Primăria Sfântu Gheorghe a scos la concurs peste 20 de locuri de muncă vacante în diverse departamente, printre care Juridic, Evidenţa Populaţiei, Achiziţii Publice şi Implementare de Proiecte.
„Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe începe noul an în căutare de noi colegi pentru mai multe departamente ale instituţiei. Sunt disponibile peste 20 de locuri de muncă atât pentru persoane specializate, cu experienţă, dar şi începătorii pot aplica pentru joburi destinate lor. Cine vrea să contribuie la dezvoltarea oraşului, acum are posibilitatea să se implice direct în munca administraţiei locale”, se arată într-o postare pe pagina de internet a instituţiei.
Astfel, compartimentul Contabilitate angajează un consilier cu diplomă de licenţă în ştiinţe economice şi vechime în domeniu de cel puţin un an, Biroul Juridic scoate la concurs două posturi de consilier, iar Compartimentul pentru restituirea proprietăţilor un post de consilier debutant şi unul de asistent.
De asemenea, Serviciul Comunitar de Evidenţă a Persoanelor angajează trei persoane, respectiv un consilier debutant şi doi referenţi, iar Serviciul de Elaborare şi Implementare Proiecte, cinci persoane.
Biroul de Achiziţii Publice caută un consilier superior principal şi un debutant, iar Compartimentul Investiţii angajează cinci persoane, respectiv doi debutanţi, doi asistenţi şi un consilier principal.
Reprezentanţii Primăriei precizează că pentru toate posturile vacante este necesară prezentarea unui document care să ateste cunoaşterea unei limbi străine oficiale a Uniunii Europene.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES