În finalul de săptămână abia încheiat am avut din nou motive de satisfacţie estetică: un grup de tineri muzicieni covăsneni, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, au participat la o prestigioasă competiţie artistică de anvergură, lăsând o bună impresie.
Timp de trei zile municipiul de sub Tâmpa a găzduit ediţia a doua a Concursului naţional de interpretare vocală „Crai Nou“, organizat de Liceul de Muzică „Tudor Ciortea“, la care au luat parte elevi de la secţiile de canto ale unor unităţi de învăţământ de profil din mai multe judeţe ale ţării.
Am remarcat concurenţi din Capitală, fie de la prestigiosul Colegiu Naţional de Arte “Dinu Lipatti”, fie de la Liceul de Muzică “George Enescu”, dar şi de la licee de artă din Galaţi, Dolj, Prahova, Ialomiţa, Tulcea. Ca şi la prima ediţie, aşa cum era normal, a fost prezentă o puternică grupare de solişti de la şcoala-gazdă din Braşov.
Talentaţii elevi ai Liceului de Artă “Plugor Sándor”
Celor amintiţi mai înainte li s-au alăturat şi câţiva dintre cei mai talentaţi elevi ai Liceului de Artă “Plugor Sándor” din Sf. Gheorghe, reprezentând judeţul Covasna. Sub conducerea d-nei prof. Sebestyén-Lázár Enikö, managerul liceului, au făcut deplasarea la Braşov (cu maşina… proprie a doamnei directoare!) patru elevi, dintre cei mai buni. Ne referim la Bartos Barna, din clasa a IX-a, Carolina-Diana Enache şi Szabo Szabolcs, cl. XI-a, Kozma Zsolt Attila, cl. XII-a, acompaniaţi – la propriu şi figurat – de tânărul profesor de pian, Lofi Gellert.
Juriul a fost alcătuit din conf. univ. dr. Cristina Soreanu, de la Academia de Muzică din Bucureşti – preşedinte, îndrăgitele prim-soliste la Opera Braşov, sopranele Nicoleta Chirilă şi Asineta Răducanu, şi prof. Magdalena Suciu, reprezentanta Catedrei de canto a Liceului de Muzică din Braşov – organizatoarea manifestării.
Profesoara Magdalena Suciu, iniţiatoarea festivalului-concurs, ne-a declarat în exclusivitate că „Acest concurs a adus Braşovul la nivelul altor mari centre urbane în care se desfăşoară asemenea evenimente muzicale. Cel mai frumos oraş din România merita să fie gazda unui Concurs naţional de interpretare vocală dedicat elevilor, întrecere ce poartă un nume ilustru – «Crai Nou». Ca organitazori suntem încântaţi că şi ediţia a II-a, în ciuda constrângerilor financiare şi a crizei economice, a fost o reuşită, concurenţii având posibilitatea de a vedea la ce nivel de pregătire se află faţă de colegii din alte unităţi de învăţământ. Îi felicităm şi pe această cale pe elevii covăsneni, urându-le succes şi aştepându-i cu interes şi la ediţiile viitoare!”
Motive de satisfacţie
Ca şi anul trecut, am avut şi de această dată motive de satisfacţie urmărindu-i într-o acerbă întrecere artistică pe talentaţii reprezentanţi ai judeţului Covasna. Ei au concurat fără inhibiţii, de la egal la egal, cu colegi de-ai lor de la celebre licee de muzică din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării. Am constatat că nu au fost cu nimic mai prejos, ba pe alocuri s-au situat chiar peste unii solişti de vârsta lor.
Precum este acest excepţional adolescent Bartos Barna, originar din Micfalău, despre care prof. Sebestyén-Lázár Enikö are numai cuvinte de laudă: “Este realmente un talent, are o voce minunată, o prezenţă scenică epresivă şi cred că va ajunge un mare artist”.
Toţi cei patru reprezentanţi ai Liceului de Artă “Plugor Sandor” au lăsat o frumoasă impresie la a doua ediţie a Concursului naţional de interpretare vocală „Crai Nou“, Braşov, 12-14 ianuarie 2012. Fiecare dintre cei peste 30 de interpreţi intraţi în confruntare au avut obligaţia să interpreteze o arie, un lied şi o piesă din repertoriul românesc.
Cu şi fără emoţii
Dascălii şi tinerii intrepreţi au ales numai lucrări expresive, multe extrem de grele, lansate ori interpretate de-a lungul vremii de artişti celebri ai scenei lirice internaţionale. De aceea meritul învăţăceilor a fost cu atât mai mare, unii fiind copleşiţi de emoţie, alţii nu, toţi însă interpretând cu talent şi expresivitate piese vestite.
Să dăm doar câteva exemple referitoare la elevii covăsneni: lied-ul romantic “Standchen” de Johannes Brahms a fost interpretat strălucit de Bartos Barna. De asemenea, aria Barbarinei, din opera bufă “Nunta lui Figaro”, de Wolfgang Amadeus Mozart, a sunat minunat în tălmăcirea Carolinei-Diana Enache, idem piesa din folclorul românesc “Bagă, Doamne, Luna-n nori”, din creaţia lui Tiberiu Brediceanu, foarte expresiv cântată de Szabo Szabolcs. Şi nu în ultimul rând să evocăm bijuteria muzicală a lui Mozart, aria lui Papageno din opera “Flautul fermecat”, interpretată cu multe emoţii de Kozma Zsolt Attila.
Sincere felicitări concurenţilor şi organizatorilor!
Dincolo de clasament şi ierarhii – uneori arbitrare, ca în orice concurs – toţi concurenţii, dar şi organizatorii merită felicitări! Deşi erau încă în vacanţă, elevii împreună cu cadrele lor didactice au lăsat de-o parte odihna, bucuriile iernii, venid la un concurs extrem de solicitant ce tinde să reprezinte un reper profesional, în viitor. Majoritatea au trăit emoţii constructive, adaptându-se rapid la atmosfera de concurs, pentru mulţi primul din viaţa loc!
În final, toţi au avut satisfacţia de a şti că se află pe drumul cel bun, iar viitorul sună bine, în ceea ce-i priveşte.
„Fireşte, nimic nu se realizează fără muncă, renunţări şi unele frustrări”, ne spunea în interviul pe care i l-am luat «la cald», înainte de concurs, talentata elevă Carolina-Diana Enache, din clasa a X-a, de la Liceul de Artă “Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe. Am stat pe îndelete de vorbă cu fiecare, urmând ca în viitor să le cititiţi opiniile, gândurile, punctele de vede în paginile cotidianului nostru.
Sunt adolescenţi foarte talentaţi, ce merită atenţia şi respectul nostru! Aşa că îi vom urmări atent, şi de acum înainte…
Horia C. Deliu