Concursul internațional  „Tineri în pădurile Europei” ajunge în acest an la cea de-a IX-a ediție. Pregătirile sunt în plină desfășurare. Elevii de liceu din țară, cu vârste intre 14 și 19 ani, interesați să participe la această competiție se vor putea înscrie în perioada 1 – 15 aprilie (a.c.).

„Tineri în Pădurile Europei”/ “Young People în European Forests” (YPEF ) este cel mai important concurs interactiv de educație forestieră din Europa și a început să se organizeze din 2011 (http://www.ypef.eu/).  Obiectivul principal al concursului constă în conștientizarea și educarea tinerei generații asupra patrimoniului natural european, conservarea biodiversității și gestionarea durabilă a pădurilor. Dintre țările implicate în concurs, fac parte: Austria, Cehia, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Ucraina. 

În România, organizatorul concursului Internațional „Tineri în Pădurile Europei” este Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă ALUTUS și Ministerul Educației Naționale.

Conștientizarea în rândul elevilor și a cadrelor didactice din România a valorilor cadrului natural european;  educarea elevilor în ceea ce privește gestionarea durabilă a pădurilor și a conservării biodiversității; implicarea tinerilor în proiecte comunitare se numără printre obiectivele concursului.

Conform regulamentului, în vederea organizării concursului, fiecare țară participantă a pregătit câte un material educațional, cu următoarele capitole:  caracteristicile pădurii și tipuri de pădure;  forme de protecție a naturii, precum: Parcurile Naționale/Naturale și Situri Natura 2000;  specii de floră și faună tipice și excepționale în păduri; – organizarea în silvicultură; probleme principale în sectorul forestier.

Potrivit aceleiași surse, în România, concursul Internațional „Tineri în Pădurile Europei”, se adresează elevilor de liceu, cu vârste între 14 și 19 ani la începutul anului școlar respectiv. La competiție se pot înscrie echipaje formate din trei elevi și un profesor coordonator. Concursul va fi organizat în toate județele țării. Condiția obligatorie de participare este cunoașterea limbii engleze la nivel cel puțin mediu. Participarea este voluntară, astfel că nu trebuie să implice toți elevii din cadrul unității de învățământ. Dintr-o unitate de învățământ se pot înscrie mai multe echipaje – se mai arată în regulament.

Competiția din țara noastră cuprinde trei etape: județeană și națională, echipa câștigătoare la etapă națională reprezentând România la etapă europeană.

La inițiativa lui Cătălin – Nicolae Lazăr, președintele Asociației pentru Dezvoltare Durabilă „Alutus”, în urmă cu trei ani, județul Covasna, prin Centrul de Agrement Pădureni al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Covasna, a fost gazda etapei naționale a concursului.

„Suntem extrem de bucuroși și motivați totodată de faptul că inițiativa noastră, de a dezvolta împreună cu prietenii și partenerii noștri de la ROMSILVA acest proiect de educație ecologică, se dovedește a fi una de succes. Astfel, faptul că am reușit, prin implicarea noastră, să aducem Ministerul Educației Naționale ca parte integrantă a acestui concurs, vine să certifice importanța existenței la nivel național a unor asemenea demersuri educaționale. Este cu atât mai important cu cât tema abordată o reprezintă educația ecologică. Și nu în ultimul rând, suntem onorați de faptul că o asociație neguvernamentală covăsneană, din cel mai mic județ al țării, reușește din nou, să fie parte activă dintr-un demers național alături de alte două autorități centrale. Este nevoie de educație, este nevoie de investiție în tineri dar mai presus de orice, este nevoie de implicare și responsabilitate. Iar pentru asta, o soluție ce se dovedește de succes este colaborarea pentru un țel comun. Mulțumim ROMSILVA și MEN pentru tot ceea ce fac ca acest proiect să se întâmple. Cine a apucat să vadă pasiunea, implicarea din ochii tinerilor participanți, bucuria câștigătorilor sau dezamagirea celor care nu au câștigat, nu mai au nevoie de alte motive care să-i convingă că este nevoie de asemenea contexte.”- a declarat Cătălin – Nicolae Lazăr.

Perioada de desfășurare a concursului

Conform regulamentului, în aprilie este programată etapa I – județeană. Mai exact, între 1-12 aprilie se va realiza înscrierea participanților; între 15-21 aprilie fiind programată organizarea concursului – coordonată de directorul palatului copiilor/Palatului Național al Copiilor în colaborare cu responsabilul cu educația forestieră de la nivelul Direcției Silvice județene. Data și ora exacta a desfășurării acestei etape va fi comunicată de directorul palatului. În 11 mai va începe etapa a II-a – preselecția națională (organizată la sediul Direcțiilor Silvice județene din cadrul RNP-Romsilva); iar în 10-13 iulie – etapa a  III-a  – națională (organizată în raza Parcului Național Retezat, aflat în administrarea RNP-Romsilva).

Etapa județeană (etapa I) cuprinde o probă ce constă în rezolvarea de către elevi a unui test de 50 de întrebări tip grilă, într-un interval de timp de maxim 2,5 ore. Echipajul care obține cel mai mare punctaj la test se califică la preselecția națională. În cazul în care există egalitate de punctaj, echipajele vor trebui să rezolve succesiv, teste de 10 întrebări tip grilă, până când se va realiza departajarea.

Preselecția națională (etapa a II-a): va fi organizată la sediul Direcțiilor Silvice județene, din cadrul RNP-Romsilva, fiind supervizată de responsabilul cu educația forestieră, precum și de către o comisie întrunită la sediul central al RNP-Romsilva. Etapa va consta în două probe. Prima probă vizează elaborarea, într-un timp de 2 ore, a unui eseu având la bază un studiu de caz din domeniul Pădurile și protecția naturii. Studiul de caz se va comunica în ziua probei.

A doua probă din cadrul acestei etape constă în recunoașterea de specii de floră și faună din pădurile României. Proba eseului va reprezenta 60% din punctajul final, iar proba de recunoaștere 40%. În urma evaluării acestor probe vor fi selectate 15 echipe ce vor participa la etapa națională.

Etapa națională (etapa a III-a) constă în desfășurarea a două probe, fiecare reprezentând 50% din rezultatul final. Este vorba despre un test grilă – echipele de elevi vor rezolva un set de 30 de întrebări, într-un timp de maxim o oră; și despre o probă practică – formată din mai multe activități/sarcini surpriză, ce vor fi comunicate la momentul începerii probei.

La finalul acestei etape, va fi aleasă echipa de elevi care va reprezenta România la Etapa Europeană, care va fi organizată în Cehia, în luna septembrie 2019.

Informații privind bibliografia pentru concurs și alte detalii pot fi aflate din regulamentul competiției, disponibil accesând http://www.rosilva.ro/files/content/bucuresti/Regulament-YPEF-%202019_.pdf.

Ana CIORICI COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail