. . director Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna a făcut publice listele cu rezultatele obţinute de cadrele didactice care au participat la concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante de director sau director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar. Conform aceleiași surse, 71,57% din candidați au promovat examenul.
Conform informațiilor postate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean, la nivelul județului Covasna au fost scoase la concurs 81 de posturi de director și 42 de posturi de director adjunct, în unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
La concurs s-au înscris, în total, 95 de candidați (2 candidați s-au înscris pentru două funcții diferite, iar un candidat s-a înscris pentru funcția de director la două unități de învățământ). Pentru conducerea a 16 unităţi de învăţământ nu a existat nici o candidatură. În urma etapei de evaluare a dosarelor de înscriere, au fost admiși pentru proba scrisă 93 de candidați.

Dintre aceștia, 3 au absentat, iar 6 au fost respinși. Astfel, după proba scrisă au fost declarați admiși 84 de candidați. A urmat apoi proba de evaluare a curriculumului vitae, iar după aceasta au fost admise 68 de candidaturi, dintre care 49 pentru director şi 19 pentru director adjunct. La proba de interviu au participat toți cei 68 de candidați admiși pentru această probă. Procentul de promovare înregistrat la nivelul județului este 71,57%,
examen_02622700
Conform calendarului concursului, în 18 noiembrie 2016 este programată afişarea rezultatelor concursului, în 21-23 noiembrie 2016, depunerea contestaţiilor, între 24 noiembrie – 9 decembrie 2016-
soluţionarea contestaţiior şi afişarea rezultatelor finale, iar în 16 decembrie 2016 – validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale și transmiterea acestora la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ).
Rezultatele înregistrate pe etape, pot fi văzute accesând site-ul www.isj.educv.ro.
Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail