În cadrul tradiţionalului Festival Internaţional de Operă, Operetă şi Balet ce se desfăşoară la Braşov, manifestare culturală prestigioasă ajunsă la a XI-a ediţie, la care iau parte an de an şi mulţi covăsneni, va avea loc mâine-seară, de la ora 18,30 un eveniment cu totul deosebit: Premiera naţională a baletului „Carmen”, inspirat de celebra operă a lui G. Bizet.
Ieri a avut loc la sediul Operei din municipiul de sub Tâmpa o conferinţă de presă, în cadrul căreia ni s-au prezentat o serie de informaţii interesante despre ineditul spectacol. De asemenea, am putut vedea secvenţe de la repetiţie. De remarcat că protagoniştii erau în ţinuta de premieră, beneficiind de toate elementele necesare ca într-un spectacol cu public (decoruri, muzică, lumini). La final am dialogat cu regizorul şi prim-balerinul Ioan Dorin Coşeriu, cel ce a gândit, pus în scenă şi va interpreta alături de colegii săi partitura ofertantă a unei reprezentaţii deosebite.
O montare aparte
Conform precizărilor d-nei prof. Cornelia Petre, P.R.-ul instituţiei, este de reţinut că anul acesta spectatorii Operei braşovene vor fi răsfăţaţi chiar cu două premiere în cadrul festivalului. Prima, cu baletul „Carmen”, are loc sâmbătă, 12 noiembrie 2011, iar cea de-a doua în zilele de 26 şi 27 noiembrie, la închiderea manifestării, fiind vorba de mult-aşteptata montare a operetei „Liliacul” a lui Strauss.
Spectacolul de balet în două acte, „Carmen”, s-a realizat după nuvela lui Prosper Merimée, premiera mondială având loc în 20 aprilie 1967, la Teatrul „Balşoi” din Moscova. Iată că acum graţie prim-balerinului, coregrafului şi regizorului Ioan Dorin Coşeriu, spectatorii contemporani au posibilitatea de a vedea o altă montare, în variantă românească. Cum bine sublinia prof. Cornelia Petre, „Să nu uităm că baletul din totdeauna şi-a însuşit personaje şi teme corespunzătoare, expresive, de o mare forţă emotivă, care sustrag spectatorul din cotidian, eliberându-l din sentimentul atât de dureros al singurătăţii şi disperării de care uneori mulţi dintre noi suntem dominaţi.Viaţa adevărată a omului, cu gândurile şi visurile sale, bucuria de a trăi, tristeţea, dragostea, disperarea, melancolia, dar şi deziluzia, gelozia, răzbunarea pot fi exprimate în mod artistic prin vocea soliştilor de operă, dar şi prin intermediul dansului”.
În paşi de dans
Îi vom putea admira dansând pe Anca Branea şi Ioan Dorin Coşeriu, secondaţi de Lucian Bacoiu, Both Istvan (ambii de la Cluj-Napoca), Iulia Coşeriu, Cristina Rotundu, Dorin Mirea, Adrian Scriminţ, Claudiu Buldan (Bucureşti) Genoveva Breaz şi baritonul Cristian Fieraru, care tălmăceşte gândurile şi intenţiile personajului principal, Don Jose.
Corpul de balet este alcătuit din Ramona Mezei, Melania Condoiu, Diana Drăgan, Meda Enăcache, Mihaela Fărcăşanu, Anca Moldoveanu, Nicoleta Rionesei, Nicoleta Sasu, Adriana Simion, Gabriela Suciu, Liliana Ţărinca, Alexandra Scriminţ. Scenografia este semnată Şerban Iuca.
Inspirat şi inteligent, coregraful, balerinul şi acum regizorul Ioan Dorin Coşeriu a transformat numai pentru acest spectacol cu total aparte câţiva corişti în… parteneri de dans: Florin Grama, Claudiu Bugnar, Dorin Iuga, Bogdan Mirică, Lucian Tămăşan. Iar baritonul Cristian Fieraru va povesti cu mult har, într-o perfectă armonie cu ambianţa senică, story-ul transpus în arta dansului.
O invitaţie din inimă
Felul în care balerinii ilustrează dramatica poveste de dragoste a Carmecitei – frumoasa ţigancă spaniolă – şi răzbunarea lui Don Jose, le puteţi admira chiar dumneavoastră, dragi prieteni, mergând să vizionaţi acest spectacol extraordinar.
Horia C. Deliu