Au început înscrierile concurenților la etapa județeană a Campionatului județean de gimnastică acrobatică.

Etapa județeană a campionatului va fi găzduită de  Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe, în sala de sport a instituției, în data de 9 iunie, de la ora 9.00.

Pentru a facilita organizarea concursului, înscrierile vor trebui transmise la adresa [email protected], sub forma unui tabel cuprinzând rubricile: „nr.crt; numele și prenumele; unitatea de învățământ; data nașterii; clasa”, până în data de 7 iunie, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, printr-o adresă postată pe site-ul instituției.

Conform regulamentului, campionatul are ca scop desemnarea campionilor judeţeni la individual la diferite categorii de vârstă (clasa pregătitoare, clasa I-a, II-a, III-a, IV-a respectiv V-a, VI-a,VII-a,VIII-a), depistarea și angrenarea de timpuriu a copiilor talentaţi pentru activitatea sportivă de performanță și dezvoltarea bazei de masă,  a ariei de selecţie și iniţiere în gimnastică.

Potrivit aceleiași surse, Campionatul Judeţean de Gimnastică Acrobatică pentru clasele primare  și gimnaziale este organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna și este cuprins în Calendarul Activităților Sportive pentru anul școlar curent și au drept de participare toate unităţile şcolare din judeţul Covasna.

„Fiecare unitate şcolară poate înscrie  în concurs primii trei clasaţi pe şcoală la fiecare categorie de vârstă.” – se arată în regulament.

Participanţii vor prezenta exerciţii liber alese, conform programei de punctaj anexate în regulament.

La final, se va întocmi un clasament la individual pe baza notelor obţinute. Pe baza clasamentului se va decerna titlul de Campion Judeţean la categoria de vârstă  pentru care concurează elevul.

Se vor acorda următoarele premii: pentru locurile I-III – medalii și diplome, pentru locurile IV-VI – diplome.

Regulamentul competiției poate și consultat accesând site-ul www.isj.educv.ro, la secțiunea „articole recente”.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail