. . Personalul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” din Sfântu Gheorghe se confruntă, din nou, cu problema cazurilor sociale, odată cu scăderea mercurului din termometre.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, opt persoane fără adăpost din municipiul Sfântu Gheorghe au apelat la „serviciile sociale” ale spitalului, săptămâna trecută, pentru a trece cu bine de gerul de afară, beneficiind de o cană de ceai fierbinte şi o încăpere încălzită. O persoană dintre cele opt  s-a prezentat cu hipotermie medie. „Toate cele opt persoane au plecat a doua zi, după ce s-a liniştit vremea”, a spus purtătorul de cuvânt.

Într-o conferinţă de presă susţinută în luna decembrie a anului trecut, directorul medical al spitalului, dr. Antal Almos, a făcut un apel către primari, explicând că mai mult decât un ceai şi un loc cald peste noapte nu pot oferi, din cauza cheltuielilor pe care şi aşa le are spitalul. „Este frig şi o să primim imediat de la secretarul de stat, domnul Arafat, o scrisoare prin care ne îndeamnă să avem grijă de ei, să nu-i externăm noaptea acasă, dar avem rugămintea către primarii judeţului nostru, ca , cei care au domiciliul  în comunele lor, să fie consideraţi copiii lor şi nu ai nimănui. Bugetul comunelor se dă pe numărul de locuitori. Se dă buget pentru cazurile sociale, şi banii nu spitalul îi primeşte. Se pot ţine până dimineaţa, li se oferă un ceai, nimeni nu spune nimic, dar au o responsabilitate şi primarii, şi pentru aceste servicii sau obligaţii ei primesc nişte bani de la Consiliul Judeţean. Noi chiar trimitem pacientul cu o maşină, numai să rezolve problema persoanei respective, cu căldura, pentru că aceasta este problema. Vara trăieşte cum trăieşte, şi iarna se prezintă cu degerături”, a explicat acesta.

În aceeaşi săptămână (31 decembrie – 4 ianuarie) o persoană s-a prezentat cu degerături la nivelul mâinilor, fiind tratată de medicii secţiei de chirurgie, fiind în afara oricărui pericol de a-şi pierde membrele. Potrivit informaţiilor oferite, secţia UPU din cadrul Spitalului Judeţean a fost solicitată de 325 de ori, cele mai multe cazuri înregistrându-se la pediatrie – 71 de cazuri şi la medicina internă – 75 de cazuri. Totodată au fost 40 de cazuri de fracturi ale membrelor şi 18 cazuri de ebrietate.

La cumpăna dintre ani au venit pe lume 2 fetiţe; prima pe data de 31 decembrie, la ora 22:45 şi cea de-a doua pe data de 1 ianuarie, la ora 6:00.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail