Conducerea Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) a renunţat la intenţia de a depune plângere penală împotriva femeii care a ofensat steagul secuiesc la mitingul împotriva regionalizării organizat luna trecută la Sfântu Gheorghe.

Preşedintele PPMT Sfântu Gheorghe, Nemes Elod a declarat ieri pentru AGERPRES că, la câteva zile după producerea incidentului, femeia s-a prezentat la sediul partidului pentru a-şi cere scuze, recunoscând că greşit. Nemes a precizat că femeia este de etnie maghiară, şi nu româncă aşa cum s-a crezut iniţial, iar în momentul în care a scuipat steagul secuiesc se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Femeia este din Sfântu Gheorghe şi are dublă cetăţenie româno-maghiară (…) La miting era atât de beată încât nici nu a putut vorbi. A venit la noi, şi-a cerut scuze, a spus că-i pare rău, că nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat, dar că era supărată din motive personale, pentru că nu este ajutată de autorităţile locale, de udemerişti. Credea că ei au organizat manifestarea (…) Nu contează etnia, important e că femeia şi-a cerut scuze, că a recunoscut că a greşit şi nu vom mai depune plângere”, a spus Nemes Elod.

Mitingul a avut loc pe data de 20 iulie în municipiul Sfântu Gheorghe, iar la acesta au participat, potrivit organizatorilor, peste 1000 de oameni. Manifestanţii şi-au exprimat public dezacordul faţă de orice fel de proiect de regionalizare care ar putea separa judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, dar şi susţinerea pentru autonomia teritorială a celor trei judeţe. Potrivit unor martori oculari, în timpul manifestaţiei o femeie s-a apropiat de steagul secuiesc şi l-a scuipat, iar organizatorii au spus că vor sesiza Poliţia, cerând identificarea şi pedepsirea ei.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

…………………………………………………….

 

Ieri, pe site-ul evz.ro, a fost publicat următorul material:

„INCIDENT ETNIC FALS. Femeia care a scuipat steagul secuiesc are cetățenie ungară. Radicalii maghiarii au susținut că e româncă

Autor:  Silviu Sergiu

Femeia care a scuipat steagul secuiesc, la un miting împotriva proiectului de regionalizare desfășurat sâmbăta trecută la Sfântu Gheorghe, are cetățenie maghiară, nu română, așa cum au acuzat organizatorii protestului, reprezentanți ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania(PPMT).

 

După incident, preşedintele PPMT Sfântu Gheorghe, Nemes Elod, a anunțat că va depune la Poliție o plângere penală împotriva ”unui autor necunoscut”, care a  scuipat steagul secuiesc.

Nemes Elod a menţionat că, potrivit martorilor, este vorba despre o femeie de naţionalitate română.

 

 

Potrivit cotidianului „Szekely Hirmondo”, din data de 24 iulie 2013, realitatea este cu totul asta. Pe femeia în cauză o cheamă Kedves Ibolya, are cetățenie maghiară, motiv pentru care reprezentanții PPMT au renunțat la plângerea penală.

Articolul este intitulat Incident înțeles în mod greșit. Povestea adevărată a umilirii steagului secuiesc. Scuipături la manifestație”. Autorul, Bedo Zoltan, scrie că „acest incident regretabil a fost preluat în presa internațională în lipsa unor informații corecte, pentru că informațiile legate de persoana făptuitorului nu au fost veridice”.

Jurnalistul de la ”Szekely Hirmondo” scrie că s-a aflat la câțiva metri de femeia care a scuipat steagul secuiesc și a putut constata că este ”îngrijită, bine îmbrăcată”.

În patru- cinci secunde câteva femei războinice au înconjurat-o, certând-o și scuipând-o. Nu am avut de ales, am prins femeia respectivă de umeri și am scos-o din mijlocul mulțimii înfuriate, în timp ce o întrebam, în limba română, de ce a trebuit să facă asta. Câteva cuvinte în maghiară fără legătură, urmate de liniște, acesta a fost răspunsul”, relatează jurnalistul.

La două zile după incident, scrie Szekely Hirmondo”, femeia a venit la sediul PPMT din Sfântu Gheorghe și-a cerut scuze pentru fapta sa și a purtat o discuție lămuritoare cu Nemes Elod. ”Pe parcursul discuțiilor a reieșit faptul că, în trecutul apropiat, după 20 de ani petrecuți în Țara-Mamă, Ungaria, cu pregătire superioară și cu experiența acumulată ca angajat al unor firme din vest, a venit acasă cu intenția valorificării cunoștințelor și a experienței(…) Conform declarației ei, în momentul incidentului conștiința era influențată de aburii alcoolului, iar din această cauză nu își aduce aminte de faptă lucru de care ne-am convins”, scrie ziarul de limbă maghiară.

Femeia a precizat că, din cauza problemelor întâmpinate la revenirea în țară, a scuipat de câteva ori, dar că nu a fost intenția sa să scuipe în direcția steagului pe care, în întuneric, nici nu l-am observat”. Ea și-a cerut scuze pentru incident, precizând că nu a fost în intenția sa să jignească sau să umilească pe cineva.”

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail