Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad răspunde apelului lansat zilele trecute de directorul CSM Sfântu Gheorghe, George Carcadia, care le cere, atât acestuia cât și prefectului județului Covasna, Sebastian Cucu să „își îndrepte ochii” către sportivii Clubului Sportiv Municipal (CSM).

. . AntalArpad foto2Zilele trecute, după întoarcerea atletei Bobocea Claudia de la Jocurile Olimpice de la Rio, conducerea CSM Sfântu Gheorghe a lansat un apel către primarul municipiului Sfântu Gheorghe Antal Arpad, pe care l-a numit „un om de sport”, dar și către prefectul județului Covasna Sebastian Cucu, să își îndrepte mai mult atenția către sportivii CSM care reprezintă România și orașul la competițiile naționale și internaționale, dar și asupra Clubului. Acesta spunea că Autoritățile locale ar trebui să urmeze exemplele primarilor și prefecților de la nivel național care și-au invitat sportivii cu rezultate bune, pentru a felicita performanțele obținute de aceștia. Primarul Antal Arpad a declarat, în cursul zilei de ieri, că Primăria „nu are un obicei” să facă astfel de premieri în timpul anului, dar este deschis spre dialog și că îi va felicita și premia cu siguranță pe sportivi.

„Avem obiceiul ca în fiecare an să premiem și financiar și să acordăm atenție acelor sportivi care au făcut performanță, deci cu siguranță Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, în acest an, va premia și îi va felicita, iar cei care au participat la Jocurile Olimpice întotdeauna au fost premiați. Îi felicit pe această cale, nu avem acest obicei ca în timpul anului să o facem, putem să schimbăm această abordare. (…) Mă surprinde un pic, cred că aceste discuții nu ar trebui să fie purtate prin presă. Domnul Carcadia ar trebui să vină la mine, să mă invite la el, mă duc cu mare plăcere oricând. Cred că sunt un om sportiv, alerg în fiecare zi între 5 și 12 km, susțin sportul și sportivii, deci o să îl contactez, o să am o discuție cu dânsul și sunt convins  că vom găsi soluții pentru premierea sportivilor.” – a declarat edilul.

Invitația lansată de directorul CSM Sfântu Gheorghe este cu atât mai oportună cu cât zilele acestea campioana CSM Incze Kriszta participă la Campionatul Mondial de lupte libere feminin, juniori din Macon, Franța. Antal Arpad a declarat că va lua legătura cu directorul CSM George Carcadia pentru a găsi soluții pentru premierea sportivilor: „Există deschidere și bunăvoință din partea mea, și deschidere către dialog cu domnul Carcadia și de găsire a soluțiilor.”

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail