Plata ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, aferente actualului sezon rece, a fost devansată pentru perioada 7 – 21 decembrie, astfel că primii bani, totalizând circa 13,5 milioane lei, vor ajunge la beneficiari până la sfârşitul acestei săptămâni, se arată într-un comunicat al Ministerului muncii, Familiei şi Protecţiei sociale (MMFPS), remis marţi AGERPRES.

Până la sfârşitul acestei săptămâni vor beneficia de ajutor circa 338.000 de familii, aflate în 60% din totalul localităţilor din ţară, urmând ca pentru restul beneficiarilor, plata ajutoarelor de încălzire să se efectueze până pe 21 decembrie

Primele plăţi în sumă de circa 13,5 milioane lei vor fi efectuate către cetăţenii din localităţile care – până la data de 3 decembrie 2012 – au transmis situaţia cu beneficiarii de ajutoare de încălzire a locuinţei cu lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri.

Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu energie termică şi gaze naturale vor fi plătite, ca în fiecare an, direct furnizorilor, pe măsura primirii de la aceştia a situaţiilor, confirmate de primar, privind cuantumul efectiv al ajutorului în funcţie de consumul înregistrat, precizează MMFPS.

Prin OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, s-a reglementat acordarea – în beneficiul populaţiei potenţial vulnerabile – a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.

Persoanele care – până pe data de 20 noiembrie – au depus cereri pentru a primi ajutoare de încălzire a locuinţei cu lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri vor primi, în cursul lunii decembrie, suma aferentă ajutorului, potrivit reglementărilor în vigoare. AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail