Primăria Sfântu Gheorghe a început pregătirile pentru Revelionul care va fi organizat în Piaţa centrală din municipiu, unde intrarea în noul an va fi marcată de două ori – după ora României şi cea a Europei Centrale.

Primarul Antal Arpad a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că şi el va fi prezent în mulţime în noaptea dintre ani pentru a ciocni un pahar de şampanie cu cei prezenţi şi şi-a exprimat speranţa că numărul cetăţenilor care vor veni la această petrecere va fi mai mare decât anul trecut.

Conform tradiţiei locale, intrarea în noul an va fi marcată de două ori la Sfântu Gheorghe, atât după ora Bucureştiului, cât şi după ora Budapestei şi a Europei Centrale, obiceiul fiind consacrat de maghiari care trăiesc într-un număr mare în judeţul Covasna. Prin urmare primele dopuri de şampanie vor pocni la ora 24, iar petrecerea va continua cu muzică şi dans până la ora 1, când se vor ciocni din nou cupele cu şampanie.

Printre invitaţii care vor urca pe scenă în noaptea de Revelion se numără formaţia Echinox, solistul Raduly Botond din Sfântu Gheorghe, unul dintre foştii concurenţi ai X Factor, şi Diana Logofătu, o fetiţă care a câştigat de curând concursul Vocea Transilvaniei.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail