Începând de  săptămâna viitoare şi până în data de 25 ianuarie 2012, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Covasna vor intensifica verificările în toate unităţile de pe raza judeţului care produc, prelucrează, depo­zitează, transportă şi comer­cializează produse de origine animală, pentru a preveni toxiinfecţia alimentară ori infestarea cu trichineloză.

Directorul  DSV Covasna, Siko Barabasi Sandor, a declarat că astfel de controale au fost efectuate,  în permanenţă,  de la începutul anului şi până în prezent, doar că în perioada sărbătorilor de iarnă, în fiecare an, aceste controale sunt desfăşurate  cu o mult mai mare rigurozitate.

Covăsnenilor care doresc să se aprovizioneze cu carne de porc, în această perioadă, le este recomandat să cumpere numai din unităţi autorizate sanitar-veterinar şi să ţină cont de  marca de sănătate aplicată pe carcasă, deoarece aceasta  reprezintă garanţia examinării sanitar veterinare.

Siko Barabasi Sandor

„Noi am făcut continuu controale la abatoarele din judeţ, deoarece carnea de porc nu se vinde doar în sezonul rece. După  data de 1 decembrie a.c. vom intensifica aceste verificări. Dorim să tragem, din nou, un semnal de alarmă comunităţii covăsnene, să se  aprovizioneze cu carne şi produse din carne numai din unităţi specializate şi autorizate din punct de vedere sanitar-veterinar. În cazul sacrificărilor tradiţionale de porc, înainte de consum oamenii trebuie să se prezinte la medicul veterinar cu probe, pentru efectuarea examenului trichineloscopic. Numai în urma analizelor de laborator se va primi aviz în vederea consumului”, a subliniat Siko Barabasi Sandor.

Directorul DSV Covasna a precizat că efectuarea analizelor de depistare a trichinelozei în carne este obligatorie şi se realizează contra-cost, de către medicul veterinar din localitatea respectivă. “O astfel de analiză de laborator nu costă mai mult de 15-20 de lei, ceea ce nu este o sumă mare (…) Sănătatea omului este mult mai importantă“, a atras atenţia acesta, adăugând şi că, în conformitate cu prevederile legii, neasomarea animalelor (anestezierea de dinaintea sacrificării), se sancţionează cu amenzi usturătoare.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail