Programul de “Carduri Comunitare” lansat în vara anului trecut de către Fundaţia Comunitară Covasna, în scopul sprijinirii proiectelor de dezvoltare locală, a fost selectat ca exemplu de bună practică în cadrul cercetării naţionale „Identificarea bunelor practici în parteneriatele pentru responsabilitate socială” desfăşurată de către Reţeaua Socială RSC în perioada octombrie 2011 – februarie 2012.
Potrivit unui comunicat de presă emis redacţiei noastre de Fundaţia Comunitară Covasna, obţinând un punctaj de 34 de puncte din totalul de 46, proiectul “Carduri comunitare” va fi prezentat în cadrul ghidului de bune practici care urmează a fi tipărit în luna septembrie şi pus la dispoziţia publicului larg. ” Menţionăm că din regiunea Centru vor fi incluse în catalog 5 proiecte, care au obţinut cel mai bun punctaj, şi ne bucurăm enorm că HKA este una din organizaţiile nominalizate şi alese. Totodată, mulţumim Fundaţiei Comunitare Odorhei pentru suportul tehnic şi profesional acordat în implementarea şi derularea cu succes al programului, în judeţul Covasna”, se arată în comunicat.
Programul „Carduri Comunitare” a fost lansat în luna august 2011, de către Fundaţia Comunitară Covasna, în scopul susţinerii firmelor şi produselor locale, şi din dorinţa de a promova, în rândul populaţiei, noţiunea de consumator conştient.
Ana Alina Costache