Sâmbătă, 18 iunie 2022, la Centrul de Cultură al Județului Covasna, a avut loc cea de-a III -a ediție a Festivalului – Concurs de Epigramă „EpigraMA-i la Covasna”, un proiect cofinanțat din bugetul Consiliului Județean Covasna, în parteneriat cu Asociația Cultural – Creștină „Justinian Teculescu” și Uniunea Epigramiștilor din România.

Premiera a constat în faptul că, deși proiectul a început în anul 2020, a fost prima dată când concurenții, organizatorii și publicul au putut sta față în față. Restricțiile impuse de pandemie au făcut ca primele două ediții să se desfășoare online, trecând aproape neobservate. În acest timp, cei implicați nu au stat degeaba, ci au decis în colaborare cu Uniunea Epigramiștilor din România și revista „Epigrama”, ca după fiecare ediție să publice câte o carte care să cuprindă epigramele participante în concurs.

Carte primită în dar și de premianții prezenți pe scena Centrului de Cultură Covasna, care au avut amabilitatea să ne citească epigramele trimise în concurs, spre deliciul publicului, care deși nu a fost numeros, – acesta fiind singurul minus al festivalului, – a fost extrem de receptiv, apreciind cu ropote de aplauze cele mai haioase epigrame.

Inițiatorul festivalului, distinsul domn Ioan Luca – un covăsnean de nădejde, iubitor de epigrame, care s-a încăpățânat să creadă în visul lui, acela de a  organiza un eveniment de anvergură națională care să aibă continuitate, așa cum s-a întâmplat. Chiar dacă s-a pornit cu pași timizi, după succesul avut sâmbătăt seara, când la festivitatea de premiere au participat mai mulți membri ai Uniunii Scriitorilor și Uniunii Epigramiștilor din România, nu am îndoieli că acest Festival – Concurs de Epigrame va fi legat de numele stațiunii Covasna, în acest sens, editându-se două volume de epigrame cu teme legate de obiceiurile și tradițiile voineștenilor, ori de stațiunea balneară Covasna: „Mocani și „mocănițe ” – 2021  și „Covasna balneară” -2022, amândouă  ediții îngrijite de Ioan Luca, apărute sub egida Asociației Cultural-Creștină „Justinian Teculescu”, la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe.

A fost o seară reușită, prezentată cu o infuzie de tinerețe molipsitoare, de către Marius Luca – reprezentat al Prefecturii Covasna. Epigramele s-au armonizat frumos cu programul artistic oferit de către organizatori: două momente muzicale interpretate de eleva Diana Muller la pian și Corul de bărbați „Voineștenii de Covasna”, și un moment liric pe care am fost invitată să-l susțin. Am plusat cu câteva epigrame pregătite special pentru invitați și câte un exemplar din cartea de publicistică – La pas prin Patria Mamă – Ed. Eurocarpatica, pe care am oferit-o în semn de apreciere premianților și membrilor juriului. Mulțumesc pe această cale domnului Ioan Luca pentru invitația onorantă de a evolua pe scena Centrului Cultural din Covasna într-un cadru atât de neașteptat, dar foarte benefic. Căci orice schimb de experiență aduce un plus atunci când ești dispus să accepți și să apreciezi orice specie literară, chiar dacă, aparent, nu ai nimic în comun cu ea.

S-a râs așa cum nu credeam că se mai poate, după doi ani în care am văzut mai multe măști și fețe triste, căci epigramele citite de primii unsprezece clasați invitați pe scenă pentru premiere, au stârnit buna dispoziție și aplauzele celor prezenți. S-a apreciat așa cum n-aș fi crezut că se mai poate, ne-am bucurat sincer unii de alții, și cel mai important, s-au legat prietenii care odată cu acest festival intrat deja în tradiție, vor dăinui mult timp de acum înainte.

În încheierea festivității, amfitrionul Festivalului – Ioan Luca, a mulțumit Consiliului Județean Covasna care a finanțat programul cultural, Consiliului Local care a finanțat tipărirea cărții oferită premianților și juriului, Primăriei Covasna pentru găzduire, Casei Orășenești de Cultură Covasna pentru spațiu și dotările necesare desfășurării în bune condiții a evenimentului, membrilor juriului și celor 30 de epigramiști participanți, Uniunii Epigramiștilor din România și revistei „Epigrama”, poetei Mihaela Aionesei, tinerei Diana Muller, corului „Voineștii de Covasna”. De asemeni, mulțumiri s-au adus doamnei dr. Mihaela Carmen Suceveanu pentru articolul cuprins în carte despre beneficiile tratamentelor în stațiunea „celor 1000 de izvoare”, domnului Ioan Lăcătușu pentru articolul despre „Contribuția medicului Nicolae Teculescu (1921-1972) la valorificarea potențialului balnear al stațiunii Covasna”, din aceeași carte, doamnei Ana Maria Munteanu și dr. Mihai Tozlovanu, care au scris despre activitatea Asociației, domnului Erich- Mihail Broanăr pentru tehnoredactare, Editurii Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe și tipografiei Magic Print din Onești. Au urmat apoi un șir lung de sponsori și susținători ai proiectului fără de care cu greu, spre mai deloc, s-ar fi putut realiza acest festival. N-am să-i pomenesc pentru a nu omite numele cuiva, dar îmi exprim aprecierile față de fiecare în parte, cultura fiind unul din segmentele importante care are mare nevoie de susținere în aceste vremuri de alunecare spre marele nimic. În mod deosebit, domnia sa a mulțumit publicului prezent și membrilor Asociației Cultural-Creștine „Justinian Teculescu” al cărui președinte este pr. Ioan Ovidiu Măciucă, pentru că au avut încredere și l-au susținut atunci când a avut nevoie cel mai mult.

Așadar, pentru a nu mă întinde mult cu vorba, deși ar fi încă multe de povestit, spun și eu felicitări și aprecieri: organizatorilor, sponsorilor, participanților, juriului format din: Any Drăgoianu, Mihai Haivas și Nicolae Bunduri, și nu în ultimul rând, nominalizaților pe care-i enumăr în ordinea clasamentului de la unu la unsprezece, însemnând primele trei premii și mențiunile ediției: Maria Chirtoacă, Florin Rotaru, Liviu Kaiter, Laurențiu Ghiță, M. Dobreanu, Vasile Larco, Cotul Grigore, Lesan Florin, Constantin Moldovan, Gheorghe Schiopu și Petre Străchinaru – concurent din județul Covasna. Sperăm ca la anul să avem mai mulți reprezentanți ai județului înscriși în concurs, deși doar în aparență, epigramele par niște glume ușor de scris. În realitate, scrierea lor având reguli de bază de care juriul ține foarte mult cont.

Toți au fost într-un fel sau altul câștigători, dar marea surpriză a acestei ediții a fost o femeie, Maria Chirtoacă din Câmpulung, care în duel cu alți treizeci de epigramiști câți s-au înscris în concurs, a obținut locul I la ediția din acest an. Un vârf de lance al festivalului, membră în Uniunea Scriitorilor din România, în Uniunea Epigramiștilor din România, în Uniunea Jurnaliștilor Profesioniști din România și autoare a 63 de cărți.

Pentru că întâmparea fericită, spun eu ca moldoveancă, a făcut ca în sală să se afle mai mulți născuți în ținuturile moldave, atât printre epigramiștii veniți din Botoșani, Suceava, Iași, cât și printre spectatorii din sală aflați în stațiune la tratament, câștigătoarea ediției ne-a încântat la final cu o epigramă scrisă ad-hoc pe care-o redau în încheierea acestor rânduri consemnate pentru a rămâne ca semn că și pe aici prin județul Covasna se întâmplă lucruri care merită toată atenția.

„Eu observ de ani și ani

dragi și mândri voineșteni,

veți scăpa de bolovani

însă nu de moldoveni!”

(*ridicatul bolovanului fiind un obicei de nuntă specific zonei)

 

Să ne vedem cu bine și la anul care vine să sperăm că vom fi mai mulți!

 

Mihaela Aionesei, 19 iunie 2022, Târgu Secuiesc.

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail