Pe data de 16 iulie am relatat despre nemulţumirea domnului Dinu Nicu, locuitor pe strada Energiei, în legătură cu staţia de asfaltare din vecinătatea casei  în care locuieşte, care poluează aerul cu diferite substanţe eliminate pe horn în urma procesării asfaltului.

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, acesta a declarat că din păcate primăria nu are puterea legală de a face ceva în acest sens.„Adevărul întotdeauna este undeva la mijloc. Din păcate, în perioada comunistă  nu s-a ţinut cont, din punct de vedere urbanistic, de o delimitare foarte clară a anumitor zone, şi din această cauză avem câteva zone unde, în imediata vecinătate a zonelor de locuit  există zone industriale. În mod normal, aceste zone nu ar trebui să fie una lângă cealaltă, însă, având în vedere că noi am moştenit aceste lucruri, eu nu am cum, legal, nici să demolez casele oamenilor, nici să demolez unităţile industriale din zona respectivă. Din câte înţeleg, dar nu cunosc foarte bine speţa şi nu vorbesc în cunoştinţă de cauză 100%, a existat acea staţie şi în momentul în care oamenii au construit casele. Practic, în momentul în care omul îşi cumpără un teren, mai întâi se uită unde cumpără, ce este în jur. Dacă erau casele şi se construia  ulterior, atunci se punea problema de acord a vecinilor, însă în acest caz situaţia cred că este mult mai complicată. Dacă aceste unităţi respectă prevederile din zonele industriale, pentru că, din punct de vedere urbanistic, ea este zonă industrială, nu au ce să spună din punct de vedere legal. Este părerea mea foarte personală, fără să am o cunoştinţă foarte vastă a problemei. (…) Nu am cum să închid zona industrială. Nu am nicio pârghie să o închid. Evident, noi nu autorizăm PUZ-uri în zone unde zona de locuit este în imediata vecinătate a zonei industriale şi invers, dar s-au moştenit atât de multe lucruri ciudate, că este foarte greu  să mergem înapoi  în timp 50, 70 de ani,  şi să modificăm anumite lucruri”, a declarat primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

Acesta este de părere că dacă primăria nu ar fi eliberat autorizaţiile de construire a caselor, atunci oamenii s-ar fi revoltat. Cât despre măsurarea gradului de poluare, primarul a amintit  o situaţie asemănătoare în care anumiţi locuitori dintr-o altă zonă a oraşului i-au cerut să închidă zona industrială din aria în care locuiau. Pentru a lua problema în mâinile proprii, primarul a redactat şi trimis către instituţiile care se ocupau cu măsurarea noxelor emise, însă, a primit acelaşi răspuns lipsit de conţinut şi interes, pe care şi cetăţenii îl primesc când se adresează acestor instituţii.

„Ştiu alte situaţii asemănătoare în alte zone din oraş, unde, tot aşa veneau la mine cetăţeni şi-mi spuneau să închid zona industrială. (…) au venit cetăţenii la mine şi eu am scris adrese pe care le-am trimis către instituţiile abilitate. Au trimis răspuns înapoi că au fost şi că noxele emise în acea zonă se încadrează în parametri. Eu înţeleg cetăţeanul, dar nu am cum să fac dreptate”, a conchis primarul oraşului.

***

Domnul  Dinu Nicu şi-a achiziţionat în anul 2008 o casă pe strada Energiei nr.5. Şi-a dorit să plece de la asfalt, de la gălăgie şi poluare, aşa că şi-a vândut apartamentul pe care îl deţinea şi şi-a construit o oază de relaxare la capătul străzii, cu toate autorizaţiile, aşa cum prevede legea. Spune că a fost atenţionat că la câţiva zeci de metri se află staţia de epurare, însă niciodată nu i-a creat probleme.

În schimb, de când s-a mutat în noua casă, a început să respire un aer greu, încărcat, care se depunea pe toate suprafeţele.

Nu după mult timp, şi-a dat seama că aerul acela greu venea de la staţia de asfaltare, aflată la câţiva metri de casa unde locuieşte şi s-a gândit că fumul încărcat cu tot felul de particule şi substanţe care ieşea pe horn, nu ar avea ce să caute într-o zonă locuită, în care, culmea, a primit aprobare de construcţie pentru o casă.

Văzând că nu este singurul nemulţumit, a strâns mai multe semnături de la vecinii care simţeau că se sufocă, de pe câteva străzi, şi a formulat câteva sesizări, cu gândul că cineva va merge la faţa locului să facă măsurători şi să le dea un verdict.

A primit răspuns de la Garda de Mediu că s-au făcut măsurători şi că noxele emise sunt în parametri, însă, contactat de către noi, reprezentantul instituţiei a spus că nu deţine instrumentele necesare pentru a măsura nivelul de noxe, măsurătorile fiind făcute de laboratoare specializate.

„Dacă aveţi întrebări în plus, formulaţi în scris şi o să vă răspundem în scris după ce ne-am consultat cu cei de la Bucureşti, că aşa dăm noi. În legătură cu măsurătorile, autorizaţia de mediu este eliberată şi acolo este prevăzută cu frecvenţă anuală nişte măsurători. Garda nu dispune de măsurare. Deci, noi nu suntem dotaţi cu aparatură de măsurare. Aceste măsurători se fac de către laboratoare acreditate, şi au fost efectuate. Din câte ştiu, ultima oară s-au impus suplimentar pentru pulberi sedimentare, dar nu sunt în birou şi nu ştiu să vă zic exact.  Noi nu indicăm la nimeni ce laborator. Laboratorul trebuie să fie acreditat”, a declarat pentru Mesagerul de Covasna în data de 15 iulie, Jacob Rozalia, inspector la Garda de Mediu.

Maricela Dan

 

. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail