Președintele Camerei de Comerț și Industrie Covasna EDLER András György, a fost ales în Comitetul de Buget al EUROCHAMBRES (Asociația Camerelor de Comerț și Industrie din Europa).
Evenimentul a avut loc săptămâna trecută, joi, la Istanbul, Turcia.
Preşedintele Edler András György a precizat că această numire poate fi privită ca o recunoaştere a meritelor Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI ) Covasna.
„În primul şi în primul rând, pentru CCI Covasna este o recunoaştere deoarece Camera Naţională a decis să ne delege tocmai pe noi. Pe de altă parte, e vorba şi despre calităţile şi experienţa profesională de expert contabil şi de consultant care m-au recomandat pentru această funcţie (…) Eu am fost delegat din partea Camerei Naţionale să fiu liderul acelui Comitet, cu Ministerul Economiei. Este un lucru important şi pentru CCI Covasna”, a declarat ieri, preşedintele CCI Covasna, Edler András György.
EUROCHAMBRES întrunește ca membrii camerele de comerț și industrie din următoarele țări: Albania, Armenia, Austria, Azerbaijan, Belarus, Belgia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, FYR Macedonia, Georgia, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Israel, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Moldova, Montenegro, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria.
Ana Alina Costache