La scurt timp de la premiera filmului „Poziţia copilului” care, la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin a primit trofeul „Ursul de Aur” pentru cel mai bun film, iubitorii cinematografiei româneşti din judeţul Covasna vor avea posibilitatea să-l vizioneze la ei acasă, în Sfântu Gheorghe.

Filmul regizat de Călin Peter Netzer, în care actorii Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu, vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Totodată, pelicula este o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Filmului „Poziţia copilului” i-au dat valoare şi binecunoscuţii actori Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu şi Vlad Ivanov.

Acest  important eveniment cineastic este organizat de Asociaţia „Ecou” din Sfântu Gheorghe, în colaborare cu Centrul de Cultură Arcuş. Alexandru Ujvarosi, preşedintele Ecou, ne-a spus că pelicula va fi proiectată în Sala Mare a Teatrului din Sfântu Gheorghe, pe data de 12 aprilie a.c., începând cu orele 21.00. Acesta a menţionat că, după vizionare, spectatorii au posibilitatea să dialogheze cu regizorul şi cu actorii filmului, şi, totodată, să ceară autografe.

„Suntem mai mult decât onoraţi că putem aduce la Sfântu Gheorghe cel mai apreciat film românesc din ultima perioadă, şi, mai mult decât atât, pe protagoniştii care au stat la baza acestui reper din industria cinematografică din ţara noastră. Sperăm ca publicul covăsnean să aprecieze calitatea filmului care a produs o performanţă extraordinară la Berlin!”, a declarat Alexandru Ujvarosi, preşedintele Asociaţiei Ecou.

Preţul unui bilet de intrare este de 10 lei, acestea putând  fi procurate de la Biroul de Evenimente Culturale sau rezervate prin telefon, la numărul 0753.431.421, sau pe pagina de Facebook a evenimentului: http://www.facebook.com/events/108608119334835/.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail