În anul 2023, una dintre prioritățile I.P.J Covasna în domeniul prevenirii criminalității este reprezentată de prevenirea violenței domestice. Astfel, polițiștii din cadrul I.P.J. Covasna vor desfășura pe parcursul acestui an, o serie de activități preventive destinate creșterii gradului de informare a cetățenilor cu privire la drepturile pe care le au victimele acestui tip de violență dar și în ceea ce privește consecințele juridice ale faptelor penale circumscrise acestui fenomen infracțional.
Pentru a preveni sau a diminua apariția unor astfel de situații, este important să se cunoască faptul că victimele violenței domestice pot beneficia de asistență și protecție și au posibilitatea de a apela la sprijinul instituțiilor abilitate pentru gestionarea acestui fenomen.
Potrivit Legii nr. 217 din 2003 violenţa domestică reprezintă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.
În cadrul actului normativ mai sus menționat sunt prevăzute atât drepturile pe care le au victimele violenței domestice, cât și tipurile de servicii de care acestea pot beneficia fiind menționate totodată și instituțiile la care pot apela pentru sprijin.
Astfel, conform articolului 6 din Legea nr. 217 din 2003, victima violenței domestice are dreptul:
- a)la respectarea personalității, demnității și a vieții sale private;
- b)la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale;
- c)la protecție specială, adecvată situației și nevoilor sale;
- d)la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare socială, precum și la asistență medicală gratuită, în condițiile prezentei legi;
- e)la consiliere și asistență juridică gratuită, în condițiile legii.
Cunoașterea prevederilor Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie poate fi valorificată pentru identificarea sau recunoașterea unor situații care se încadrează în aspectele reglementate de acest act normativ, în scopul adoptării unor măsuri care să diminueze riscurile unor consecințe nedorite pentru eventualele victime.
În cazul în care sunteți într-o astfel de situație polițiștii vă recomandă să vă adresați imediat organelor de poliție. Polițiștii vă pot acorda sprijin în urma unei sesizări la sediul unității de poliție sau în urma unei solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgență 112.
Totodată, este important să cunoașteți faptul că victimele violenței domestice pot solicita instanței de judecată emiterea unui ordin de protecție care le poate apăra de agresor. Ordinul de protecție poate dispune una sau mai multe măsuri:
– evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
– reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
– limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
– cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, şi, după caz, a copiilor, într-un centru de asistenţă
– obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
– interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
– obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere
– interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
– obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
– încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.
Violența domestică poate afecta starea de sănătate fizică și mentală a victimelor și le afectează viața profesională și relațiile sociale. În cazul în care vă aflați într-o relație abuzivă trebuie să cunoașteți faptul că nu sunteți singuri. Apelați la o persoană de încredere, adresați-vă instituțiilor cu atribuții în domeniu și cel mai important, puneți capăt unei astfel de relații.
Vă reamintim de aplicația mobilă gratuită Bright Sky RO, dezvoltată în parteneriat cu Fundația Vodafone România, Asociația Necuvinte și Code for Romania. Acest instrument pune la dispoziție utilizatorilor o bază de date cu servicii de asistență și prezintă prevederile legale care protejează victimele.
Polițiștii covăsneni vor desfășura astfel de acțiuni de informare, în unitățile de învățământ din județ, și cu ocazia unor evenimente publice organizate pe parcursul acestui an.
IPJ Covasna– Compartimentul Relații Publice