În organizarea Asociației Cultural Creștine Iustinian Teculescu, la Sala Unirea din orașul Covasna a avut loc, recent, lansarea volumului de poezii „Insomniile bufniței”,al poetei Mihaela Aionesei, din Tg.Secuiesc.
Toți cei prezenți, nu puțini la număr, au plecat acasă cu sufletul încărcat de frumusețe și bucurie, și datorită faptului că lansarea acestei cărți a fost însoțită de un recital susținut de Camelia Paraschiv, actriță a Teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, care, așa cum afirmă autoarea „ a dat viață versurilor adormite în paginile celor trei volume „Cerșetori de stele”, „Anotimp (I)legal- lumina” și „Insomniile bufniței” cu un recital care ar fi trezit și pietrele, pe fondul muzical de mare sensibilitate al studentului Alin Costache” , cărora li s-au alăturat și câteva eleve ale Liceului Korosi Csoma Sandor din localitate, membre ale trupei de teatru Minicinis.
„O poetă care își face, de fapt, povestea ei în fiecare carte”
Prezent la eveniment, prietenul nostru, poetul harghitean Ionel Simota a spus, printre altele: „ S . . unt încântat să fiu aici, sunt bucuros să fiu alături de minunata Mihaela Aionesei și să spun câteva cuvinte despre ceea ce cred eu în legătură cu poeta Mihaela Aionesei și cu creația dumneaei. Trebuie să vă spun faptul că ne-am cunoscut, din nefericire pentru mine, destul de recent; ne-am mai văzut la niște evenimente și parcă ne ocoleam așa… fiecare aveam un soi de atitudine ca și cum am crede despre celălalt că e rece, și ne-am ocolit o bucată de vreme. Știu sigur că nu greșesc dacă fac această afirmație pentru că, în momentul în care ne-am apropiat mai mult, ne-am dat seama că, de fapt, avem foarte multe lucruri în comun și avem și foarte multe de învățat unul de la celălalt. Trebuie să fac mărturisirea, de asemenea, că Mihaela Aionesei e o poetă serioasă, autentică, o poetă care ne impresionează printr-un gen foarte personal de scriere a poeziei. Este o poetă care practică foarte tare metafora, este o poetă care își face, de fapt, povestea ei în fiecare carte, într-un mod foarte serios. (…) Dacă ne gândim la titlu, ”Insomniile bufniței”, Mihaela aproape că ne-a transmis o întreagă poezie, o întreagă filosofie, doar cu titlul cărții. Vreau să vă spun că am trăit un soi de bucurie, am trăit un fel de fericire când am citit pur și simplu titlul.(…) Știu sigur că Mihaela a avut un parcurs foarte frumos până aici, s-a bucurat de diverse aprecieri în ceea ce privește creația sa, în lumea literară, și știu sigur că este foarte bine primită ca și poetă, ca și autoare de carte. Ceea ce -mi doresc din tot sufletul, și ea știe, pentru că s-a topit zăpada dintre noi, este ca Mihaela să își ocupe într-o zi, locul cuvenit în raftul literaturii române. ”
MULȚUMIRI!
Emoționată până la lacrimi de frumuseața momentului pe care l-a trăit la Covasna, poeta Mihaela Aionesei a postat pe contul ei de facebook: „ Pentru prima dată cuvintele mele, frământările mele, au luat chipul altcuiva… au plâns, au râs, au strigat de fericire sau au amuțit de durere, s-au mirat, s-au răzvrătit, s-au zbătut a neputință, ca la final să-și găsească liniștea în brațele îngerului blond căruia îi mulțumesc pentru că a avut curajul să-mi pună oglinda în față și să-mi spună recitând: Privește-te! M-am privit îndelung, am râs, am plâns pentru că nu știam multe despre mine, despre ceea ce transmit prin poezie…Lacrimile celor prezenți, tineri sau vârstnici au vorbit de la sine și m-am bucurat că ea, minunea blondă a avut puterea să deschidă cuștile sufletelor celor aflați la această seară în care s-a revărsat divinul din belșug. Talent, sensibilitate, delicatețe, gingășie duse la rang de artă, într-un cuvânt Camelia Paraschiv Katai.MULȚUMIRI! ”
La rândul ei, Camelia Parachiv a spus: „Acest bulgare de lumină, poeta Mihaela Aionesei, m-a lăsat să-mi vindec tristețile, să-mi strig fericirile, să-mi mângâi mama în gând… prin poemele ei. ”
Iar nouă, celor ce ne-am bucurt sufletele cu încă un moment minunat, din șirul celor organizate în acest an de Asociația Cultural Creștină Iustinian Teculescu Covasna, nu ne rămâne decât să spune: Mulțumim!
Maria Graur
Să urmărim insomniile Bufniței!
„Insomniile bufniței” este titlul celui de-al treilea volum, după „Cerșetorii de stele” și „Anotimp (i)legal – lumina”, al talentatei poete Mihaela Aionesei. Poezia de foarte bună calitate din cele trei volume, apreciate de critica literară, demonstrează spusele Sf. Apostol Pavel: „Prin harul lui Dumnezeu, sunt ceea ce sunt.” Mihaela Aionesei are în suflet harul, dăruit de Dumnezeu, al poeziei.
Autoarea volumului „Insomniile bufniței”, apărut în acest an, la Timișoara, Editura Eurostampa, este o poetă sensibilă, minunată și originală, prin îmbinările inedite de imagini ce emoționează cititorul, inclusiv pe acela care nu este familiarizat cu literatura.
Poezia sa ne apare precum o coloană de marmură rămasă de la un templu mai vechi (Ov. Densusianu). Este aici o … taină, denotând legătura cu tradiția – acel templu solid, rămas și păstrat din vremuri mult îndepărtate. Simțim în poezia Mihaelei Aionesei vagi influențe, cum este firesc, din Blaga și, mai ales, din poeții simboliști. Aceste „influențe” demonstrează doar legătura cu „templul”, deoarece poezia Mihaelei reprezintă sufletul ei.
Oare de ce titlul acesta insolit „Insomniile bufniței”? Surprinde atât numele bufniței, cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, cu ochii ei uriași, galbeni-portocalii, cât și faptul că întruchipează, figurat vorbind, persoana care trăiește retrasă de lume. De ce „insomnii”? Gândim insomniile ca anume frământări, trăiri sufletești specifice insului care este învăluit de probleme. Așa, de exemplul, în poemul „singurătatea singurătății”, „nimeni și nimic nu-ți poate aduce / căldura sânului pierdut”, provocând o stare „în care te pregătești de alt drum fără să-i / simți tăișul.” Deși există o extraordinară „încorsetare”, încât „zorii se izbesc cu tâmpla de gratii / pasărea zidită apare cu urme de sânge pe aripi / cu trilurile vuind tăcut uiți ierți / și redevii tu.” Altă dată suferința trimite la vindecări conform tradiției populare: „câmpiile tac vuind un descântec / mă simt.”
„Încleștarea” sufletească prezentă în poezia Mihaelei Aionesei traversează stări diverse, uneori ciudate, transpuse în imagini absolut inedite: „n-am simțit timpul care a arat năluci”, „cu năframa înnoptată pe cap”, „la fereastră se rostogolesc / nămeți de fericire amară”, „un suflet gârbovit de fiare”, „ca niște unghii roase până la suflet / tăcerile încep să țipe”, „un anotimp răsfățat / de mireasma ciupercilor nebune face tumbe”, „dedesubtul lui / un cuc / mută crestele mai aproape / de fântâna unde / se sorb stelele”, „prin umbletul ierbii / înlăcrimate dimineți / desferecă lumina”, „surpă cărămizile ca niște fantome / așezate pe pieptul gândurilor.”
Poetul Lucian Blaga mărturisea că limba de toate zilele este o unealtă dar și un instrument de lucru al spiritului. Cum altfel poate fi limba poeziei unui trăitor în duh?
Poezia din volumul „Insomniile bufniței”, populată cu diverse nume de păsări (bufniță, cucuvea, mierlă, cuc, porumbel, ciori), dar și cu flori rare, de aleasă clasă (crin, orhidee, floare de colț), comunică sentimente felurite, unele paradoxale. Simți ca cititor mărturisiri adeseori tulburătoare, probabil izvorâte dintr-o biografie … complicată. Toate generează o minunată poezie. „Încleștarea zilelor” este vie în memorie; „sătulă de oftat” se bucură că dorul a „rămas neîmblânzit.”
Citind poemul „moment de gingășie”, simțim transmiterea unei stări de maximă delicatețe: „am tânjit mereu să retrăiesc / momentul de gingășie / fără să-mi fie frig / fără să mă nărui de teamă / când dau de mine / sub masca lividă.” Alteori simțim prezența speranței: „îmi plec genunchii și aștept / din mila nu știu cui / să-mi pâlpâie o nouă viață” („Stihie)
Nu lipsesc întrebările existențiale: „ne-am fost puțin timp respirări serafice / tu la o margine de suflet / eu de partea cealaltă / să ne fi risipit?// Acum plătim pentru aripi / un lung oftat.” („sonetul nopții”)
Tot și toate sunt încununate de iubire: „stă ceva ghemuit în lume / numele ei / din umbra pământului / foșnește la cea mai simplă atingere // i-u-b-i-r-e”. Iubirea supremă ce nu poate fi nicicând învinsă este preamărită în poemul „un curcubeu ce se desface la Paște”: „un curcubeu ce se desface la Paște / al meu / al cailor / sau al lumii / și oricâte ciori vor încerca / să fure bobul de grâu / nimic nu mă va împiedica / să iubesc la fel ca El.”
Poezia care dă titlul volumului, „Insomniile bufniței”, este una existențială de autocunoaștere: „să urmărim / insomniile bufniței / și cine știe / poate ocaua timpului / nu va mai vrea să afle / câți soldați supuși / se vând sinelui / să nu latre viața.”
Opțiunea poetei este aceea de a nu folosi semne de punctuație și majuscule, inclusiv la titluri. Considerăm că astfel oferă cititorilor posibilitatea de a-și imagina stări artistice și sufletești diferite în funcție de trăirile spirituale ale fiecăruia.
Fără a fi o poezie „veselă”, poezia Mihaelei Aionesei binedispune, pliindu-se pe sufletul nostru, al cititorului de astăzi.
Prof. dr.Luminița Cornea
