În jur de  200 de proprietari ai mai multor sute de hectare de pădure din Turia nu pot primi, încă,  titlul de proprietate pentru aceste suprafeţe. Şi asta datorită necesităţii de a modifica o hartă efectuată de o firmă specializată din Sfântu Gheorghe, pentru a fi în concordanţă cu un ordin al Agenţiei Nationale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care prevede că tot blocul forestier trebuie să fie  măsurat, pentru a retroceda o parcelă.

În conferinţa de presă de ieri, prefectul  judeţului Covasna, Gyorgy Ervin,  a declarat că, după ce  firma de specialitate a făcut măsurătorile pe terenul respectiv, la comanda proprietarilor, s-a constatat că harta ar fi trebuit modificată puţin, pentru a corespunde ordinului mai sus amintit.

Însă, deşi aceste modificări s-ar putea face relativ uşor,  pe baza măsurătorilor deja efectuate, firma refuză să pună la dispoziţia proprietarilor harta modificată, invocând „teama ca nu cumva o altă firmă concurentă să intre în posesia datelor măsurate de ei”.

„Practic nu prea putem interveni, fiind vorba de un contract dintre proprietari şi o societate privată. Însă,  din cauza acestui motiv, la mai mult de 200 de persoane nu o să putem elibera titlul de proprietate”, a declarat Gyorgy Ervin.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail