Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AFOJM) Covasna organizează la sfârşitul acestei luni Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi.

Bursa va fi organizată în 29 august (a.c.), la centrul de formare al AJOFM Covasna, din strada Daliei din Sfântu Gheorghe. Conform conducerii Agenției, peste 100 de locuri de muncă au fost anunțate, în diverse domenii, dar numărul probabil că va crește: ” Bursa pentru absolvenţi se organizează în centrul propriu de formare a adulţilor din Sfântu Gheorghe, în strada Daliei, bloc 12 (…). S-au anunţat deja peste 100 de locuri de muncă,  din partea celor cinci agenţi economici care deocamdată şi-au anunţat participarea”, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, domnul Kelemen Tibor.

Agenții economici care doresc să participe la bursă, pot să se prezinte la sediul  AJOFM Covasna pentru a depune oferta de locuri de muncă.

Evenimentul este dedicat tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, nu numai absolvenţilor de învăţământ.

**

Peste 1.000 de absolvenţi sunt înregistraţi în momentul de faţă în evidenţele AJOFM Covasna şi 34 s-au angajat, arată datele Agenţiei, prezentate în urmă cu o săptămână, în cadrul unei conferințe de presă.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail