Singura femeie jandarm din Harghita care a fost vreodată într-un teatru de război s-a întors de curând din Afganistan și reușește să privească cu detașare experiența trăită la mii de kilometri de țară, acolo unde a văzut moartea cu ochii. . .
Rodica Mazilu are 43 de ani, este ofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi (IJJ) Harghita și se numără printre cele trei femei jandarm din România care au plecat pentru prima oară într-un teatru de război. Din ianuarie 2015 până în 28 decembrie 2015 zile a participat în Afganistan la misiunea „NATO Resolute Support”, unde a consiliat forțele afgane de poliție.
Este modestă, liniștită, zâmbește aproape tot timpul și chiar dacă ea nu se vede o curajoasă, recunoaște că cei doi fii pe care îi are cred că este grozavă.
Rodica Mazilu, originară din localitatea Tulgheș, a fost timp de 16 ani asistentă în spitale din Harghita și Bacău și poate că anii petrecuți în blocul operator, cu intervenții contra cronometru, când trebuia să treacă peste situații stresante, au pregătit-o pentru misiunea pe care avea să o îndeplinească, mult mai târziu, în Afganistan.
Povestește că a absolvit și Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca și și-a dorit foarte mult să devină psiholog în structurile de apărare, așa că nu a stat pe gânduri când, în 2007, s-au scos mai multe posturi de subofițer la concurs, la Inspectoratul Județean de Jandarmi Harghita. La 34 ani a devenit subofițer la Detașamentul Gheorgheni și în scurt timp a promovat un concurs prin care a intrat în corpul ofițerilor, pentru ca, mai apoi, să devină chiar înlocuitor la comandă, întrucât comandantul Detașamentului a plecat în două misiuni…tot în Afganistan.
Colegii-bărbați pe care i-a avut în subordine au apreciat-o și au respectat-o încă de la început și recunoaște că nu a avut nicio problemă din acest punct de vedere, al faptului că este femeie, „nici în România, nici în Afganistan”.
Rodica Mazilu spune că „ideea Afganistanului” a luat-o și pe ea „prin surprindere”, întrucât femeile jandarm nu participau la concursuri pentru misiuni internaționale și nici prin cap nu-i trecea că ar putea trăi o asemenea experiență. Când a venit un ordin prin care și femeilor jandarm li s-a oferit posibilitatea să participe la concurs, a fost încurajată de șeful său direct și, după ce s-a consultat cu soțul său, a decis să încerce.
A promovat, inițial, un examen care i-a permis participarea la un curs de misiuni internaționale, care a ajutat-o foarte mult să înțeleagă lumea în care urma să plece.
„Am făcut cursuri de înțelegere a culturii afgane, de cum poți să comunici, să te adresezi lor, să nu faci greșeli. De exemplu, noi, europenii, suntem obișnuiți ca atunci când discutăm să privim omul în ochi. Și eu sunt obișnuită să citesc omul din ochi. La ei nu m-a privit niciodată un bărbat în ochi, a evitat să mă privească în ochi, pentru că e o parte a culturii lor. Nu înseamnă că m-au jignit, e vorba de diferențe culturale. La ei femeile sunt privite un pic diferit față de la noi, dar nu înseamnă că toate femeie o duc rău, depinde de bărbați, ca și la noi”, povestește doamna căpitan Mazilu.
După ce a absolvit cu bine cursul de misiuni internaționale a trecut cu brio peste un examen foarte dificil, de formare a contingentului și apoi au urmat vizitele medicale și un alt curs, care s-a derulat în cooperare cu Jandarmeria Franceză.
„Am învățat cum să ne deplasăm în convoi, care este rolul fiecăruia în mașină, ce trebuie să faci pentru că, în misiunile astea, câteodată ești gardian-angel, trebuie să fii pe ochii pe coleg, ești îngerul lui păzitor și viața lui depinde de tine și viața ta depinde de cum gestionezi toată situația, mai ales dacă se întâmplă ceva. În convoi am fost, pe rând, pasager, șofer, șef de mașină, comandant de convoi”, povestește căpitanul Rodica Mazilu.
Înainte de a pleca în misiune a discutat cu mai mulți colegi din Harghita care trecuseră prin experiențe similare și care i-au dat câteva indicații și apoi, după un zbor de 10 ore, a ajuns în țara care a întâmpinat-o cu un peisaj din care lipsea aproape total culoarea verde.
„Peste tot unde-mi întorceam privirea era gol. Stâncă și praf. Acolo era o altă culoare, culoarea uniformei noastre. Nu au verdeață, doar câte un copăcel ici-acolo. Nu am fost surprinsă, dar după un timp parcă îți dorești să vezi o pădure, eu sunt de la munte și îmi place verdele”, mărturisește doamna jandarm.
Primele întâlniri cu afganii le-a avut în baza din Kabul, acolo unde a trăit un an de zile. Spune că erau curioși și zâmbitori și chiar au întrebat-o în limba română: „Ce faci?”. A aflat că învățaseră câteva cuvinte de la colegii care fuseseră înainte sa în misiune.
Și afganii din Forțele de Poliție, cu care lucra, au tratat-o cu mare respect și au fost foarte încântați când au aflat că este mamă a doi băieți, lucru extrem de apreciat în cultura lor.
„Eram respectată. Citisem foarte mult despre relațiile dintre femei și bărbați și mă așteptam la o oarecare reticență. (…) Noi am fost consilieri pentru comandați din Forțele de poliție afgane și am lucrat pentru pregătirea lor, ceea ce însemna că aproape zilnic ieșeam în convoaie, vizitam centre, Academia de Poliție. (…) Când ne întâlneam, ei ne povesteau despre ei, câți copii sau câte soții au și eu povesteam despre mine. Și erau foarte încântați când auzeau că am băieți. La ei contează asta. La noi nu contează, contează să fie sănătos”, spune doamna jandarm.
Viața în baza nu a fost deloc ușoară, a lucrat șapte zile pe săptămână, de la 8,00 la 20,00, dar știa că avea o misiune de dus la bun sfârșit. Mărturisește că cel mai mult i-a plăcut că s-a înțeles foarte bine cu toți colegii și că au fost o familie, indiferent de naționalitate sau religie.
„Mi-a plăcut foarte mult cum ne-am înțeles noi, între noi. Am fost ca o familie, am avut mare grijă unii de alții. Nu conta că erai român, american, german, danez, finlandez, turc. Nu conta naționalitatea, religia. Conta, atunci când pleci în convoi, să faci tot posibilul să te întorci cu bine în bază. Și în momentul când intrai în bază era ca o ușurare, veneai acasă. Când plecai, toți spuneau: Take care! Be safe! Aceasta era urarea”, spune căpitan Rodica Mazilu.
Atunci când vorbește despre experiențele mai puțin plăcute pe care le-a trăit în Afganistan, sesizezi o umbră care trece pe chipul încă zâmbitor. Povestește că văzut cu ochii săi o explozie care a afectat convoiul aflat în fața celui în care se afla, sau că oameni pe care îi văzuse cu o zi sau cu câteva ore înainte s-au întors în bază fără un picior sau au sfârșit „împrăștiați pe carosabil”.
Când o întreb dacă i-a fost greu sau a simțit vreodată că nu mai poate continua, spune că acolo nu-ți poți permite să ai anumite slăbiciuni, pentru că o secundă de neatenție te poate costa viața ta sau a colegilor tăi.
„Nu-ți permiți să dai dovadă de anumite slăbiciuni. Atunci când plecam în convoi lăsam deoparte tot ceea ce înseamnă sentimente, emoții. Pentru că o secundă de neatenție te poate costa viața ta și a colegilor tăi. Să te lași acaparat de anumite trăiri e un lux pe care acolo nu ți-l poți permite. E o chestie de antrenament. Nu te gândești, ci îți centrezi energia pe ceea ce este important”, explică doamna jandarm.
Rodica Mazilu nu se vede o curajoasă și recunoaște că nici teamă nu i-a fost, deoarece crede că Dumnezeu decide cât trăim și când murim.
„Nu mi-a fost teamă. Cred că viața ne este dată de Dumnezeu și atât cât trăim decide el, nu eu. Au fost foarte multe cazuri când am scăpat la muchie și atunci te gândești că Dumnezeu are grijă de tine și mergi mai departe. (…) Te bucuri pentru cei care au scăpat, te gândești la cei care au murit, mai ales că marea majoritate aveau copii și spui „Slavă Domnului că nu am fost eu” și mergi mai departe”, povestește Rodica Mazilu.
Chiar dacă a vorbit cu familia permanent, reîntâlnirea a fost extrem de emoționantă, mai ales pentru cei doi băieți ai săi, care o consideră „grozavă”. Mărturisește că este mulțumită de ceea ce a realizat, dar nu poate spune că e mândră, pentru că „sunt oameni care fac mult mai mult decât am făcut eu”. Cei doi băieți ai săi, unul student în Anglia și celălalt gimnast de performanță, sunt tare mândri de mama lor.
Revenită în țară, căpitan Rodica Mazilu a lăsat în urmă ce a trăit în Afganistan, „pentru că nu pot sta ancorată în ce s-a întâmplat acolo” și își continuă în mod obișnuit activitatea la IJJ Harghita.
Și inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, lt. col. Dan Iamandi, se declară mândru de performanța colegei sale, care a și fost promovată, imediat după reîntoarcerea din Afganistan, în Statul Major al unității.
„Nu pot decât să fiu mândru pentru această performanță. Întotdeauna, Jandarmeria Harghita a fost o pepinieră pentru tot ce înseamnă funcții în teatrele de operații. Dacă facem o socoteală, avem cei mai mulți ofițeri și subofițeri care au mers în Afganistan, raportat la numărul celor din unitate. „, a declarat pentru AGERPRES, inspectorul șef al IJJ Harghita.
AGERPRES
www.agerpres.ro
