Echipa formată din elevi de la unități de învățământ din Regiunea Centru a obținut premiul I la faza națională a concursului pe teme de protecția mediului „Alege! Este dreptul tău”. Din echipă au făcut parte și două eleve din Sfântu Gheorghe: Elena Arteni și Zsindely Adelina Gabriela.

Concursul, aflat la cea de-a XV-a ediție,  a fost organizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Ministerul Educației Naționale, în parteneriat cu InfoCons.

Etapa județeană a competiției, pentru elevii din clasele I – XI, a avut loc în luna martie, tema fiind „comerțul online”.

În cadrul acelei etape, elevii din clasele I – VIII au avut de realizat un desen, respectiv o creație grafică, ilustrând o pagină web de comercializare a unui produs, iar elevii claselor IX – XI au susținut teste legate de cunoștințe din domeniul protecției consumatorilor și au realizat câte un eseu.

„Scopul acestui concurs a fost educarea și conștientizarea tânărului consumator asupra drepturilor și intereselor sale legitime. Elevele clasate pe locul I și II la concursul dedicat claselor IX – XI și care s-au calificat în etapa națională au fost: Artene Elena, din clasa a X-a, de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe, pregătită de profesorul Czintos Balint și eleva Zsindely Adelina Gabriela, din clasa a X-a, de la Colegiul Național Mihai Viteaul, din Sfântu Gheorghe, pregătită de profesoara Oana Păduraru. Cele două eleve au participat alături de alți concurenți din țară la etapa finală a concursului, organizată în Tabăra <<Delfin>> Năvodari, în perioada 18 – 23 iunie (a.c.).” – se arată într-un comunicat de presă transmis ieri, redacției noastre și semnat de comisarul șef – adjunct, din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Covasna, Mircea Diacon.

Potrivit aceleiași surse, etapa națională a concursului a cuprins o probă individuală și probe pe echipe. Proba individuală a constat într-un test grilă și în susținerea eseurilor realizate de concurenți, iar proba pe echipe, susținută de opt echipe împărțite pe regiunile din care provin, a avut patru secțiuni: a. Întrebare cu răspuns deschis / interpretare; b. Interpretarea unui spot publicitar;  c. Realizarea unui poster reprezentativ pentru zonă; d. Studiu de caz / probă practică.

Prin însumarea notelor obținute la cele patru secțiuni, s-a stabilit clasamentul final pe echipe și s-au acordat premiile I; II și III.

„În acest an, Premiul I a fost acordat grupului de elevi din Regiunea Centru – din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – elevele Arteni Elena și Zsindely Adelina Gabriela reprezentând județul nostru. Cu această ocazie, le felicităm și le dorim vacanță plăcută!” – se arată în comunicatul de presă semnat de comisar șef adjunct Mircea Diacon.

Din echipa Regiunii Centru, au făcut parte, alături de cele două eleve din județul Covasna, următorii elevi, din județele Alba, Brașov, Harghita, Mureș și Sibiu: Paula Olar, Lorena Călin, Edmond Vrânceanu, Ella Vâlsan, Andreea Moldovan, Georgiana Dandu, Alexandra Pârvu, Silviu Pogăcean, Ana – Maria Băjenaru, Andreea Popa.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail