Aproape 400 de prâsnele (discuri solare), cruci de chimir și inele de mire, podoabe ale portului popular bărbătesc din zona Călimanilor, se află în posesia Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Târgu Mureș, aceasta fiind cea mai valoroasă și mai numeroasă colecție de acest gen din țară.
Cele aproape 400 de piese din colecția de la Târgu Mureș au valoare de patrimoniu și sunt tezaurizate și constituie unele dintre cele mai importante achiziții ale lui Aurel Filimon (1891-1946), fondatorul primului Muzeu din Târgu Mureș, începând cu anul 1920, cel care a reușit deschiderea în acest oraș a unei expoziții permanente, începând cu 22 aprilie 1934.
De altfel, printre primele fotografii ale portului popular bărbătesc din zona Călimanilor cu prâsnele, cruci de chimir și inel de mire, păstrate de Muzeul de Etnografie din Târgu Mureș îl înfățișează pe Aurel Filimon, îmbrăcat în portul care a obținut Locul I la Expoziția-Târg de la București, organizată de Liga Națională a Femeilor Române, în anul 1937.
Potrivit cercetării ‘Prâsnelele — podoabe ale costumului popular bărbătesc din zona Călimanilor, existente în colecțiile etnografice mureșene’, realizată de Aurelia Diaconescu, prâsnelele au formă circulară cu un diametru de 3-5 centimetri și se poartă înșirate pe fâșii înguste de piele rezistentă. Peste chimir se așează 1-2 rânduri de prâsnele, un șir fiind format din 10, 15 sau 20 de bucăți înșirate pe șireturi din piele.
„Aceste podoabe populare românești relevă măiestria cu care meșterul popular a îmbinat armonios tehnica și materialul în scopul realizării unor obiecte frumoase și reprezentative. Ele sunt realizate din bronz sau alamă, tehnica de realizare a lor fiind turnarea. Deși simplă în aparență, turnarea cerea cunoștințe deosebite din partea meșterului, pentru a sesiza momentul în care metalul a ajuns la fluiditatea necesară. Pentru finisare se foloseau diverse tehnici și metode începând cu ciocănirea, cizelarea, gravarea, stanțare, pilire, traforarea pentru obținerea orificiilor prin care se înșirau pe fâșia de piele. În general au fost folosite tehnicile combinate pentru punerea în valoare a materialului, formei și decorului care formează un tot unitar”, se arată în studiul Aureliei Diaconescu, pus la dispoziția AGERPRES de Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Târgu Mureș.
Potrivit documentului, la fel ca și cele mai vechi podoabe păstrate în colecțiile muzeale din România, prâsnelele datează din secolele XVIII — XIX și „dovedesc siguranță în realizarea artistică, ceea ce impune ideea unei perioade de multe secole de experiență a meșterilor populari de pe teritoriul țării noastre și în zona amintită”, formele vechi ale acestor podoabe fiind legate mai degrabă de ținuta oficială sau ceremonială decât de modă, având o semnificație magică și rituală.
„Posibil ca prâsnelele să fi avut inițial o semnificație magică de străveche obârșie, legată de cultul soarelui (…) Decorul prâsnelelor are la bază ca motiv ornamental punctul și cercul care simbolizează regenerarea prin mișcare perpetuă. Liniile curbe sau drepte sunt grupate uneori în unități care realizează rozete sau romburi. Se regăsește imaginea arborelui vieții ce constituie motivul central în jurul căruia sunt ordonate restul ornamentelor, motiv care a fost și a rămas un element arhaic al cultului solar. Profilul preocupărilor pentru câștigarea hranei, a produselor obținute prin recoltare a adâncit procesul cultic, a dat mereu sporite dimensiuni Cultului solar (…) Cultul autohton al soarelui și-a păstrat fondul arhaic consolidat aici înainte de migrații”, se arată în lucrarea Aureliei Diaconescu.
Cercetătorul a precizat că un costum bărbătesc din zona Călimanilor se compune din căciulă sau pălărie, cămașă, cioareci, chimir, opinci sau cizme, fiind completat ulterior cu elemente specifice Mărginimii Sibiului (pălăria mică, cămașa cu barburi), dar și din zona Năsăudului, cum ar fi pieptarul cu ciucuri. De asemenea, sumanul negru sau brun prezintă forma generală cu clini și guler drept, cu broderie albă, plasată la cusătura de îmbinare a clinilor și la tivuri.
„În componența costumului un loc important l-au ocupat dintotdeauna prâsnelele, podoabe din metal care se constituie în accesorii cu caracter decorativ atașate chimirului, ce măresc valoarea artistică a portului popular, dându-i o notă de măreție relevând o susținută preocupare pentru frumos. Chimirul — piesă nelipsită din portul bărbătesc, cu o arie mare de răspândire pe teritoriul României, în zona Călimanilor are o lățime de 20-25 centimetri, cu două sau patru catarame care și ele pot fi considerate ca intrând în sistemul podoabelor metalice ale costumului bărbătesc prin frumusețea formelor. Chimirul are un buzunar exterior și unul sau două buzunare interioare. Inițial acesta a avut rol de protecție al celor care prestau munci ce presupuneau ridicarea unor greutăți mari. Din pricina robusteții funcționale, chimirul simbolizează forța și virilitatea, capacitatea celui care-l poartă de a împlini muncile dure și primejdioase de la pădure. Este considerat de asemenea un semn al vigorii fizice. Cu timpul a ajuns o piesă esențială a portului cu rol decorativ. Decorul de bordură este format din motive geometrice (dintele de lup, meandrul) obținute prin ștanțare, iar decorul central din motive geometrice sau florale brodate cu fâșii de „irhă” colorată, dând un aspect general de piele de șarpe de unde și denumirea frecventă de „șerpar”. În afara prâsnelelor, chimirele erau decorate și cu ținte metalice”, mai precizează Diaconescu.
Aceasta a precizat că podoabele purtate de bărbați la costumul tradițional de sărbătoare sunt mai puține decât cele purtate de femei, sunt mai frecvente la tineri, dar lipsesc aproape în totalitate la bătrâni.
„O anume diferențiere în cadrul podoabelor bărbătești este determinată de ocupații și de specificul zonal impunându-se cea creată de momentele festive sau ocazionale din viața oamenilor, legându-se în primul rând de ceremoniile legate de nuntă (…) Așa cum podoabele femeiești de nuntă sunt menite să marcheze „reginele de o zi” și bărbatul caută să marcheze ceremonialul nupțial prin câteva însemne uneori tot atât de bine realizate sub aspect estetic. În „garnitura” podoabelor folosite la decorarea costumului bărbătesc din Zona Călimani, pe lângă prâsnele includem și inelele de mire, de aceeași formă și dimensiune ca și prâsnelele, crucile pentru decorarea buzunarelor de chimir, băltagul sau ciocanul de alamă precum și cuțitul cu teacă metalică și lanț”, susține cercetătorul.
Potrivit Aureliei Diaconescu, din studierea prâsnelelor și inelelor de mire din colecțiile mureșene reiese concluzia că piesele moștenesc aspecte valoroase ale creației înaintașilor, dovedind inspirație bogată și variată, cunoaștere și îndemânare în execuție, simplitate și fantezie, cu obârșia în vremuri îndepărtate.
„Fiecare piesă poartă pecetea unui trecut pe care îl pătrundem cu greu, în același timp totul pare lucrat spontan cu siguranța meșterului care a preluat o experiență milenară. Este cert că nu putem vorbi de podoabe fără a căuta stabilirea unor legături cu podoabele antice și feudale, ele însele fiind purtătoare ale unor elemente străvechi venind poate de la originile civilizației umane. Acest lucru l-a intuit și Aurel Filimon, dând prâsnelelor o deosebită atenție în cercetare, valorificându-și calitățile de etnograf și în egală măsură de arheolog. Așadar el numește prâsnelele din Călimani ‘urme dacice’ și din cercetările efectuate concluzionează pentru Călimani un prezent (perioada interbelică n.n.) „cari și astăzi păstrează reminiscențele epocii bronzului cu atâta sfințenie tradițională, parcă am vedea în fața noastră desfășurarea vieții de pe acele timpuri'”, afirmă Diaconescu.
De-a lungul timpului aceste podoabe au fost valorificate în diverse expoziții ale muzeului mureșean începând cu expoziția de artă populară românească și secuiască în Palatul Culturii din Târgu Mureș în anul 1921, la deschiderea expoziției de bază de Etnografie din anul 1934, în expozițiile prilejuite de luna Târgu Mureșului în anul 1936, dar au ajuns cunoscute și peste hotare.
Cercetătorul a ajuns la concluzia că portul popular și podoabele pe lângă alte funcții o au și pe aceea de a permite membrilor unui grup să se recunoască, iar prin intermediul podoabei „omul s-a înălțat în proprii săi ochi, pentru a se distinge în ochii altora”.
„Podoabele și distincția s-au dezvoltat în paralel. Dorința omului de a se împodobi și prin aceasta de a se distinge generează și un comportament specific, indiciu al unei acțiuni spontane ieșite din obișnuitul cotidian. De aici rezultă însăși dorința comunității de a imita pe cel care s-a distins promovând involuntar sau conștient răspândirea modelelor, transformând o atitudine spontană într-un comportament durabil. Acest lucru explică poate frecvența mare a prâsnelelor în Zona Călimanilor la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în secolul al XIX-lea”, a conchis cercetătorul.
Patrimoniul Secției de Etnografie și Artă Populară a Muzeului Județean Mureș din Târgu Mureș cuprinde 117 colecții etnografice, obiecte de port popular, textile de interior, arhitectură populară, instalații tehnice, obiecte de uz casnic, mobilier, icoane pe lemn și pe sticlă, obiecte de cult religios sau obiceiuri, ceramică, piese din metal și os, precum și produse de creație contemporană. . .
Primele achiziții de obiecte etnografice din colecțiile secției de etnografie le-a realizat Aurel Filimon la începutul secolului XX, fondul „Aurel Filimon” fiind constituit din peste 1.500 de piese etnografice achiziționate începând cu anul 1918 până în anul 1940.
Potrivit conducerii muzeului, îmbogățirea patrimoniului muzeal a fost continuată prin alte campanii de achiziții care au urmărit completarea colecțiilor etnografice în vederea reprezentării tuturor zonelor etnografice mureșene — Câmpia Transilvaniei, Târnavele, Valea Gurghiului, Valea Superioară a Mureșului, Valea Nirajului — raritatea și diversitatea tipologică, precum și valoarea artistică deosebită a pieselor achiziționate.
AGERPRES
