Programul național Generații derulat de Fundația Regală Margareta a României continuă și în anul școlar 2020-2021, cu finanțare oferită de Raiffeisen Bank. Proiectul se desfășoară în patru centre comunitare din București și județele Galați, Covasna și Bacău, unde voluntari seniori îi îndrumă la teme sau în activități educaționale pe copiii beneficiari ai centrelor sociale de tip școală după școală. Anul acesta, Fundația recrutează 55 de voluntari care să vină în sprijinul copiilor din comunitățile lor.

Seniorii care doresc să devină voluntari în Centrele Generații pot afla mai multe detalii la Telefonul Vârstnicului 0800-460–001, linie gratuită și confidențială de consiliere socială pentru vârstnicii din România, sau se pot înscrie prin completarea formularului on-line de pe website-ul https://intergenerational.ro/implica-te/. Ei vor lucra cu copiii beneficiari din cele 4 centre – Centrul de zi pentru copii Sfântul Spiridon Galați, jud. Galați, Centrul de zi pentru copii Cernat, jud. Covasna, Centrul Casa YANA, comuna N.Bălcescu, jud. Bacău și Centrul Comunitare Generații, Sector 6, București

Noutatea proiectului în acest an o reprezintă trecerea în mediul on-line a multora dintre activitățile desfășurate în cadrul centrelor sociale de tip școală după școală. Acest lucru aduce cu sine o provocare pentru seniorii care doresc devină voluntari pentru copii și care sunt nevoiți să se adapteze noii situații și metodei de lucru on-line. În acest fel, vârstnicii vor putea să relaționeze, în continuare, cu copiii care provin din medii devaforizate și să contribuie, prin experiența lor, la dezvoltarea școlară și personală a acestora. În acest context, centrele vor fi dotate cu echipamente care să le permită susținerea activităților educaționale și în mediul virtual.

Seniorii care doresc să devină mentori on-line trebuie să fie specialiști într-un domeniu, să aibă o atitudine pozitivă și disponibilitatea de a lucra cu copiii. Nu trebuie să le lipsească, însă, anumite competențe digitale necesare organizării de sesiuni online pe teme de interes pentru copii: meditații la diferite materii, sprijin în realizarea temelor, cluburi și ateliere educaționale interactive, cercuri vocaționale, sesiuni de dezvoltare personală.

Îmbătrânirea accelarată a populației și abandonul școlar generat de sărăcie sunt două dintre problemele sociale cu care se confruntă, în prezent, România. Conform raportului INSSE de la 1 ianuarie 2020, peste 3,7 milioane de persoane din România au vârsta de peste 65 de ani, iar conform studiului național realizat de Fundația Regală Margareta a României, 47% dintre vârstnici se confruntă cu un profund sentiment de inutilitate din cauza piederii rolului social. Pe de altă parte, copiii din familii nevoiașe au nevoie de sprijin educațional, iar centrele de zi din comunitățile defavorizate se confruntă cu resurse umane insuficiente.

Ca răspuns la acest probleme sociale, Fundația Regală Margareta a României a dezvoltat alături de Raiffeisen Bank programul Generații – Centrul Comunității, lansat în 2015. Pe parcursul a cinci ani de investiție în comunități din 10 din județe ale țării, până în 2020, 19 centre de zi de tip școală după școală au devenit centre intergeneraționale. Centrele Generații au creat cadrul în care 980 de copii din medii defavorizare au beneficiat de un valoros sprijin educațional, social dar și pentru dezvoltarea lor vocațională sau personală, din partea voluntarilor vârstnici ai comunităților. Peste 350 de seniori au oferit o diversitate de activități, valorificând experiența și abilitățile lor prin implicarea ca voluntari. Nu în ultimul rând, centrele și-au diversificat portofoliul de activități oferite copiilor și au învățat să atragă noi resurse din comunitate, susținute fiind în acțiuni de strângere de fonduri de către Fundațiile Comunitare. Proiectul este dublu laureat al Galei Societății Civile, la categoriile „Proiecte și campanii de voluntariat” și „Servicii de asistență socială”,

 

„Programul au adus o importantă schimbare de mentalitate la nivelul fiecărei comunități unde a fost implementat și a schimbat paradigma referitoare la cele două categorii defavorizate –atât copiii, cât și vârstnicii au devenit resurse valoroase unii pentru ceilalți în cadrul activităților intergeneraționale”, declară Mugurel Mărgarit, director executiv al Fundației Regale Margareta a României

Interacțiunea intergenerațională are un efect benefic, atât asupra copiilor beneficiari ai centrelor din diverse comunități, cât și asupra voluntarilor seniori. S-a remarcat un progres în dezvoltarea copiilor nu numai la nivel școlar, dar și la nivel personal, prin creșterea stimei de sine, a încrederii în forțele prorii și a gradului de responsabilitate. În ceea ce privește impactul asupra voluntarilor seniori, s-a constatat o îmbunătățire a calității vieții acestora, prin asumarea unui nou rol social și prin recăpătarea valorii personale, redobândirea sentimentului de utilitate și de apartenență la comunitate

***

Despre Fundaţia Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României este una din organizațiile neguvernamentale de elită din România, care contribuie la dezvoltarea societății civile prin programe sociale și educaționale. Cu o activitate de peste 30 de ani, Fundația sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Fundația Regală Margareta a României este printre puținele organizații care semnalează fenomenul de îmbătrânire a populației și efectele iminente asupra societății, propunând soluții practice pentru a crește calitatea vieții persoanelor vârstnice. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei sunt disponibile pe www.frmr.ro.

www.frmr.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail