Aproape 1.300 de puieţi de pomi fructiferi vor fi oferiţi gratuit cetăţenilor municipiului Sfântu Gheorghe prin programul „Un pom pentru generaţia viitoare”, derulat de Fundaţia Comunitară Covasna (HKA) şi autorităţile locale.

Reprezentanţii Primăriei au precizat joi, într-o postare pe pagina de internet, că distribuirea puieţilor va avea loc la începutul lunii viitoare, iar fiecare solicitant va putea primi gratuit maximum 5 puieţi.

„Acţiunea va avea loc în zilele de 4, 5 şi 6 aprilie (în limita stocului disponibil), iar la fel ca anul trecut, fiecare persoană poate solicita maxim 5 puieţi pe adresă, scopul programului fiind de a reintroduce soiurile de fructe autohtone din Transilvania şi de a satisface nevoia familiilor de fructe sănătoase. La program pot participa doar persoanele care locuiesc în Sfântu Gheorghe, solicitând un număr maxim de 5 puieţi pe familie (adresă). Solicitanţii pot primi puieţii dacă dispun de o suprafaţă potrivită pentru plantarea pomilor în Sfântu Gheorghe, nu au restanţe fiscale la bugetul local şi se angajează să îngrijească pomii fructiferi”, se arată în comunicatul postat pe site-ul Primăriei.

Potrivit acestuia, distribuirea se va face la Grădinăria oraşului, pe baza principiului „primul venit, primul servit”.

„Puieţii pot fi preluaţi doar personal, fără înscriere, pe baza unui act de identitate, în zilele de marţi, miercuri şi joi (4-6 aprilie) între orele 9,00-14,00 de la Grădinăria oraşului (str. Arcuşului nr. 22), pe principiul ‘primul venit, primul servit’. În acest an, locuitorii din Sfântu Gheorghe vor putea alege dintr-un număr total de aproape 1.300 de puieţi de diferite soiuri: meri, peri, pruni, cireşi, vişini, caişi, piersici”, au precizat autorităţile locale.

Distribuirea puieţilor fusese programată iniţial în zilele de 23 şi 24 martie, dar a fost amânată din considerente „birocratice şi administrative”.

Conducerea Fundaţiei Comunitare Covasna a anunţat că primăvara aceasta va încheia programul „Un pom pentru generaţia următoare”, lansat în anul 2013 cu scopul de a revitaliza livezile şi de a salva soiurile autohtone de fructe aflate pe cale de dispariţie, deoarece scopul acestuia a fost atins, în decurs de 10 ani fiind distribuiţi circa 40.000 de puieţi de pomi fructiferi în întregul judeţ.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail