai” Tg. Mureș
Vor participa membri ai familiei Lechințan și Pr. Vasile Pintea, paroh Silivașu de Câmpie.
1800 – 1900 Lansări și prezentări de cărți
Moderator: Prof. Vilică MUNTEANU
- ACTA CARPATICA nr. VIII/2022, redactor responsabil Ioan Lăcătușu, Editura Euro-
carpatica, 2022 – prezintă Erich-Mihail Broanăr - Vasile LECHINȚAN, Ioan LĂCĂTUȘU, Români și secui în secolele XVII-XX. Reflexii istoriografice, ediție îngrijită de Tatiana SCURTU, Editura Eurocarpatica, 2022 – prezintă îngrijitoarea ediției
- Colecția omagială „Primul Război Mondial și Marea Unire a Românilor”, 6 vol., Eugen PETRESCU, Editura Universitaria, Craiova, 2016-2022 – prezintă dr. Tudor Rățoi
- Ileana ROMAN, Tudor RĂȚOI, Enciclopedia județului Mehedinți, Editura Prier, Drobeta – Turnu Severin, 2022 – prezintă Eugen PETRESCU
- Participarea structurilor armatei române la Serbările Încoronării de la Alba Iulia și București. 15-17 octombrie 1922. Documente, coordonatori Ion GIURCĂ și Liviu CORCIU, Editura Militară, București, 2022 – prezintă coordonatorul
- Monahia Mihaela RADU, monahia Iuliana PĂDURARIU, Fondul de carte veche de la Mănăstirea Bogdana. Cartea românească veche (1642-1830). Catalog, Editura Filocalia, 2021 – prezintă Prof. Vilică Munteanu
- Emanuel TÂNJALĂ, Oameni și locuri din Covasna și Harghita, Editura Eurocarpatica, 2021 – prezintă Ioan Lăcătușu
- Ioan BOGDAN, Istoria Unirii Românilor, Casa de presă și Editura Tribuna, Sibiu, 2018 – prezintă Liliana Oprescu (Sibiu) și Tatiana Scurtu (Sf. Gheorghe)
- Daniel ȘTIRBU (Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului ) – Stand de carte
SÂMBĂTĂ, 24 septembrie 2022
Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului
830 – 940 Vizionare de filme documentare
- Vasile Lechințan – Remember. Silivașu de Câmpie, scenarist Gabriel Cojocaru, regizor Călin Fedeleș
- Labirintul celor 12 simțuri, film realizat de Corneliu Țepeluș
- Grigore Chindea din Izvoru Mureșului – fabricarea cașului, prezintă Pr. Elisei Vatamanu
940 – 1010 Vernisarea expozițiilor:
- Marea Unire și România Mare în documente originale ale Colecției Ioan VLAD – Brașov. Curatorul expoziției: dr. Valeria Vlad (Brașov)
- Clocote de clopote – expoziție de clopote a ing. Ioan ZĂRNESCU (Întorsura Buzăului)
1030 – 1130 Lansări și prezentări de cărți
Moderator: Pr. dr. Florin ȚUSCANU
- Mircea DJUVARA, Războiul românesc de eliberare și de întregire națională 1916-1918, traducere, studiu introductiv și note de prof. univ. dr. Ioan VLAD, Editura Militară, București, 2022 – prezintă Ioan Vlad
- Revista „Ștefadina… file de arhivă”, nr. 1-2/2022 – prezintă Magdalena Albu
- Studiul de carte „Sud-estul Transilvaniei în perioada 1900-1914. Studiu socio-politic”, autor Ana DOBREANU, Editura Eurocarpatica, 2021 – prezintă Magdalena Albu
- Profesioniștii noștri 32. Poetul Ionel SIMOTA la 50 de ani, ediție îngrijită de Ioan Lăcătușu și Ciprian Hugianu, Editura Eurocarpatica, 2022 – prezintă Tatiana Scurtu
- Vasile LECHINȚAN, Silivașu de Câmpie. Amintiri din vremi de-odinioară. Jurnal în timp de pandemie (2020), prefață de Ion CRISTOFOR, postfață de Tudor SĂLĂGEAN, ediție îngrijită de Nina HOZA, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2022 – prezintă îngrijitoa-
rea ediției - Ctitori de neam. Dascăli de ieri și de azi, vol. IV, Elena MÂNDRU, Editura Eurocarpatica, 2022 – prezintă Carmen Elena Braic
Semnale editoriale
- Aurel PENTELESCU, Ionuț Constantin PETCU, Episcopul Dr. Partenie Ciopron (1896-1980). O viață închinată bisericii și armatei., Editura Editgraph, Buzău, 2021 – prezintă Pr. dr. Aurel Florin Țuscanu
- Florin BENGEAN, Episcopul Vasile Moga – Personalitate emblematică a ortodoxiei românești din secolul al XIX-lea, Editura Vatra Veche, Tg. Mureș, 2022 – prezintă autorul
- Florin BENGEAN, Aspecte din reflecțiile asupra Războiului de Independență în cultura românească, Editura Vatra veche, Tg. Mureș, 2022 – prezintă autorul
- Florin BENGEAN, Cateheza despre Sfânta Liturghie – modalitate de slujire prin cuvânt, Editura Vatra Veche, Tg. Mureș, 2022 – prezintă autorul
- Aventuri cu și prin cuvinte. Antologia taberei de scriere creativă 2021, coord. Florin IARU, Viorica Macrina LAZĂR, Editura Tracus Arte, București, 2021 – prezintă Viorica Macrina Lazăr
- Biblioteca municipală „George Sbârcea” Toplița, Moștenirea toplițeană – album de fotografii vechi, coord. Viorica Macrina LAZĂR, Editura Tracus Arte, București, 2021 – prezintă Viorica Macrina Lazăr
- Biblioteca municipală „George Sbârcea” Toplița, Călimani – istorii, creație, inspirație, Editura Nico, Tg. Mureș, 2022 – prezintă Viorica Macrina Lazăr
- Bat clopotele cu putere. Antologie a taberei de creație Marin Preda 100, coord. Viorica Macrina LAZĂR, Cosmin PERȚA, Mark House Print, Gheorgheni, 2022 – prezintă coordonatorul
- Viorica Macrina LAZĂR, Pastile încrucișate, Editura Nico, Tg. Mureș, 2022, prezintă autoarea
- Revista Grai Românesc, periodic de spiritualitate ortodoxă al Episcopiei Covasnei și Harghitei, anul XVIII, nr. 2(95)/2022 – prezintă Pr. dr. Laurențiu Gabriel Panciu
Lucrări pe secțiuni
Secțiunea
ISTORIE I
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, orele 1130 – 1330
Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, sala nr. 1
Moderatori: Prof. univ. dr. Ion GIURCĂ, prof. univ. dr. Gheorghe CALCAN
- Mircea HAAS (Vama Buzăului) – Mihai Viteazul. Personalitatea și fapta domnitorului profilate pe fundalul istoriei europene a sfârșitului de secol XVI
- Ioan LĂCĂTUȘU, drd. Tatiana SCURTU (Sf. Gheorghe) – Considerații privind comunitățile românești din fostele scaune secuiești la sfârșitul sec. al XVIII-lea și începutul sec. al XIX-lea
- dr. col. (r.) Ștefan Șt. TUTULA (Cluj-Napoca) – Adunarea secuilor de la Lutița (15-16 octombrie 1848) și urmările ei. Folosirea secuilor de către Armata ungară de invazie și autorități ca „masă de manevră” împotriva Revoluției Române de la 1848-1849 din Transilvania
- Florin-Cătălin PETRUȚA (Tg. Mureș) – Gheorghe Șincai. O elită a unei națiuni oprimate
- Adrian DEHELEANU (Timișoara) – Mișcarea Națională din Banat în perioada 1905-1914
- univ. dr. Ioan MUȘCUTARIU (Cleveland, S.U.A.) – Participarea românilor din Arini în corpul voluntarilor români ardeleni în Primul Război Mondial
- univ. dr. col. (r.) Ioan VLAD (Brașov) – Ardelenii făuritori ai Marii Uniri. Merite naționale, păcate politicianiste și martiriul închisorilor comuniste, în viziunea istoricului Aurel A. Mureșianu
- univ. dr. Gheorghe CALCAN (Ploiești) – „Le petit parisien”: O fotografie, noua hartă a Ungariei, trei informații și două articole ocazionate de ceremonia semnării Tratatului de pace cu Ungaria din 4 iulie 2020
- univ. dr. col. (r.) Ion GIURCĂ (București) – Atitudinea liderilor Partidului Național Român față de actul încoronării suveranilor României. Cauze, reacții
- dr. colonel (r.) Ștefan Șt. TUTULA (Cluj-Napoca) – Rolul pozitiv și benefic al Reformei agrare din 1921 asupra ridicării economico-sociale a satelor și a nivelului de trai al țărănimii din România
- univ. dr. Raisa RADU (București) – Reforma Agrară în Basarabia. De la Sfatul Țării la Parlamentul României
- Costel Cristian LAZĂR (Toplița) – Aspecte privind bisericile ortodoxă și greco-catolică din Toplița, în perioada interbelică
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, 1330 – 1400
Închiderea lucrărilor sesiunii. Prezentarea concluziilor.
Secțiunea
ISTORIE II
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, orele 1130 – 1330
Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, sala nr. 2
Moderatori: dr. Alin SPÂNU, cercet. Traian CEPOIU
- Ioan LĂCĂTUȘU, ing. Ciprian HUGIANU (Sf. Gheorghe) – Elite românești care au contribuit la construcția națiunii și integrarea județelor Treiscaune, Ciuc și Odorhei în sistemul legislativ și instituțional al României Mari
- Mihai TRIFOI (Bixad) – Învățământul românesc interbelic ca element de construcție a României Mari
- Domnița RAȚIU (Brașov) – Prefecți români după Marea Unire în județele Brașov și Trei Scaune
- Constantin AITEAN-TAUS (Măieruș) – Farmacistul Alexandru Iteanu – pilon al industriei farmaceutice românești
- Traian CEPOIU (Cerașu) – Duritatea loviturilor date de dreptul civil maghiar românilor și României în Ardealul de Nord cedat în urma Dictatului de la Viena – 30 august 1940
- Alin SPÂNU (București) – Volumul „Istoria Transilvaniei”, de Eugen Horvath, în analiza Serviciului Special de Informații (1943)
- Mihaela AIONESEI (Tg. Secuiesc) – Urme ale Dictatului de la Viena la Mărtănuș, jud. Covasna
- univ. dr. Victor IANCU (Cluj-Napoca) – Neamuri trăitoare sau trecătoare în Transilvania
- Gheorghe BEJAN (Bacău) – Demersuri pentru afirmarea identității românești a romano-catolicilor din Moldova
- Stelian GOMBOȘ (București) – In memoriam – împlinirea a 150 de ani de la nașterea în viața cea cerească și veșnică a „crăișorului munților” – eroul național, luptătorul și patriotul român Avram Iancu
- univ. dr. Vasile BEJAN (Brașov) – Titlu rezervat
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, 1330 – 1400
Închiderea lucrărilor sesiunii. Prezentarea concluziilor.
Secțiunea
CREDINȚĂ ȘI ISTORIE BISERICEASCĂ
Sâmbătă, 24 septembrie 2022 , orele 1130 – 1330
Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, sala nr. 3
Moderatori: Pr. dr. Laurențiu Gabriel PANCIU, pr. dr. Elisei VATAMANU
- Cristian Vlad IRIMIA (Covasna) – Propovăduirea ca parte componentă a misiunii naționale a clericilor ortodocși din Transilvania până la 1918
- Vasile IUGA (Cluj-Napoca) – Vasile Lucaciu – verișorul Sfântului Alexis Toth – sfânt al Bisericii Ortodoxe Americane
- Florin ȘANDRU (București) – Biserica din Basarabia după Marea Unire
- dr. Florin ȚUSCANU (Roman) – Un transilvănean în scaunul vlădicesc al Romanului. Episcopul Lucian Triteanu (1923-1947)
- dr. Laurențiu Gabriel PANCIU (Miercurea-Ciuc) – Aspecte ale vieții bisericești din parohia Vidacut (jud. Harghita) începând cu anul 1928
- dr. Florin Elisei VATAMANU (Gheorgheni) – Implicarea bisericii catolice în activitatea iredentistă în perioada interbelică
- Liviu TELEOACĂ (București) – Arsenie Papacioc, duhovnicul izbăvirii noastre
- Florin BENGEAN (Reghin) – Câteva prezențe ale Patriarhului Teoctist Arăpașu pe Valea Mureșului Superior
- Valeriu TĂNASĂ – Lumina ortodoxiei la Borsec
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, 1330 – 1400
Închiderea lucrărilor sesiunii. Prezentarea concluziilor.
Secțiunea
SOCIOLOGIE – ETNOGRAFIE
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, orele 1130 – 1330
Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, sala nr. 4
Moderatori: Dr. Mihai SUCIU, drd. Florentina TEACĂ
- Matei BLĂNARU (București) – Trauma Trianonului la maghiari – o suferință reală, dar dintr-o traumă indusă de către propriile elite?
- univ. dr. Ioan WEIDNER-CIUREA (Köln / Covasna) – Drame personale în viața personalităților istorice și dinamica lumii de ieri și de azi
- Titus SUCIU (Brașov) – Legi spirituale vs. legi economice
- univ. dr. Gheorghe Dorin GHIȘA (Toronto, Canada) – Despre tradițiile mara-
mureșene, de-a lungul secolelor - Narcis RUPE (București) – Românii din Harghita și Covasna în presa maghiară recentă
- Alin BULUMAC (București) – Scurtă prezentare de carte – „Sud-estul Transilvaniei în perioada 1900-1914”, de Ana Dobreanu
- Samira CÎRLIG (București) – „Argumente împotriva autonomiei teritoriale pe criterii etnice a așa-zisului Ținut Secuiesc”, de Ioan Lăcătușu. Prezentarea de carte
- Florentina TEACĂ (Covasna) – Tradiții și superstiții ale ciobanilor covăsneni
- Doinița-Ana DOBREAN (Subcetate) – Costumul tradițional românesc din nordul județului Harghita, element definitoriu în definirea acestei zone etno-folclorice de interfață între Transilvania, Bucovina și Moldova
- ing. Ovidiu ȚUȚUIANU (București) – Despre originea și semnificația hidronimului Mureș
- Mihai SUCIU (Tg. Mureș) – Haiducul Buștiuhan, între legendă și realitate
- Lidia IMRE (Târnăveni) – Importanța conservării și promovării patrimoniului material din gospodăriile rurale, rolul lor în păstrarea identității naționale
- Andreea Alexandra PANCIU (Miercurea-Ciuc) – Regina Maria – iubitoare a portului popular românesc
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, 1330 – 1400
Închiderea lucrărilor sesiunii. Prezentarea concluziilor.
Secțiunea
CULTURĂ ROMÂNEASCĂ
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, orele 1130 – 1330
Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, sala nr. 5
Moderatori: Dr. Liliana TROFIN, dr. Anton COȘA
- Liliana TROFIN (București) – Reflectarea martiriului feminin în mentalul colectiv
- Erich-Mihail BROANĂR (Sf. Gheorghe) – Etimologia din sfera cuvintelor bisericești. Rugăciunea „Tatăl Nostru”
- Florin HERȚEG (Sf. Gheorghe) – Manuale pentru școlile confesionale ortodoxe (sec. al XIX-lea)
- Anton COȘA (Bacău) – Rolul muzeelor în construcția națiunii române
- Alina Chiriac IVAȘCU (Chișinău) – Românismul și anti-românismul din Republica Moldova
- Corina BĂRĂGAN (Vama Buzăului) – Monumentul Aviatorilor din Acriș – Vama Buzăului
- Maria STOICA – Monografia literară sau despre valențele multiple ale unei personalități interbelice: Eugen Lovinescu, ipostaze ale scriitorului
- Tatiana SCURTU (Sf. Gheorghe) – Noi apariții la editurile Eurocarpatica și Grai Românesc
- univ. dr. Catinca AGACHE (Covasna) – Academicianul Vasile Tărâțeanu, poetul și publicistul apărător al istoriei și culturii române în nordul Bucovinei
- Ilie ȘANDRU (Toplița) – În dialog cu Vasile Tărâțeanu
- Corina BĂRĂGAN (Vama Buzăului) – Portret Vasile Stancu
- Macrina Viorica LAZĂR (Toplița) – Considerații privind viața culturală a Topliței – Trecut și prezent
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, 1330 – 1400
Închiderea lucrărilor sesiunii. Prezentarea concluziilor.
Secțiunea
MEDIUL ASOCIATIV – EXEMPLE DE BUNĂ PRACTICĂ
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, orele 1130 – 1330
Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, sala nr. 6
Moderatori: Prof. ing. Maria PELIGRAD, Ionel SIMOTA
- Carmen Elena BRAIC, Delia TODORUȚ, Sorin-Gavril STAN (Miercurea-Ciuc) – Proiectele Asociației învățătorilor din jud. Harghita
- ing. Maria PELIGRAD (Sf. Gheorghe) – Fundația „Mihai Viteazul” și proiectele sale
- Ionel SIMOTA (Miercurea-Ciuc) – Proiecte ale Cenaclului „Buna Vestire” Miercurea-Ciuc
- Mircea HAAS, Prof. Corina BĂRĂGAN (Vama Buzăului) – Prezentarea proiectului „Calea lui Mihai”
- Violeta BUFTEA (Sf. Gheorghe) – Proiecte sociale ale Ligii „Andrei Șaguna” pentru anul 2023
- Mihaela VATAMANU (Gheorgheni) – Proiecte prioritare ale asociației „Juvenes et senes” pentru anul 2023
- Mihai TÎRNOVEANU (Brașov) – Din proiectele Asociației „Calea Neamului” Brașov
- Dragoș BURGHELEA (Tg. Mureș) – Concluzii ale celei de-a XIX-a ediții a Universității de la Izvoru Mureșului
- Maria CREȚU-GRAUR (Sf. Gheorghe) – Proiectele Despărțământului ASTRA Covasna-Harghita
- Costică OLTEANU (Întorsura Buzăului) – Un proiect al Asociației „Cununa Carpaților” Întorsura Buzăului – 50 de ediții ale Festivalului „Ciobănașul”
- Larisa AXINIA (București) – Exemple de bună practică referitoare la inițierea și implementare proiectelor asociațiilor comunităților românești de peste granițe
- Florentina TEACĂ (Covasna) – Proiecte de valorificare editorială a colecțiilor de fotografii
- Ilie MOHORA (Sf. Gheorghe) – Proiecte ale Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Harghita
- Marian BOBEI (Sf. Gheorghe) – Din experiența unui colecționar
- Ioan BADIU (Sf. Gheorghe) – Bancnote și timbre din cel de-al Doilea Război Mondial
- Erich-Mihail BROANĂR (Sf. Gheorghe) – Bancnote de pe mapamond: America de Nord și Mezoamerica
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, 1330 – 1400
Închiderea lucrărilor sesiunii. Prezentarea concluziilor.