TRADIŢII. Am ajuns în cea mai frumoasă perioadă a anului, când cu mici şi mari aşteptăm magia Crăciunului. Marea Sărbătoare a Naşterii Domnului a fost pregătită de cei mai mulţi dintre români, mai cu seamă de femei, printr-o perioadă de asceză, de post şi curăţire spirituală, urmând ca de duminică, 25 decembrie să ne bucurăm de cadourile aduse de Moşul, de bradul împodobit, de bucate tradiţionale, băuturi alese şi reunirea întregii familii la masa festivă, aşa cum cere datina străbună.
Mâine, pe 24 decembrie, este Ajunul Crăciunului, iar obiceiurile specifice acestei zile sunt numeroase. În anumite zone, încă de dimineaţa până spre miezul noptii, grupuri de copii, adolescenţi, dar uneori şi maturi merg cu colindul. Sunt primiţi cu bucurie în casele gospodarilor, omeniţi cu colaci, turte, cozonaci, mere, nuci. Unii mai darnici le strecoară în palmă şi câţiva bănuţi, iar celor mari li se oferă un pahar de vin sau palincă, după zona geografică.
O datină străveche
Colindatul sau uratul pe la casele megieşilor, dar şi străinilor constituie o datină foarte veche, precreştină. Urările din cântecelele respective au menirea de a atrage norocul asupra oamenilor şi în gospodăriile lor pentru perioada următoare. O categorie aparte de colinde se referă la momentul Închinării celor trei magi în faţa Micului Iisus, fiind evocat mereu Viflaimul (o stâlcire a numelui oraşului biblic Bethleem).
În anumite sate din Ţara Buzaielor flăcăii umblă cu Ursul, Capra, Ţurca sau Brezaia, iar copiii cu Steaua, ce reprezintă alte forme de manifestări ale bucuriei în preajma Sărbătorii Naşterii Mântuitorului, după cum ne-a precizat folcloristul Nicolae Nica.
„Misteriosul” Moş Crăciun
Tot în Ajun vine pe furiş în casele unde sunt copii cuminţi spre a le pune daruri sub bradul frumos împodobit însuşi Moş Crăciun. Cei mici nu au habar cum de pătrunde nevăzut acest personaj „misterios” în locuinţele lor, unii copii crezând că intră ba pe fereastră, ba prin… gaura cheii sau coboară pe horn. Aşa erau poveştile pe vremea bunicilor noştri.
Azi Moşul înveşmântat în roşu soseşte cu sania trasă de reni prin văzduh direct din… Laponia, pe melodia „Jingle Bells”, mormâind vesel „Ho,ho,ho”.
Ce să facă şi el „săracul”, s-a adaptat la noile cerinţe ale economiei de piaţă…
Redacţia ziarului MESAGERUL DE COVASNA vă doreşte, dragi cititori, după datina străbună, Sărbători fericite, în pace şi bunăstare!
Horia C. Deliu