Codruța Alexandra Neagu este un model pentru adolescenții de azi și chiar pentru adulții rutinați, ale căror vieți se derulează între scaunul de la birou și canapeaua de acasă.
Nu există o limită de vârstă pentru a începe practicarea unui sport, indiferent de natura acestuia. Dar atunci când începi de la vârsta de zece ani, șansele de a deveni un mare campion și ocaziile pentru a-ți dovedi talentul și ambiția sunt numeroase și pot fi fructificate cu ușurință. Acesta este și cazul Codruței Alexandra Neagu – Ada, cum este alintată de cei dragi. Adolescenta de 17 ani, din Sfântu Gheorghe, practică Ju-Jitsu de mai bine de 7 ani, în cadrul clubului Sportiv „Show Time” și a ajuns să fie temută, în competiții, de către cele mai bune sportive din România, la categoria ei. Studiind la profilul de matematică-informatică, ar fi putut să aleagă o viață sedentară, de informatician, însă nici o clipă nu i-a trecut prin minte așa ceva. Copil ce deborda de energie, cu un frățior mai mic la fel de activ, cu care se hârjonea și se întrecea în permanență, Ada a pășit pentru prima dată, la vârsta de zece ani, într-o sală de antrenamente, iar acum visul ei este să devină, la rândul ei, antrenor. Despre parcursul ei sportiv, greutăți, sacrificii, reușite și bucurii, ne-a vorbit în următorul interviu.
Când ai făcut cunoștință cu sportul și cum au fost primele antrenamente?
Am început să fac sport din întâmplare, dacă pot spune asta. Fratele meu făcea karate la grădiniță, doar că eu nu puteam participa la antrenamente din cauză că eram deja la școală. Însă când s-a destrămat grupa, am căutat amândoi un alt club. Ne-a dus la sală o cunoștință, a cărei fiică practica Ju Jitsu. Primele antrenamente încă le țin minte. Mai întâi ne-am uitat amândoi de pe margine, eram cu tatăl nostru și ne-a plăcut tare mult ce vedeam. După ce am găsit echipamentul adecvat, am început antrenamentele – este nevoie de un kimono mai special, mai rezistent. Încă îmi amintesc că mă antrenam cu Mihai, fratele meu. În prima oră a noastră, viitoarea mea parteneră de antrenament urma să fie transferată la grupa mare, de avansați.
Cine te-a influențat sau încurajat să te apuci de sport?
Nu știu dacă aș mai fi făcut sport dacă nu începea fratele meu, și poate că nici el nu ar fi continuat dacă nu eram amândoi atât de implicați în această activitate. Părinții ne-au sprijinit mereu în sport, tata făcea și încă face sport regulat, așa că se bucură și este foarte mândru de noi. În schimb, mama, credea că mă va ajuta în viață, ca să mă apăr, dar nu ar fi crezut că o să ne ținem așa mult de el. De aceea m-a încurajat mereu sămerg la antrenamente, să fac și altceva decât să merg la școală.
De ce ai ales Artele Marțiale și nu un alt sport?
Ca fiecare fată care își dorea să facă balet, gimnastică sau dans, asta mi-am dorit și eu. Însă eu am ajuns, întâmplător, să fac Arte Marțiale și nu aș fi crezut că o să ajungă să îmi placă așa de mult. Am practicat câțiva ani și înotul, cu școala, doar că nu la nivel de sport de performanță. Am încercat și handbalul, doar că nu m-am ținut prea mult. Poate și din cauza împrejurărilor m-am îndreptat către Artele Marțiale și am rămas fidelă acestui sport; totuși nu regret asta.
Cine sunt idolii tăi sportivi?
Nu pot spune că am un idol, dar admir orice sportiv care ajunge să fie cel mai bun în domeniul lui. Ca orice sportiv de performanță, și eu îmi doresc cel puțin o medalie importantă. Însă aș vrea și să ajung să fiu în stare să practic sportul chiar și la 60 de ani.
Care sunt modelele tale de viață?
Nici în viață nu am un anumit model pe care să-l urmez, încerc să mă inspir de la mai multe persoane, să învăț câte ceva de la fiecare. Mereu am încercat să urmez sfaturile primite de la doamna mea învățătoare, Iulia Csutak – firea ei mi-a rămas întipărită în minte: era blândă, foarte corectăși nu avea o problemă în a încerca lucruri noi sau în a accepta provocări legate de copii. Cei doi antrenori, Cristian Șchiopu și Ionuț Carp, m-au ajutat mult și consider că sunt două persoane la care poți veni pentru un sfat.Însă cea mai importantă persoană, pe care aș vrea să o urmez și de la care aș cere întotdeauna sfaturi sau un ajutor, este mama mea. În aceeași măsură și tatăl meu, care mă sprijină în orice, mă sfătuiește și mă ajută să iau cele mai bune decizii, atunci când sunt în cumpănă.
Intri în cel mai greu an școlar – clasa a XII-a, și vei avea un program mai încărcat ca până în prezent. Cum se împacă sportul cu școala?
Școala se împacă foarte bine cu sportul, m-am obișnuit să învăț și să-mi fac temele înainte sau după antrenament. Câteodată am impresia că atunci când îmi dau silința mai mult la antrenamente,mă descurc mai bine la școală. Încerc să mi le planific să iasă toate. Iar sportul mă scoate puțin din rutina zilnică de școală, uit de restul și mă descurc mai bine când mă reapuc de învățat. E ca o pauză de liniște din timpul stresului cotidian.
Te deplasezi destul de des la competiții prin țară, sau chiar în afara ei. Reușești să vizitezi orașele în care aveți concursuri?
Deplasările prin alte orașe, din perspectiva celor care nu cunosc acest sport,sunt considerate ca vizitatul muzeelor, magazinelor, parcurilor. Ei cred că o oră durează concursul, iar restul timpului ni-l petrecem plimbându-ne prin oraș. În realitate, ne trezim dis-de-dimineață, toată ziua ne-o petrecem la concurs, în sala de sport, stăm poate nemâncați până seara, apoi ajungem în cameră obosiți și nu mai avem timpul sau puterea necesară să vizităm un oraș. De aceea, pot spune că atunci când mergem la competiții un week-end întreg, poate și de vinerea dacă e programată și proba cântarului, că vizităm doar săli de sport. Din păcate, majoritatea sunt construite după același tipar și nu ne simțim într-un loc nou.
Cât de des și de intens te antrenezi pentru a obține rezultatele de excepție?
Pentru competiții avem antrenamente intense, de două trei ori pe săptămână, plus antrenamentele separate pe care le facem singuri. Eu încerc să merg măcar o dată pe săptămâna la înot și să sar ocazional coarda.
Ce înseamnă Ju-Jitsu pentru tine? Dar BJJ?
Nu vreau să spun că Ju-Jitsu înseamnă pentru mine viața, doar că mă simt foarte bine când îl practic, mă simt împlinită când merg la antrenament. Ju Jitsu Brazilian (BJJ – n. red.) mi se pare mai obositor, cât și mai solicitant psihic, mai strategic. Câteodată mă simt mai bine făcând BJJ, sparing (luptă cu adversarul – n. red.) sau chiar o luptă ușoară. Competițiile, în schimb, îmi plac mai mult la BJJ, fiind mai organizate și urmând un program fix de desfășurare, dar la cele de Ju-Jitsu cunosc mai multe persoane și participă un colectiv mai mare.
BJJ pare un sport foarte dur, mai ales pentru o fată. Cum faci față? Cât de dure sunt celelalte sportive pe care le-ai întâlnit până acum?
Da, BJJ e un sport dur, în care îți poți rupe ușor ceva sau să te accidentezi în alte moduri. Fete de vârsta mea sunt puține, însă se antrenează intens și asta se vede de la o competiție la alta. Unele sunt destul de dure și au o tehnică foarte bună, făcându-mi plăcere să concurez contra lor, pentru că astfel am șansa să mă perfecționez și să mă autodepășesc.
Excelența cere sacrificii, compromisuri, renunțarea la unele obiective, în favoarea altora. Ce sacrificii a trebuit să faci pentru a ajunge campioană? Au meritat?
Ca în orice sport există numeroase sacrificii, pe care le simțim mai acut mai ales la vârsta aceasta: mai puține ieșiri în oraș, mai puține distracții.Însă merită, pentru că fac ce îmi place și uneori nici nu simt că am renunțat la ceva în favoarea sportului. Ca și orice muncă, și sportul e răsplătit prin medalii și laude de la părinți, prieteni. Dar și cu mândria că ai câștigat.
Artele Marțiale nu aduc venituri sportivilor, decât în cazuri excepționale. Ce costuri implică pentru un sportiv aceste activități? Cum reușești să îți acoperi aceste cheltuieli?
Costurile pentru un sportiv de performanță sunt destul de ridicate. Taxele de antrenament, deplasările, taxele de competiție, cazările, mesele, toate sunt sunt suportate de părinți. Pentru doi sportivi de performanță, în aceeași familie, eforturile financiare ale părinților sunt considerabile. Astfel, participarea la o singură competiție poate ajunge la câteva sute de lei, iar cele internaționale costă sute de euro. La acestea se mai adaugă kimonourile și echipamentul obligatoriu de protecție.
Ce rezultate ai avut până acum la competiții?
Rezultatele de la campionatele interne sunt destul de bune, după părerea mea, reușind să iau anul acesta trei titluri de campioană națională, la categoria mea și superioară ca și vârstă. La cele internaționale am reușit să particip doar anul trecut la Campionatele Europene ce au avut loc în România, unde am obținut un loc 5 și experiență care a fost binevenită pentru viața mea ca sportiv. Următoarea competiție de acest fel este în Italia, unde sper să pot merge și poate chiar să mă întorc în prima jumătate a clasamentului sau chiar cu o medalie.
Care e atmosfera la sală, la concursuri și în afara lor, în colectivul de sportivi? Ți-ai făcut prieteni noi la concursuri?
Atmosfera atât la concursuri cât și la sală este una deschisă, liberă, unde glumim între noi, dar ne și antrenăm și concurăm între noi. Colectivul sălii este divers, suntem atât tineri de liceu, cât și copii din clasele primare. Suntem personalități diferite care au o pasiune comună, sportul,persoane cu gusturi diferite, aparținând diverselor grupuri sociale și etnii. Când avem activități precum Școala de vară, cum suntem uniți și știm să ne distrăm împreună. Avem grijă unii de alții și ne învățăm unul pe altul lucruri noi.
Știu că Artele Marțiale sunt pasiunea ta, dar mai ai și alte hobby-uri mai „domoale”?
Îmi place să citesc, cât de mult pot, în funcție de cum îmi permite timpul – atât lecturile obligatorii, cât și alte cărți din bibliotecă. Încerc să îmi impun să ies și afară, la plimbări, să mă destind. Îmi place să cred că sunt o persoană glumeață, să îi binedispun pe cei din jurul meu. Mai nou m-am reapucat să cos sau chiar să mă uit la seriale ca orice adolescent normal. Cum am mai zis, îmi place să merg la înot și câteodată să fac ture cu bicicleta.
Și Mihai, fratele tău, are stofă de campion. Există vreo concurență între voi, sau vă susțineți mereu?
Ca între orice frați există o competiție între noi, atât la sport, cât și în familie. Eu îl consider un campion de când a luat prima medalie, la primul lui concurs. Eu pierdusem meciul, fiind amândoi începători. Mereu mă bucur când îl văd că învinge și mă supăr când nu. Însă ca și el, îmi doresc să fie cât mai sus pe podium, dar și să se bucure când face asta. Cred că sentimentul e reciproc, la rândul lui mereu dorindu-mi binele în competiții și interesându-l ce fac și cum a fost. Apreciez asta la el, și mă bucur că dezvoltă un simț al responsabilității.
Ce părere au prietenii și colegii despre activitățile tale sportive?
Colegii mei, de la început, încă de când au aflat că practic acest sport, nu pot spune că au avut o reținere, dar glumeau și încă o fac rareori. Prietenii se interesează când am competiții și ce am făcut la ele. La concursurile din zonă ajung câteodată să mă vadă, și să se bucure pentru mine. Chiar dacă majoritatea nu știu ce înseamnă o competiție de Ju-Jitsu, mereu sunt deschiși când le explic și îi simt interesați în legătură cu asta. Apreciez faptul acesta la ei, interesul pentru ceva nou.
Mai ai puțin și termini liceul. Ce planuri de viitor ai?
Liceul aproape s-a terminat, sper să urmez o facultate care să mă împlinească, să îmi placă și să fie pentru mine. Aș vrea să studiez un domeniu real – fizica sau informatica, eventual chiar la Academia Tehnică Militară. Orașele în care îmi doresc să studiez sunt Bucureștiul și Clujul, dar și Brașovul. Astfel o să încerc să-mi fac timp și pentru a practica în continuare Ju-jitsu, sau BJJ. Încă visez să îmi pot înființa propriul club, cândva, sau să fiu antrenor undeva și să urmez pașii Senseilor mei.
Un mesaj pentru cei care nu știu ce înseamnă Artele Marțiale și pentru cei care ar dori să încerce un astfel de sport.
Majoritatea oamenilor, când aud de Arte Marțiale se gândesc la Jackie Chan, însă această activitate este una sacră. Înveți disciplina corpului și a minții, te relaxezi și cine știe, poate ajungi să iubești ceea ce faci și să-ți pui sufletul în ce faci. Oricine este în căutarea unei activități, ar trebui să urmeze un astfel de sport. Chiar dacă nu este așa popular, este un sport ce include multe atribuțiuni și însușiri. Sportul este important pentru organism, și e important ca fiecare dintre noi să găsească ceva asemănător pentru propria viață. Nu pierzi nimic dacă încerci, doar câștigi o viziune mai complexă asupra vieții sau a sportului în general.
A consemnat Oana-Mihaela Costache
