Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, recomandă amânarea unor noi creşteri de venituri/salarii, stoparea promisiunilor ce creează aşteptări nerealiste cetăţenilor şi restructurarea aparatului de stat în condiţiile în care, potrivit acestuia, deficitul acut de spaţiu fiscal este tot mai periculos.

Daniel Dăianu susţine, într-un articol publicat pe site-ul instituţiei, că a avut loc o ajustare bugetară majoră în intervalul 2012-2015, costisitoare din punct de vedere social şi nu numai (a alimentat probabil înclinaţia de plecare din ţară), deficitul bugetului consolidat ajungând la sub 1% din PIB în 2015. Potrivit sursei citate, această corecţie s-a văzut în deficitul de cont curent ce a gravitat în jur de 1% din PIB către finele perioadei. Tendinţa a fost însă inversată după 2015, când s-a intrat într-o suită de reduceri de taxe şi impozite, care a adus veniturile fiscale la minim istoric, la sub 26% din PIB în 2018 (cu CAS nivelul se menţine peste 26%), subliniază preşedintele Consiliului Fiscal. Astfel, fără a fi un „paradis fiscal” precum Irlanda, România a ajuns penultima în UE ca nivel al veniturilor fiscale, explică sursa citată care arată, de asemenea, că în UE media veniturilor fiscale este de 39-40% din PIB, în timp ce în economii emergente din Est trece de 34-35% din PIB.

„Veniturile fiscale au mers în jos prin omisiune şi comisiune. Prin decizii publice care au schimbat regimul fiscal, o poziţie îmbrăţişată de cam tot spectrul politic; unele partide fiindcă au văzut astfel o reparaţie socială pentru austeritatea aplicată după 2010; alte partide deoarece cred în încasări superioare la impozite inferioare (teză adesea invalidată de realitate). Prin omisiune, afirm, întrucât s-a neglijat nevoia de a spori transparenţa, gradul de conformare la plăţi, astfel încât să se colecteze mai mult. Nu numai că s-a renunţat în mod inexplicabil la o reformă serioasă a ANAF, dar nu au existat preocupări sistematice de creştere a colectării. Datele Eurostat arată, de pildă, că în ce priveşte TVA, România are cel mai înalt grad de neconformare – 36% în 2018. În Polonia şi Bulgaria, două ţări în care a avut loc o reformă a administraţiilor fiscale, gradul de conformare s-a ameliorat în mod remarcabil; în Bulgaria neconformarea a ajuns la 12% în 2018, de la 22% în 2014; în Polonia a ajuns la 14% în 2018, de la 24% în 2014″, arată Daniel Dăianu.

Potrivit preşedintelui Consiliului Fiscal, în timp ce s-a acceptat o scădere a veniturilor fiscale, numai parţial compensată de absorbţie de fonduri europene, au crescut presiunile pe buget prin creşterea veniturilor/salariilor. De aici a rezultat un spaţiu fiscal tot mai mic, o „încordare teribilă” a bugetului public.

Dăianu menţionează, însă, că o creştere de venituri (salarii) era inevitabilă pentru a atenua exodul de capital uman, emigraţia, însă o asemenea politică, dacă nu este însoţită de grija pentru creşterea veniturilor fiscale, primejduieşte echilibre macro.

„Iar creşterea veniturilor în sectorul bugetar a dezechilibrat relaţia cu salariile în sectorul privat; a devenit tot mai atractiv pentru numeroşi cetăţeni să se angajeze la stat, în pofida accentuării deficitului de forţă de muncă în arii largi din economie”, arată Daniel Dăianu.

El menţionează că în ultimii ani deficitul bugetar (cash sau ESA) nu a trecut de 3% din PIB, cel structural fiind ceva mai mare, cifre realizate printr-o amputare severă a cheltuielilor cu investiţii publice care au ajuns în 2018 la 2,6% din PIB.

„Am ajuns în eşalonul ţărilor cu cele mai mici investiţii publice ca pondere în PIB. Dar acest eşalon este format din state cu economii dezvoltate, care au infrastructură bună. Economiile emergente cu care are sens să ne comparăm (ţările baltice, Ungaria, Polonia, Cehia) alocă în medie pentru investiţii publice circa 4% din PIB. Nu numai că nivelul de 2,6% indică subfinanţarea cronică a infrastructurii în România, dar şi modul în care s-a ieşit la liman pentru a se evita intrarea în procedura de deficit excesiv: prin tăiere de invesţii publice în ultimii ani. Este un mare semn de întrebare dacă se poate continua cu acest pattern de ajustare a structurii cheltuielilor pentru respectarea nivelului de 3%; fiindcă suntem la un ‘prag de suferinţă’ pentru economie”, precizează Dăianu.

Potrivit preşedintelui CF, noua lege a pensiilor ar avea un impact mai mult decât sever asupra bugetului public în condiţiile în care aplicarea ei ar însemna plusuri de 0,7% din PIB în 2020, 2,7% din PIB în 2021 şi 3,7% din PIB în 2022.

„Nu puţini (mai ales politicieni) notează nivelul relativ scăzut al cheltuielilor sociale în România ca pondere în PIB faţă de alte state din UE, ceea ce este adevărat. Dar se omite aici să se spună că nivelul veniturilor fiscale la noi este penultimul în UE. Nevoile sunt mari social şi economic, dar pentru a le acoperi ai nevoie de venituri adecvate la buget”, explică economistul.

Daniel Dăianu spune că din această perspectivă este de judecat deficitul acut de spaţiu fiscal şi atrage atenţia că fără corecţii în următorii ani, deficitul ar exploda spre 7% din PIB.

„Din această perspectivă este de judecat deficitul acut de spaţiu fiscal; adică: scădere sensibilă de venituri fiscale în ultimii ani, care au ajuns la sub 26% din PIB; creştere de venituri/salarii care a mărit deficitul bugetar după 2015 la circa 3% din PIB; presiuni în plus, noua lege a pensiilor, care adaugă procente bune de PIB la deficitul bugetar de 3% din 2018; fără corecţii în următorii ani, deficitul ar exploda spre 7% din PIB. Dar nu se poate ajunge practic la un asemenea deficit fiindcă pieţele nu vor accepta aşa ceva”, menţionează acesta.

Conform lui Daniel Dăianu, economia autohtonă va încetini în mod inevitabil. Pe de o parte, se epuizează pistoane de creştere economică prevalent prin consum, pe de altă parte are loc o deteriorare a mediului internaţional, care afectează exporturile României şi poate complica mult finanţarea deficitelor.

Preşedintele Consiliul Fiscal concluzionează că deteriorarea mediului economic internaţional ne prinde descoperiţi, în sensul unui deficit mare de spaţiu fiscal.

„Deficitul de spaţiu fiscal este interpretabil şi prin prisma policy-mix-ului suboptim, a posibilităţii de a amortiza şocuri adverse. Efecte ale încetinirii economice pot fi combătute dacă există spaţiu fiscal, ce pune la lucru stabilizatorii automaţi; nu este cazul la noi. Lipsa spaţiului fiscal combinată cu dezechilibre externe formează o situaţie şi mai complicată. Pentru a combate efecte recesioniste, BNR nu ar putea relaxa politica monetară (cum fac alte bănci centrale) fiindcă ar invita atacuri pe leu; ar fi inflamată inflaţia şi pe canalul cursului. Nici nu are sens să întărească politica monetară acum, având în vedere posibile intrări de hotmoney şi accentuarea dezechilibrului extern. Politici monetare mai acomodative în Europa (peste Ocean) ne ajută prin prisma diferenţialelor de rate pe pieţe, dar nu ne rezolvă problemele. Avem nevoie de consolidare a bugetului public fiindcă nori cenuşii se înmulţesc în economia globală. Că această consolidare trebuia să aibă loc sub auspicii nefavorabile (efecte ale războiului valutar, conflictelor comerciale, slowdown-ului global) nu este o neşansă ‘venită din cer’; plătim pentru miopie şi unilateralism în construcţia politicilor macro, chiar dacă exodul de capital uman a obligat la creşteri de salarii”, spune Dăianu.

El afirmă că în această situaţie sunt câteva trasee de acţiune posibile, care trec dincolo de filosofii de politică economică. Astfel, Dăianu afirmă că nu se poate merge la nesfârşit cu reducerea investiţiilor publice ca pondere în PIB şi trebuie să fie crescute veniturile fiscale/bugetare. Acesta pledează, totodată, pentru o transparenţă mai mare, redemararea reformei ANAF, pedepse severe pentru cei care evită fiscul prin tot felul de tertipuri şi renunţarea la noi reduceri de taxe şi impozite.

Totodată, preşedintele Consiliului Fiscal recomandă evitarea de „experimente” precum OUG nr. 114 şi stoparea promisiunilor ce creează aşteptări nerealiste cetăţenilor.

De asemenea, Dăianu arată că aplicarea noii legi a pensiilor să ţină cont de spaţiul fiscal existent şi trebuie amânate noi creşteri de venituri/salarii. În opinia sa este necesară restructurarea aparatului de stat şi trebuie încercată aplicarea „regulii de aur” (golden rule) care poate scuti de co-finanţare proiecte finanţate din resurse ale bugetului comun şi validate de Comisia Europeană ca servind concomitent nevoi naţionale şi nevoi ale UE.

El menţionează că unii ar putea invoca datoria publică de circa 35% din PIB (faţă de o medie de circa 80%) însă această datorie poate creşte rapid dacă pieţele pierd încrederea în capacitatea de a controla deficitele. Proiectul bugetului pentru 2020 trebuie să semnalizeze înţelegerea situaţiei interne, a contextului internaţional, subliniază sursa.

„Celor ce neagă realitatea să li se reamintească experienţa corecţiei macroeconomice de acum câţiva ani. În 2008, nu nivelul datoriei publice era problema, ci cel al deficitului bugetar structural, al deficitelor externe. Este drept că în lumea experţilor se discută despre faptul că ‘deficitul structural’ pe baza căruia se estimează gap-ul de producţie (output gap) este o mărime neobservabilă, că regulile fiscale au nevoie de simplificări şi corecţii pentru a se evita prociclicitatea şi a concilia sustenabilitatea finanţelor publice cu stabilitatea economică, dar problema bugetară în cazul României nu este legată de rafinamente tehnice; lucrurile sunt evidente. Pentru o economie emergentă, ce prin definiţie nu poate practica politici neconvenţionale (banca sa centrală nefiind emitent de monedă de rezervă) deficite mari/excesive invită necazuri mari! Deficitul acut de spaţiu fiscal devine tot mai periculos şi este o urgenţă a politicii fiscal/bugetare în România; nu este ideea fixă a cuiva!!”, mai spune Daniel Dăianu.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail