Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului (DJPC) Covasna a finalizat lucrările unui nou Centru de primire în regim de urgenţă a copiilor, care va fi inaugurat luna viitoare.

Directorul DJPC, Vas Maria, a declarat miercuri pentru AGERPRES că acest centru, denumit ”Prinţ şi cerşetor”, va funcţiona într-o clădire nouă, construită la ieşirea din Sfântu Gheorghe spre staţiunea Şugaş Băi şi va putea găzdui temporar 15 copii ai străzii sau care şi-au părăsit familiile şi sunt în situaţii de risc.

Proiectul a costat 316.700 de euro şi a fost realizat cu sprijinul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei şi al Consiliului Judeţean Covasna.

Vas Maria a declarat că în judeţul Covasna fenomenul ”copiii străzii” nu este unul de amploare, însă nu poate fi neglijat avându-se în vedere că multe familii se confruntă cu lipsuri materiale, unii părinţi nu îşi supraveghează suficient copiii, iar aceştia ajung să vagabondeze.

Centrul va oferi găzduire temporară doar copiilor şi adolescenţilor sub 18 ani care vor fi găsiţi pe teritoriul judeţului, indiferent de zona ori mediul din care provin

.În cadrul acestui centru, copiii vor beneficia nu doar de găzduire în cele mai bune condiţii, ci şi de servicii de consiliere, asistenţă medicală şi psihologică.

Vas Maria a menţionat că una dintre preocupările majore ale angajaţilor centrului va fi de a încerca să îi reintegreze pe aceşti copii în familiile naturale, iar în cazul în care nu vor reuşi, să îi dea în adopţie sau în plasament.

În prezent, Centrul de primire în regim de urgenţă a copiilor funcţionează la etajul al cincilea al blocului social Sing-Sing din Cartierul Ciucului din Sfântu Gheorghe, dar în condiţii improprii, şi anume într-o singură încăpere în care aceştia dorm, mănâncă, se joacă şi sunt consiliaţi de specialişti.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail