Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) va avea candidaţi pentru alegerile parlamentare în toate colegiile din judeţul Covasna, printre aceştia numărându-se liderul formaţiunii Toro T.Tibor şi preotul reformat Santa Imre.

Toro T. Tibor a anunţat luni într-o conferinţă de presă că va candida pentru Senat în Colegiul 1 Sfântu Gheorghe-Baraolt, iar pentru Colegiul senatorial 2 Covasna-Întorsura Buzăului PPMT l-a nominalizat pe medicul veterinar Kovacs Istvan. În Colegiul 1 Senat şi-au mai anunţat candidaturile fostul manager public al judeţului Covasna, Klarik Laszlo susţinut de UDMR, inspectorul şcolar-adjunct Rădiţa Palela (USL) şi omul de afaceri Gheorghe Ion (Alianţa România Dreaptă), iar pentru Colegiul senatorial 2 Covasna-Întorsura Buzăului, vor concura actualul deputat UDMR Olosz Gergely, fostul deputat Petre Străchinaru (ARD) şi liberalul Marius Obreja, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, susţinut de USL.

Pentru Camera Deputaţilor PPMT l-a nominalizat în Colegiul 1 Sfântu Gheorghe pe preotul reformat Santa Imre, cel care vara aceasta a protestat timp de aproape două luni în faţa Colegiului ‘Szekely Miko’ împotriva ‘renaţionalizării’ acestei clădiri şi împotriva condamnării la închisoare a trei dintre membrii comisiei de retrocedare, acuzaţi că ar fi retrocedat abuziv acest imobil către Eparhia Reformată din Ardeal. Printre cei trei inculpaţi se numără şi fostul subsecretar de stat Marko Attila, care va candida pe listele UDMR în acelaşi colegiu cu Santa Imre. Tot pentru acest colegiu şi-au mai anunţat candidaturile liberalul Emil Pantelimon pe listele USL şi geologul Radu Viorel din partea ARD.

Candidatul PPMT pentru Camera deputaţilor în Colegiul 2 Baraolt este omul de afaceri Derzsi Samuel care va intra în competiţie cu actualul deputat UDMR Marton Arpad, cu managerul Radu Robert (ARD) şi cu Corina Bote (USL).

Pentru Colegiul 3 Târgu Secuiesc candidatul PPMT este omul de afaceri Johann Taierling, în vârstă de 33 de ani, descendentul unei vechi familii din zonă, care a fost crescut şi şcolit în Germania. Contracandidaţii săi sunt omul de afaceri Fejer Laszlo (UDMR), liderul PC Dan Suciu din partea USL şi inginerul Liviu Comănici (ARD).

Pentru Colegiul 4 Covasna-Întorsura Buzăului PPMT l-a nominalizat pe Szakacs Zoltan, directorul unei şcoli, care va concura cu actualul deputat PSD Horia Grama, susţinut de USL, inginerului silvic Valentin Ionaşcu, fost subprefect (ARD) şi viceprimarului oraşului Covasna Thiesz Janos (UDMR).

Toro T. Tibor a declarat că listele cu candidaţii PPMT vor fi depuse la BEJ în cursul zilei de luni şi că formaţiunea pe care o conduce mizează pe posibilitatea de a atinge pragul alternativ, respectiv de a-şi adjudeca şase mandate de deputaţi şi trei de senatori la nivel naţional, ceea ce i-ar asigura intrarea în viitorul Parlament. Potrivit acestuia, viitorii parlamentari ai PPMT vor milita pentru autonomia „Ţinutului secuiesc” şi autonomia culturală a maghiarilor din Transilvania.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail