Prefectul judeţului Covasna, Codrin Munteanu, a transmis ieri o adresă Primăriei Sfântu Gheorghe prin care solicită înlăturarea din faţa sediului Prefecturii a panoului inscripţionat „SIC Terra Siculorum” („Ţinutul secuiesc”, în limba latină – n.r.), pe considerentul că autorizaţia de închiriere a spaţiului public nu mai este valabilă.

În adresă se arată că contractul de închiriere încheiat cu proprietarul panoului publicitar mobil a expirat pe data de 9 decembrie a.c, prin urmare de două zile ocupă ilegal spaţiul public.

„În opinia noastră, abonamentul eliberat de Primăria Sfântu Gheorghe de ocupare temporară a spaţiului public cu respectivul panou a rămas fără obiect şi în lipsa unui contract în vigoare abonamentul nu mai este valabil”, afirmă prefectul Codrin Munteanu.

Acesta a somat conducerea primăriei fie să înlăture panoul, fie să prezinte documente care să ateste prelungirea contractului de închiriere.

Panoul de aproape 12 metri pătraţi cu inscripţia „SIC Terra Siculorum” a fost amplasat la începutul lunii noiembrie vizavi de sediul Prefecturii din Sfântu Gheorghe de liderii UDMR Covasna Tamas Sandor şi Antal Arpad. Aceştia au subliniat că gestul lor vine în replică la „acţiunile provocatoare” şi lipsa de consideraţie a prefectului faţă de simbolurile comunităţii maghiare. Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat pentru AGERPRES că panoul are autorizaţie până pe data de 20 decembrie.

Tamas Sandor, care este şi preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, a menţionat că acest panou a fost amplasat în faţa Prefecturii tocmai pentru ca prefectul să se „obişnuiască cu existenţa Ţinutului Secuiesc” şi să nu-i mai nege existenţa. De asemenea, acesta a apreciat că prin acţiunile sale prefectul Codrin Munteanu „nu face altceva, decât încearcă în continuare să provoace tensiuni interetnice”.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail