Patru sirene au fost achiziționate în ultimii ani de către Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, iar alte două ar urma să fie achiziționate în perioada următoare, în cadrul unui program multianual de modernizare a sistemului de alarmare a populaţiei împotriva dezastrelor.

În județul Covasna, exerciţiul naţional de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă PROCIV 2017 s-a desfăşurat joi, ocazie prin care mecanismul de înştiinţare a autorităţilor privind iminenţa producerii unor evenimente deosebite a fost declanșat în vederea testării şi a verificării echipamentelor.

Două dintre sirenele electronice existente, prin intermediul cărora pot fi transmise atât mesaje verbale, cât și acustice, sunt montate pe imobile din străzile Varadi Jozsef și Jozsef Bem, una se află pe clădirea fostului Hotel Bodoc din centrul municipiului, iar o alta este montată pe un bloc situat în zona Gării, și potrivit coordonatorul Serviciului de Protecţie Civilă din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, Laszlo Levente, alte două urmează să fie instalate în cartierul Simeria, şi în zona Covalact.

„Au fost amplasate în funcţie de un plan de audibilitate făcut de experţi, care au stabilit atât punctele, cât şi puterea sirenelor. (…) Vrem să reînnoim tot sistemul electronic, nu merită să investim în sirenele vechi care datează din anii 60-70, pentru că sunt scumpe şi nici nu mai găsim piese de schimb. Cele noi sunt moderne şi pot transmite şi anuţuri verbale. (…) Planul este să achiziţionăm în Sfântu Gheorghe şase sirene electronice, iar patru au fost deja achiziţionate. În fiecare an Primăria a cumpărat câte una pentru că sunt scumpe, (…) anul acesta Primăria mai cumpără una, iar anul viitor pe cea de-a şasea, şi urmează apoi satele aparţinătoare: Chilieni şi Coşeni.”, a declarat Laszlo Levente.

***

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului județean pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna, în cadrul exerciţiului ce a avut loc joi au fost testate 12 din cele 21 de sirene existente pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, ocazie prin care s-a constatat faptul că două dintre acestea nu sunt operative. Purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, cpt. Ionela Mazîlu a declarat că este vorba despre sirenele aflate la sediile a două societăţi comerciale aflate în lichidare, unde fie nu există alimentare cu curent electric, fie accesul este interzis.

Ioana Ardeleanu

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail