În cursul zilei de vineri, la sediul Consiliului Județean Covasna a avut loc o întâlnire cu fermierii locali şi cu reprezentanţii asociaţiilor producătorilor din județul nostru, la care  a fost prezent și  secretarul  de stat în Ministerul Agriculturii, Nagy Tamás Péter.

Acesta a declarat  că, pe parcursul ultimelor trei săptămâni a reuşit să obţină promisiunea că subvenţiile pentru combustibili precum şi subvenţiile acordate crescătorilor de bovine  vor ajunge în  conturile fermierilor,  până la Paște. Totodată, Nagy Tamás a explicat faptul că în viitor se va simplifica şi sistemul subvenţiilor acordate crescătorilor de ovine, caprine şi bovine ( până acum, termenul-limită pentru depunerea cererilor de subvenţie a fost prea scurt, iar subvenţiile au fost acordate după un sistem de criterii dificil), astfel că fermierii  trebuie să depună doar o cerere adresată APIA.  Comparativ cu perioada anterioară, a crescut şi valoarea ajutoarelor: pentru bovine de carne nivelul ajutorului se ridică la 300 de euro, iar pentru vaci de lapte la 71 de euro. Începând din luna viitoare se va compensa şi creşterea preţurilor la combustibili: fermierii vor primi 1,46 lei/litru, în loc de 1,39 lei/litru.

La această întâlnire a participat şi senatorul UDMR Tánczos Barna, fost secretar de stat. Potrivit declarației  sale, din strategiile de dezvoltare de până acum au fost omişi fermierii din oraşele mici. O astfel de localitate din judeţul Covasna este, printre altele, oraşul Baraolt, şi în cazul acestui oraş este  foarte important ca mijloacele de existență a producătorilor și fermierilor să fie garantate.

Könczei Csaba, directorul Direcţiei Agricole Covasna, precum şi Orbán Miklós, directorul Asociaţiei AgroSIC au vorbit despre posibilităţile de irigare a terenurilor agricole din judeţul Covasna. Orbán Miklós a relatat că, până în prezent, 20 de fermieri au indicat faptul că efectuează irigaţii pe terenuri arabile mai mari, dar este la fel de posibil ca numărul real al acestor fermieri să fie de două ori mai mare. Könczei Csaba a arătat că la nivelul judeţului Covasna, în prezent, numărul terenurilor agricole irigate din orice sursă de apă este destul de mic, dar agricultura are tot mai multă nevoie de apă. Orbán consideră că Asociaţia AgroSIC poate să îndeplinească un rol de intermediere între autorităţile din domeniul apelor şi fermieri, astfel creând cadrul necesar pentru autorizarea folosirii pompelor de apă. Deoarece autorizarea folosirii pompelor este destul de costisitoare (aprox. 6000 lei/pompă), specialiştii propun autorizarea unui plan de irigare cuprinzător care include tot judeţul.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail