. . Primele rezultateale examenului naţional de definitivare în învăţământ vor fi afişate în data de 11 august la centrele de examen şi pe definitivat.edu.ro.

Proba scrisă din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2016, s-a desfăşurat joi, 4 august, în 42 centre de examen (câte unul în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti).

Contestaţiile se vor putea depune, la centrele de examen, conform calendarului aprobat, joi, 11 august, după afişarea rezultatelor, şi vineri, 12 august.Soluționarea contestaţiilor este programată între 12 și 17 august, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 18 august (a.c.).

Conform unui comunicat de presă postat pe site-ul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ), „dintre cei 9.737 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi să participe la proba scrisă 9.005 candidaţi care au îndeplinit cumulativ cele trei condiţii prevăzute de metodologie: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru anul şcolar în curs şi minimum media 8 la inspecţiile speciale la clasă desfăşurate pe perioada anului şcolar. 6.532 de candidaţi au obţinut media 10 (zece) la inspecţiile la clasă în profilul postului. În funcţie de discipline/specializări, cei mai mulţi candidaţi predau învăţământ preşcolar în limba română (1.820), învăţământ primar în limba română (1.373), educaţie fizică şi kinetoterapie (902) şi limba şi literatura română (773). La 19 discipline s-a înscris câte un singur candidat.”

Potrivit aceleiași surse, nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional care încheie formarea iniţială.

Informații suplimentare despre examenul naţional de definitivare în învăţământ – 2016 – pot fi aflate accesând site-ul http://definitivat.edu.ro/2016/.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail