. . Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad se declară extrem de nemulţumit” de ritmul de aplicare a Legii 10/2001 privind restituirea imobilelor naţionalizate, precizând totodată că întârzirea a fost cauzată de lipsa de personal specializat.

„Legea 10 este o problemă pentru oraşe, în general, pentru că acolo s-au demolat case, s-au construit blocuri şi s-a naţionalizat. Sfântu Gheorghe e cel mai mare oraş din judeţul Covasna şi e normal să aibă cele mai multe probleme cu Legea 10. (…) Şi eu sunt nemulţumit de acest proces. Nu nemulţumit, ci extrem de nemulţumit (…) Când am ajuns primar, am spus că pentru mine este o prioritate să rezolvăm aceste probleme, dar nu am cu cine să le rezolv. Am o singură colegă care se poate ocupa de acest lucru şi cred că este a şaptea colegă de când sunt eu primar, pentru că au venit, au plecat, a venit alta, a învăţat, s-a ocupat, a plecat şi aşa mai departe. Aşa nu se poate (…) Credeţi-mă, dacă am o problemă cu mandatul meu de primar, de nerealizare, se referă la Legea 10. Eu am sperat atunci când am ajuns primar, în 2008, că în trei-patru ani rezolvăm toate problemele, dar e imposibil. Nu pentru că nu dorim, ci pentru că nu se poate (…) Nu e o chestiune că nu vrem, vrem, dar nu putem”, a declarat ieri, pentru AGERPRES, Antal Arpad.

El a mai spus că dacă nu se reglementează cadrul legislativ, astfel încât Primăria să aibă posibilitatea să plătească juriştilor salarii motivante, de cel puţin 2000 de lei pe lună pentru a nu mai fi tentaţi să plece, „poate să vină oricine să ne preseze că nu o să putem lucra mai repede”.

Potrivit primarului, aplicarea Legii 10 s-a tergiversat nu doar din cauza problemelor locale, ci şi a Comisiei centrale, care, în unele cazuri, a dat soluţii „absurde”.

Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu a cerut recent reprezentanţilor autorităţilor locale să urgenteze procesul de reconstituire a dreptului de proprietate al persoanelor fizice şi juridice. Sebastian Cucu a menţionat că în Sfântu Gheorghe s-a finalizat procesul de retrocedare a terenurilor, în schimb în ce priveşte restituirea imobilelor naţionalizate, municipiul se află în coada clasamentului. Potrivit prefectului, la nivel de judeţ sunt 504 cereri nesoluţionate pe Legea 10, dintre care 476 în municipiul Sfântu Gheorghe.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail