|
Teatrul „Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe va organiza la sfârşitul acestei săptămâni prima ediţie a „Întâlnirii tinerilor teatrologi din România”, propunându-şi să analizeze stadiul teatrului contemporan şi perspectivele criticii de specialitate. La acest forum vor participa studenţi la teatrologie, precum şi profesori de la universităţi din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Sibiu şi Târgu Mureş, printre aceştia din urmă numărându-se Marian Popescu, Miruna Runcan, Carmen Stanciu şi Bodi Otto. |