Primăria Târgu Secuiesc vrea să restaureze şi să introducă în circuitul public două clădiri monument istoric, degradate în timp, respectiv fosta cazarmă, ce datează de la începutul secolului al XIX-lea şi Biserica minoriţilor, construită în perioada 1740-1828. 

Intenţia conducerii Primăriei Târgu Secuiesc este de a transforma fosta cazarmă într-un centru cultural, iar Biserica minoriţilor, într-un centru de pregătire profesională. 
Potrivit unui comunicat de presă postat pe pagina de internet a Primăriei Târgu Secuiesc, autorităţile locale au întocmit două proiecte de finanţare pe care le-au depus toamna trecută la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, cel de-al doilea fiind respins din cauza lipsei unor documente. 

„A trecut prin primul filtru proiectul depus pentru renovarea clădirii cazărmii din Târgu Secuiesc, acest lucru înseamnă că dosarul a corespuns din punct de vedere al formei şi, dacă figurează bine în ordinea stabilită după punctaj la sfârşitul aprecierii tehnico-financiare, poate primi finanţarea. Este însă o veste rea că Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, care apreciază şi finanţează proiectele, a respins dosarul pregătit pentru Biserica minoriţilor, obiectând lipsa documentului de întemeiere a parohiei romano-catolice. Primăria a făcut recurs la decizie”, se arată în comunicat. 

Reprezentanţii Primăriei menţionează că pentru reabilitarea cazărmii s-au solicitat 3,8 milioane de euro, iar pentru Biserica minoriţilor, 3 milioane de euro, Consiliul local municipal Târgu Secuiesc urmând să asigure o cotă parte de 2%.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail