Prinţul Charles al Marii Britanii, care a sosit miercuri într-o vizită în România, şi-a petrecut ziua de joi la casa sa din Valea Zălanului, o mică localitate din judeţul Covasna, unde a venit ani la rând într-o scurtă vacanţă.

Din cauza pandemiei, Prinţul Charles nu a mai fost în ultimii doi ani în ţara noastră, dar a continuat să promoveze patrimoniul cultural şi peisajele naturale ale României.

Într-un film prezentat în anul 2020 la Valea Zălanului, realizat de jurnalistul britanic Charlie Ottley, producătorul seriei de documentare Wild Carpathia, cu scopul de a sprijini industria turismului din România, prinţul Charles spune că a venit pentru prima dată în România în urmă cu 20 de ani şi că a descoperit o ţară „uimitoare”, menţionând că ţara noastră ocupă un loc deosebit în inima sa, iar la fiecare vizită o parte din el „se simte acasă”.

„România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei. Moştenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortăreţele dacilor şi cetăţile greceşti Histria şi Argamun. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală reunite sub acelaşi drapel e remarcabilă şi e una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ deosebit al Europei. Remorcabilă în aceeaşi măsură este hotărârea poporului român de a-şi conserva şi păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meşteşugurile şi tradiţiile şi de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construieşte un viitor mai senin. Mă bucură nespus că numeroasele comori ale României ajung să fie cunoscute şi apreciate de tot mai mulţi oameni”, a spus prinţul Charles, naratorul acestui scurtmetraj.

Alteţa Sa i-a îndemnat pe români să-şi descopere ţara şi să fie mândri de natura, fauna sălbatică, gastronomia, tradiţiile şi cultura lor, menţionând, totodată, că momentul în care va putea reveni în România va fi pentru el „o ocazie deosebită, pe care o va preţui”.

„România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoşii mei pe Vlad Ţepeş, ceea ce ar putea explica de ce la fiecare vizită o parte din mine se simte acasă. Voi continua, atât cât îmi va sta în putinţă, să pledez pentru importanţa protejării şi celebrării comorilor unice ale României, a satelor, a clădirilor istorice, a tradiţiei culinare, a preţioasei biodiversităţii, a faunei sălbatice şi a pădurilor maiestuoase”, a mai spus prinţul Charles.

Valea Zălanului este un cătun izolat din zona Baraoltului, în care trăiesc puţin peste 100 de oameni, majoritatea vârstnici, care se îndeletnicesc cu agricultura şi creşterea animalelor. Ca să ajungi în acest sat trebuie să parcurgi vreo 14 kilometri prin pustietate, pe un drum îngust de ţară, pe care abia dacă încap două căruţe în acelaşi timp.

Pe vremuri, spun localnicii, la Valea Zălanului a funcţionat prima fabrică de sticlă din Transilvania, care a furnizat geamuri colorate pentru Biserica Neagră din Braşov şi Catedralei Sfântul Mihail din Cluj. Glăjăria a fost construită de familia contelui Kalnoky, dar, în 1860, fabrica a fost distrusă de un incendiu şi nu s-a reconstruit.

Casele şi-au păstrat arhitectura tradiţională şi farmecul ancestral, iar în urmă cu mai bine de un deceniu, prinţul Charles a cumpărat un conac vechi, aflat la marginea satului, pe care l-a restaurat şi l-a transformat în reşedinţă de vacanţă.

În urmă cu câţiva ani, prestigioasa revistă americană „Vanity Fair” a menţionat conacul din Valea Zălanului printre cele mai frumoase proprietăţi din lume, acesta putând fi închiriat de către turişti.

Atunci când vine la Valea Zălanului, prinţul Charles obişnuieşte să îşi petreacă timpul plimbându-se prin pădure, studiind florile de câmp, gustând bucate tradiţonale, dormind în aşternuturi ţesute în casă sau, pur şi simplu, odihnindu-se la umbra copacilor.

Oamenii din Valea Zălanului nu au ştiut o bună bucată de vreme, până când ziariştii au „năvălit” cu camerele de filmat şi au început să pună întrebări, că străinul care a cumpărat conacul vechi, de la capătul satului, este fiul reginei Marii Britanii.

Prinţul Charles mai are şi alte proprietăţi în Transilvania – clădiri vechi pe care le-a salvat de la distrugere, inclusiv în localitatea Viscri din judeţul Braşov, pe care, potrivit unor surse, o va vizita în cursul zilei de vineri.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail