Liderul organizaţiei judeţene Covasna a Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Nemes Elod, consideră că îndemnul adresat comunităţii maghiare de către premierul Ungariei, Viktor Orban şi de europarlamentarul Tokes Laszlo de a nu participa la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu nu a avut un rol decisiv în opţiunile electoratului maghiar, însă consideră că prezenţa maghiarilor la vot ar fi putut schimba rezultatul referendumului.

„Nu putem spune că mesajul lui Tokes şi Orban nu a contat, dar nici nu putem spune că Tokes şi Orban au decis soarta României. Mesajul lor a venit sâmbătă, deci în ultima clipă şi a fost transmis de televiziunile din Ungaria (…) Eu cred că maghiarii au acţionat după inima lor, dar dacă mergeau masiv la vot poate altul ar fi fost acum rezultatul”, a declarat Nemes Elod.

Liderul PPMT a mai spus că acest lucru ar putea fi învăţătură de minte pentru politicienii români, care ar trebui să pe viitor să acorde o mai mare atenţie comunităţii maghiare, deoarece s-a dovedit în repetate rânduri că poate înclina balanţa într-o parte sau alta.

Nu în ultimul rând, acesta a remarcat că este pentru a doua oară când electoratul maghiar din judeţul Covasna nu ţine cont de îndemnul UDMR de a ieşi la vot.

„UDMR a recomandat electoratului să iasă la vot şi să voteze conform conştiinţei, dar oamenii nu au ascultat. Este pentru a doua oară când se întâmplă acest lucru, nici la referemdumul trecut maghiarii nu ascultat de UDMR când a fost vorba de demiterea preşedintelui”, a mai spus Nemes Elod.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail