Au început pregătirile pentru Balul Vienez ce va avea loc la Sfântu Gheorghe, luna viitoare. Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediţie, este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna, în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană a Restaurantelor şi Hotelurilor (SZESZ) și cu Agenţia de Turism „Transilvania Tourist Service”.

Potrivit organizatorilor, Balul Vienez va avea loc în data de 14 februarie (a.c.), la Restaurantul „Park” din Sfântu Gheorghe. Dacă ediţia de anul trecut s-a desfăşurat după modelul celebrului bal Johann Strauss de la Viena, anul acesta balul va fi dedicat Împărătesei Austriei și a Ungarei- Elisabeta, cunoscută şi sub numele Sissi.

Distracţie, dar şi un mod de promovare a zonei

Potrivit organizatorilor, balul va fi un prilej de distracţie, dar şi un prilej de promovare a a zonei, a județului.  „Din punctul de vedere al Camerei, pe lângă faptul că oferim o posibilitate de distracţie pentru oamenii de afaceri şi nu numai, avem şi un alt obiectiv: promovarea zonei (…) Anul acesta, sperăm că ne vor onora şi cei de la Ambasada Austriei. Sperăm chiar să vină domnul ambasador în persoană şi tocmai de aceea, ca şi idee de promovare, am decis ca tematica acestui bal să fie Sissi. Avem foarte multe locuri în judeţ, locuri memoriale Sissi, şi ne-am gândit că dacă vin oaspeţii noştri din partea Austriei- în afara balului, vom organiza un tur al judeţului, să le arătăm aceste locuri”, a declarat preşedintele CCI Covasna, Edler András.

La rândul său, reprezentantul Agenţiei de Turism „Transilvania Tourist Service”, László Endre, a menţionat: „Balul acesta este dedicat Reginei Elisabeta- Sissi şi ne-am propus să fie şi un omagiu şi să profităm de imaginea pozitivă a acestei personalităţi, care, poate că nu toată lumea ştie, a fost iubită de către locuitorii zonei noastre şi sunt şi colecţionari foarte entuziaşti care au colecţii despre Regina Elisabeta sau Sissi, dar sunt şi locuri de comemorare. Este şi un monument, dar şi parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe este denumit după regina Elisabeta”. Acesta a dorit să sublinieze că „balul se  adresează comunităţii, oamenilor de afaceri din judeţul Covasna, indiferent de naţionalitate”.

Meniu special

 Organizatorii au declarat că meniul servit anul acesta la bal va fi unul diferit față de cel de anul trecut. Aceștia au precizat că va fi organizată o recepție, în grădina hotelului Park, la care vor participa și husari.

„Dorim să facem o recepţie, să fie ceva deosebit”, a spus  Kovács István patron al Hotel-Hostel „Park” . Acesta a precizat că invitații vor fi serviți cu un cocktail și cu castane prăjite, în fața hotelului, după care se va intra în restaurant. Acolo vor fi serviți cu palincă de caise și cu Rosejbni (fulgi de cartof), iar mai apoi, cu budincă de ficat de gâscă, cu praz și roșii cocktail, după care se va servi o cafea vieneză, cu fursecuri. Meniul principal va fi compus din Tafelspitz cu sos din mere și tarhon, cu cartofi de butoi- fel de mâncare foarte apreciat de împăratul Franz Josef. La desert se va servi tort cu ioghurt. La eveniment va fi invitată formația ”Rustik Band”, dar și un grup de dansatori (de la Clubul de dans Blue Moon) care vor prezenta dansuri specifice vieneze, implicând și publicul.

În ceea ce privește ținuta celor care doresc să participe la bal, organizatorii au precizat că, asemănător anului trecut, femeile vor trebui să poarte rochii de seară- nu neapărat lungi, iar bărbaţii un costum de culoare închisă.

Luni încep rezervările

Potrivit organizatorilor, de luni vor începe rezervările online, pe site-ul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna, www.ccicov.com. De asemenea, cei care doresc, pot face rezervări și la recepția Hotelului Park.  Tariful de participare la bal este de 150 de lei plus TVA, de persoană.

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail