Consiliul Local Sfântu Gheorghe, reunit marţi în şedinţă extraordinară, a aprobat studiul de oportunitate pentru „Casa ştiinţelor” pe care autorităţile locale vor să o înfiinţeze în incinta fostei fabrici de ţigarete din municipiu.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, viitoarea „Casă a ştiinţelor” se doreşte a fi un loc educativ pentru copii, dar şi o atracţie turistică.

Oferta cultural-educativă a municipiului Sfântu Gheorghe este una bogată, cuprinzând muzee cu colecţii din domeniul istoriei, culturii şi artei (…), din domeniul cinegetic, respectiv instituţii culturale din domeniul artelor interpretative. Totuşi, această ofertă poate fi lărgită în beneficiul locuitorilor urbei şi al turiştilor. Pentru această cauză, o locaţie excelentă este incinta fostei fabrici de ţigarete, în care pe lângă Muzeul Comunismului, care este în curs de realizare din fonduri PNRR, se prevede a se realiza şi un centru de experienţă/casă de joacă ştiinţifică. Obiectivul vrea să devină un loc de a experimenta într-un mod interactiv, utilizând tehnologie modernă, fenomenele naturii, legile fizicii şi alte domenii ale ştiinţelor, cu accent pe aplicaţiile practice ale acestora. Astfel, se doreşte realizarea unui loc educativ pentru elevii din şcolile urbei, cât şi o atracţie turistică regională. Deşi în multe ţări există asemenea instituţii, la nivel regional şi naţional acesta ar fi o raritate şi ar constitui un factor de atracţie„, a declarat viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Toth Birtan Csaba.

Pentru realizarea acestui proiect, autorităţile locale vor să atragă fonduri europene prin Programul Regional Centru 2021-2027, pe componenta Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spaţiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale şi a potenţialului turistic.

Fabrica de ţigarete din Sfântu Gheorghe şi-a încetat activitatea în anul 2011 ca urmare a suspendării autorizaţiei de producţie şi comercializare, iar câţiva ani mai târziu compania care o deţinea a intrat în insolvenţă din cauza datoriilor acumulate către bugetul de stat.

Primăria Sfântu Gheorghe şi-a exercitat dreptul de preempţiune asupra terenurilor şi clădirilor scoase la licitaţie de lichidatorul judiciar, iar în urmă cu aproape trei ani le-a cumpărat cu suma de 4,9 milioane de euro.

Intenţia autorităţilor locale este de a reabilita ansamblul de clădiri şi a le introduce în circuitul public, dorind, printre altele, să înfiinţeze aici nu doar un centru interactiv de ştiinţă şi divertisment, ci şi spaţii pentru organizarea de evenimente culturale şi artistice, precum şi cursuri şi activităţi de petrecere a timpului liber.

În incinta fostei fabrici au fost organizate în ultimii ani mai multe evenimente, printre care Festivalul SepsiTabako şi Săptămâna Designului, iar luna aceasta, la etajul I al clădirii principale, va fi inaugurat Centrul de Proiecte Culturale Europene, realizat printr-o colaborare între Teatrul „Andrei Mureşanu”, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe şi membrii EUNIC – reţeaua institutelor culturale ale ţărilor UE.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail