Aproape 80 de apeluri care semnalau prezenţa urşilor în diferite localităţi din judeţul Covasna au fost înregistrate în ultimele trei săptămâni la numărul de urgenţă 112, a declarat, marţi, prefectul Raduly Istvan.
Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, în această perioadă urşii au rănit doi oameni, au omorât nouă vaci, două oi, 212 păsări, au distrus opt stupi de albine şi au intrat în mai multe gospodării, inclusiv într-un hotel şi un camping.
„Situaţia a devenit insuportabilă. Protecţia animalelor sălbatice nu se poate face cu preţul sacrificării vieţilor omeneşti (…) Numai din ultimele trei săptămâni, vorbesc despre perioada 7-28 iunie, am avut în total 78 de apeluri la numărul 112 din 29 localităţi, cel mai des din localităţile Ojdula şi Vâlcele. Vreau să atrag atenţia că aceste date statistice nu reprezintă pe deplin adevărul, întrucât nu toată lumea sună la 112. Sună la 112 în momentul în care se trezeşte cu ursul în curte, cu ursul în faţa porţii, cu ursul în apropierea gospodăriei (…) 36 de adrese am primit în acest interval de trei săptămâni din 12 localităţi (…) Pagubele sunt însemnate (…) Din păcate, au fost şi două victime, două persoane atacate de urşi, un om atacat la Zagon acum câteva zile şi un om care se afla la alergat între Sfântu Gheorghe şi Şugaş Băi (…) Am ajuns acolo că urşii au devenit turişti şi vizitează hoteluri, cum a fost cazul la Balvanyos, intră în restaurante, cum a fost la Micfalău, intră în pensiuni şi caută prin frigidere, au fost la campingul de la Întorsura Buzăului şi vin frecvent în curtea Spitalului de Cardiologie din oraşul Covasna”, a declarat marţi, prefectul Raduly Istvan.
Acesta a menţionat că susţine demersurile cetăţenilor şi ale autorităţilor locale care solicită Guvernului să ia măsuri urgente pentru a stopa problemele cauzate de urşi.
În petiţia pe care manifestanţii au adresat-o Prefecturii şi Guvernului României se arată, printre altele, că în unele regiuni ale României, în special în judeţele Argeş, Braşov, Buzău, Covasna, Harghita, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu şi Vrancea, populaţia de urs brun a devenit o „problemă de siguranţă publică”.
„Cerem să fie reintrodus managementul responsabil al speciei urs prin intervenţie preventivă. Cerem să fie relocaţi urşii care dau târcoale în zonele locuite, iar dacă acest lucru nu este posibil să fie extrase exemplarele cu probleme. Cerem să fie posibilă intervenţia imediată (în mai puţin de 24 de ore) în cazul în care sunt în pericol vieţi omeneşti. Cerem ca pagubele produse să fie plătite la timp de statul român, iar plăţile restante să fie reluate. Suntem de acord că specia trebuie să fie protejată, dar nu în detrimentul vieţii umane. Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate de Constituţia României (…) Situaţia a devenit insuportabilă, iar amânarea deciziei nu va aduce soluţii, ci doar o va înrăutăţi (…) Suntem alături de domnul ministru Tanczos Barna şi susţinem eforturile sale de a găsi cât mai urgent o soluţie decisivă la problema urşilor”, se mai menţionează în petiţie.
Manifestaţii similare au avut loc marţi şi în celelalte oraşe din judeţ, respectiv la Târgu Secuiesc, Baraolt, Covasna şi Întorsura Buzăului.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES