126 de copii şi 14 cadre didactice însoţitoare s-au întors din tabăra de la Năvodari

La începutul vacanţei de vară liderul PSD Covasna, Horia Grama, a iniţiat un proiect, în colaborare cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, în cadrul căruia 1.000 de copii din judeţul nostru, fără posibilităţi materiale sau cu rezultate bune la învăţătură, să petreacă o săptămână de vacanţă, la mare.

În cursul zilei de miercuri, prima serie  compusă din 126 de copii, marea majoritate de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Sfântu Gheorhe, s-a întors de la Năvodari. De la şefa Cabinetului Parlamentar al deputatului Horia Grama, Cătălina Savin, care i-a însoţit, am aflat că, pe lângă costul transportului, al cazării şi al mesei care au fost asigurate de CJ Constanţa, copiii au avut parte şi de vizite la Delfinariu, la Muzeul de Istorie şi la Acvariul din Constanţa.

A doua serie formată din  240 de copii din Sita Buzăului, Vâlcele, Barcani şi de la Grupul Şcolar Constantin Brâncuşi din Sfântu Gheorghe, au pornit vineri spre mare, umând ca în următoarele două serii să petreacă o săptămână pe malul Mării Negre 400 de copii din Întorsura Buzăului, Dobârlău, Valea Mare şi Hăghig.

Unul dintre cadrele didactice însoţitoare ne-a spus că „tabăra de la Năvodari a fost foarte bine organizată iar copiii, de la mic la mare, s-au simţit excelent. Mare parte dintre aceştia se aflau pentru prima dată la mare, dar au fost şi copii care, în urmă cu o săptămână s-au bucurat de încă o vacanţă pe malul mării, împreună cu părinţii”.

Acum câţiva ani, reprezentanţii PSD Covasna au mai organizat o acţiune asemănătoare, de mai mică anvergură. La acel moment, 100 de copii din  zona Întorsurii Buzăului au petrecut o săptămână de vacanţă la mare.

„Poate că îl permanentizăm… să vedem cum decurge şi ce adresabilitate o să aibă, şi dacă merge bine, îl permanentizăm, pentru că există un interes de apropiere şi de sprijin de la colegii noştri din Constanţa”, declara  Horia Grama, la începutul lunii iulie a.c.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail