În cadrul Şedinţei Colegiului Prefectural, prefectul Marius Popica a făcut un apel către toţi directorii de deconcentrate, de instituţii ale judeţului să colaboreze pentru o mai bună desfăşurare  a activităţilor.

În contextul discuţiilor despre implementarea unor proiecte, Marius Popica, învestit în funcţia de prefect în luna aprilie a acestui an, a îndemnat directorii instituţiilor publice din judeţul Covasna la implicare şi sprijin în vederea derulării şi implementării proiectelor.

„Ca rugăminte, dorim să se implice fiecare director al insituţiilor în activităţile care vor urma, sunt foarte multe proiecte care se vor derula din fonduri europene, fonduri structurale, prin PNDR, prin proiecte pe care fiecare dintre noi le putem sprijini să funcţioneze bine. Pentru orice proiect este nevoie de o adeverinţă, de căte o anumită documentaţie. Fiecare director de instituţie trebuie să se implice, să sprijine pe oricine doreşte să facă un proiect. Să îi ajute ca acele documente să se dea într-un timp util şi să nu ţinem oamenii în loc. Conform legii, dumneavoastră puteţi să eliberaţi orice adeverinţă în termen de 30 de zile, dar dacă este bunăvoinţă şi dacă fiecare se implică, poate să o dea şi în 5 minute”, a spus Marius Popica.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail